Eliminarea discriminării create printr-un articol din proiectul legii Educației, solicitată și de FePAL, Asociația Mame pentru Mame, SUPRA și Părinții cer schimbare, după apelul FEDRA și RO TSA la care s-au alăturat peste 150 de organizații și peste 6.300 de semnatari

682 de vizualizări
Foto: © Evgenyatamanenko | Dreamstime.com
Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL), alături de Grupul civic Părinții cer schimbare, Asociația SUPRA, Asociația Mame pentru Mame, solicită eliminarea prevederilor discriminatorii incluse în proiectul legii învățământului preuniversitar, aprobată recent de Camera Deputaților și aflată acum pentru dezbateri la Senat, camera decizională, prevederi care exclud copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) din învățământul de masă. Potrivit unui comunicat primit la redacție, demersul este de alăturare la poziția FEDRA și RO TSA, de zilele trecute.

„Articolul 68, alineatul 11 al noii Legi a Educației creează un cadru legal care permite segregarea copiilor cu CES, limitându-le accesul la învățământul de masă. Potrivit acestui articol, înmatricularea copiilor cu CES într-o unitate de învățământ de masă este permisă doar dacă aceasta dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante. Această prevedere contravine principiilor fundamentale ale incluziunii educaționale și dreptului la educație al tuturor copiilor”, potrivit comunicatului.

Protestatarii scriu că „indiferent de cerințele sale educaționale speciale, fiecare copil are dreptul fundamental la o educație de calitate, într-un mediu inclusiv și prietenos, alături de ceilalți copii. Excluderea copiilor cu CES din învățământul de masă are consecințe grave asupra dezvoltării lor socio-emoționale, abilităților de integrare socială și asupra autonomiei lor pe termen lung, precum și asupra societății, în general”. 

Aceștia solicit Senatului României „să acționeze cu responsabilitate și în acord cu valorile europene pentru remedierea acestui text discriminatoriu din Legea Educației. Este necesară revizuirea articolului 68, alineatul 11, astfel încât să fie garantat dreptul la educație incluzivă pentru toți copiii, indiferent de cerințele lor educaționale speciale”.

Propunerea este înlocuirea textului discriminatoriu cu următorul text:

“Înmatricularea beneficiarilor primari cu CES într-o unitate de învățământ de masă se face la cerere. În situația în care aceasta nu dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante, unitatea de învățământ va înscrie beneficiarul primar cu CES și va iniția imediat demersurile necesare obținerii acestor resurse, cu sprijinul autorităților locale și centrale, pentru asigurarea cadrului adecvat desfășurării corespunzătoare a procesului didactic.”

Îndemnăm societatea civilă, părinții, cadrele didactice și toate părțile implicate să se alăture acestei cauze și să susțină drepturile copiilor cu CES. 

Organizațiile menționate mai sus anunță că se alătură demersului FEDRA și RO TSA și semnează petiția pe care au inițiat-o; aceasta se găsește și poate fi semnată.

Societatea civilă a adresat deja o scrisoare deschisă senatorilor și Ministrului Educației, Ligia Deca. De asemenea a fost formulată și o petiție online, „Spune NU discriminării copiilor cu dizabilități și CES din Legea educației”, semnată de peste 6.300 de persoane în doar 6 zile, prin care se solicită eliminarea art.68 alin.(11).

Foto: © Evgenyatamanenko | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Citat: Potrivit acestui articol, înmatricularea copiilor cu CES într-o unitate de învățământ de masă este permisă doar dacă aceasta dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante. Această prevedere contravine principiilor fundamentale ale incluziunii educaționale și dreptului la educație al tuturor copiilor”, potrivit comunicatului.

    Adică, școala NU are minimul necesar… dar elevii cu CES (nu vorbim despre copiii cu probleme fizice, care sunt practic elevi normali din punct de vedere intelectual-cognitiv) pot fi înscriși în aceste școli.

    Și după aceea apar părinții să spună despre cum elevii sunt discriminați pentru că nu poate un profesor FĂRĂ pregătire specială, conform nevoilor elevului, să îi facă față și lui și celorlați 25 de elevi normali, cu progres specific vârstei. Profesorii de sprijin și itineranți NU există în toate școlile, deși copii cu CES sunt deja integrați în învățământul de masă. Nici consilier, nici medic școlar, nici măcar un cabinet medical pe care să-l viziteze din când în când vreun medic cu contract pe câteva ore.

    Din câte se vede, unii părinți (sunt convinsă că majoritatea își iubesc copiii și vor doar ce e mai bun pentru ei) vor de fapt să aibă o bonă pentru câteva ore, și cam atât – pentru că la asta se va reduce activitatea elevului cu CES într-o școală ”fără resursă umană și bază materială corespunzătoare”.

    Dar nu-i bai, au scos articolul din lege, de acum avem două variante: e scris în lege și nu se aplică (la fel ca până acum) și / sau unii părinți nemulțumiți vor putea da în judecată școala și ministerul pentru că nu sunt îndeplinite condițiile minime pentru copiii lor. Iar ministerul va fi de acord în continuare cu bugete de 2.4% total insuficiente, nu va angaja personalul specializat necesar, nu va asigura baza materială ca până acum, și se vor lupta iar părinții cu profesorii când vina e la guvernanți.

    Frumos și total românesc.

  2. Pentru “ageamica” raspuns. Scoliile de masa si asa nu stiu cum sa scape de copiii cu CES sa ii trimita la scoli speciale.
    O astfel de prevedere in lege, le-ar servi perfect ca scuza sa nu accepte copiii cu CES in scoala. Legea spune asa, ai copil cu CES, Cmbrae trimite profesor de sprijin, doar sa pui la dispozitie un cabinet pt el si elevii cu CES. Deci resursa pe care trebuie sa o pui la dispozitie nu e fabuloasa.

  3. Dacă au „cerințe educaționale speciale” este și normal ca școala să trebuiască să dispună de „resurse umane și bază materială corespunzătoare”. Dacă cerințele sunt „speciale” nu te duci să ți le rezolve Neica Nimeni prin metode și cu instrumente convenționale!
    Ce-o fi așa de greu de priceput?

  4. Pe de alta parte lumea nu va mai cere certificat CES. Se face asa o economie substantiala la buget pentru a putea plati avioanele de lux ale dulapului, pensiile speciale si salariile clientelei politice. Simplu nu?

  5. Poate nu ati inteles demersul? Cine da spaga gaseste loc. E o lege pentru meditatii, spagi si furt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Comisia de etică a UBB constată mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode: “Teza este profund viciată” / E cerută retragerea cărții publicate pe baza tezei / Conducătorul de doctorat, Adrian Ivan, a cerut stoparea oricărei analize

Teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ester “profund viciată”, a decis Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai după a doua analiză a acestei teze, prin care “confirmă…
Vezi articolul

Echipa română Autovortex, care susține că reprezintă România în competiții internaționale, a pus pe robotul de concurs căciula rusească cu însemnele URSS, după ce organizatorii de la Sankt Petersburg le-ar fi interzis să afișeze tricolorul / Coordonatorul echipei susține că altcineva ar fi pus căciula pe robot – FOTO

Echipa română Autovortex a pus căciula rusească cu însemnele URSS pe robotul lor, pe care l-au adus la competiția regională de la Sankt Petersburg, unde a fost singura echipă străină…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță o întâlnire vineri, la Guvern, pentru discuții despre începerea școlii. Cîmpeanu: Masca va fi obligatorie în continuare în școli, indiferent dacă elevii sunt vaccinați sau nu. Ipoteză: În cazul apariției de cazuri într-o clasă, cei nevaccinați să treacă obligatoriu în online

Măsurile pentru deschiderea şcolilor cu prezenţă fizică din 13 septembrie vor fi discutate vineri, de la ora 10:00, la Palatul Victoria, unde premierul Florin Cîţu a convocat o întâlnire la…
Vezi articolul

Monica Anisie: Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar este în concediu de odihnă pentru a putea desfășura alte activități, având în vedere că suntem în campanie electorală/106 cadre didactice spitalizate și 293 în carantină

Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar Luminița Barcari se află în concediu de odihnă „pentru a putea desfășura alte activități având în vedere că suntem în campanie electorală”, a declarat…
Vezi articolul