Evaluare Națională 2026. Cum pot profesorii să îi ducă la nota 5 pe elevii care au luat 3 și 4 la Matematică, în câteva luni. Bogdan Cristescu: Pot fi ridicați cu relativă ușurință lucrând pe itemi

321 de vizualizări
Foto: Unsplash.com
Elevii care au luat note între 3 și 4 la Matematică, la simularea pentru Evaluarea Națională 2026 pot ajunge la 5 până la examen, dacă profesorii lucrează țintit pe tipuri de exerciții și competențe, a spus Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, la Radio Iași, pe 3 aprilie. 

Bogdan Cristescu a explicat faptul că analiza trebuie făcută pe itemi, nu pe procente generale, iar progresul poate fi măsurat concret de la clasă la clasă.

„Sunt aproape 17% de copii care au luat între 4 și 5. Sigur, noi putem defalca chiar mai mult de atât. Din punctul meu de vedere, copiii care au luat nu peste 4, ci chiar peste 3, sunt copiii care, în cele câteva luni până la examen, pot fi ridicați cu relativă ușurință lucrând specializat pe itemi”, a declarat acesta.

Analiza detaliată a lucrărilor arată unde sunt cele mai mari dificultăți:

„Avem doi subitemi, 3b și 6b la Matematică, unde am identificat niște răspunsuri, bine, sunt acei numiți itemi, dacă vreți de diferențiere sau mai grei, unde am identificat un procent de răspuns corect mai mic. Dar de asta vă spun, eu degeaba compar un copil din clasa A cu un copil din clasa B. Trebuie să văd unde se situează el la nivelul clasei și să-l compar cu locul în care se situează el la nivelul școlii, trebuie să-l compar cu ce își dorește el să facă în clasa a IX-a.”

Cristescu spune că profesorii ar trebui să meargă dincolo de note și să analizeze modul în care elevii gândesc:

„Aceste rezultate trebuie tratate cu foarte, foarte mare atenție, dacă ne uităm la rezultate. Eu aș prefera să nu ne uităm doar la rezultate, aș prefera să ne uităm la performanța copiilor. Profesorul are teza în școală, are borderourile puse la dispoziție, e felul în care a fost evaluat copilul. Și atunci, poate discuta cu fiecare dintre ei unde a greșit, care poate fi motivul greșelii, unde nu a încercat, unde este un non-răspuns, la ce s-a gândit, care erau metodele de rezolvare.”

Un alt semnal important din analiză este legat de tipul itemilor:

„De exemplu, iarăși noi, când analizăm de-a lungul timpului, observăm că, de obicei, pentru un item care are mai multe căi de răspuns, rezultatele sunt mai bune. Ceea ce înseamnă că acel copil gândește, gândește matematic, dar uneori poate aparatul matematic legat de conținuturi, dacă nu îl restricționezi și deschizi un pic, el performează mai bine.”

Aproximativ 30% dintre elevi nu iau nota 5

Datele simulării confirmă un fenomen constant din ultimii ani: un procent mare de elevi nu atinge nivelul minim, mai ales la matematică.

„Da, sunt acești 30% dintre copii, care vă dați seama, înseamnă foarte mult, la o generație de 150.000–160.000, care nu iau nota 5 și pe care reușim să îi ridicăm cu greu”, a spus Cristescu.

Oficialul arată că diferența între rezultate la limba română și matematică este una „uzuală”, menținută în ultimii 20 de ani, atât la simulări, cât și la examen.

Rezultatele trebuie citite diferit, în funcție de nivel

Bogdan Cristescu atrage atenția că interpretarea rezultatelor depinde de cine le analizează și la ce nivel.

La nivel central, analiza vizează inclusiv calibrarea subiectelor și comportamentul itemilor:

  • inițial, itemii sunt calibrați de experți
  • apoi validați de profesori practicieni
  • în final, sunt evaluați în funcție de răspunsurile elevilor

„O calibrare foarte bună ne dă aplicarea efectivă în teren, adică ceea ce primim acum de la elevi”, a precizat Cristescu.

Cheia: analiza pe itemi, nu pe procente

Bogdan Cristescu spune că analiza corectă trebuie să meargă dincolo de procentele generale și să vizeze competențele concrete evaluate.

„Nu trebuie să te uiți la procent, cât trebuie să te uiți la întrebări din aceeași familie, la itemi care adresează aceleași competențe și aceleași conținuturi și să faci o comparație, să vezi dacă ai un progres”, a spus acesta.

Acest tip de analiză poate fi realizat:

  • la nivel național, pentru politici educaționale
  • la nivel județean, unde se pot compara mai multe simulări
  • la nivelul școlii și clasei, pentru intervenții directe

Profesorii pot vedea concret dacă au progres

Structura relativ stabilă a subiectelor permite evaluarea progresului de la an la an.

„Știm sigur că la I-4 avem o ecuație de gradul I. Și atunci, la ecuația de gradul I, ne uităm dacă a fost un progres față de anul trecut. Adică, dacă profesorul meu de la clasă și-a făcut o îmbunătățire a felului în care a predat acel conținut”, a explicat Cristescu.


4 comments
  1. >> lucrând specializat pe itemi
    Cristescu asta si echipa de secretari si inspectori de partid au dus invatamantul in groapa. O sa se intample ceva cand vor apare oameni care schimba ceva. Pana atunci o sa avem un continuare paranoia evaluarilor si analize „specializat pe itemi”.

    >> la I-4 avem o ecuație de gradul I
    A existat unu’ Piaget. Cristescu asta si compania au auzit de el?

  2. Lucrand pe itemi unde?, când, cine, ce, de ce???? cum e să fii ministru sau mă rog, pe acolo și sa recomanzi așa ceva? până acum unde și cum și cine a lucrat cu acești copii și pe ce, daca nu pe itemi? Și, ok, poate vorbim ” la matematica” ….dar unde este subiectul, cine, cine…sa lucreze pe itemi!?

  3. Și ce vor ști la finalul clasei a VIII-a? Niste itemi? și atât…

    Demisia, stimabile! Schimbarea și reforma incepe de la capul peștelui! Care pute în toată țara!

  4. „Pot fi ridicați cu relativă ușurință lucrând pe itemi.”
    Poate vor ajunge sa ia 5, dar asta un inseamna ca vor si intelege ceva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea, analiză dură a rezultatelor de la Evaluarea Națională 2020: Acuz direct și brutal clasa politică. Din 2014 noi știam că rata de eșec școlar este între 20 și 30% / Nici măcar nu se începe școala din 1 septembrie, ca rezervă pentru cazul în care vine iar în iarnă pandemia

Rata de succes de 76% anunțată de Ministerul Educației la Evaluarea Națională 2020 ascunde 10.000 de elevi care n-au mai ajuns din clasa a VII-a până la examen și alți…
Vezi articolul

OFICIAL Schimbări la admiterea la liceu 2020: Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică ordinul care elimină obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5

Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică ordinul care elimină obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5. Edupedu.ro a publicat în exclusivitate, în această dimineață, informația că Ministerul…
Vezi articolul

Schimbarea subiectelor la BAC și Evaluarea Națională 2019 – Federația Părinților: Este o decizie bună, având în vedere diferențele din contestații

Schimbarea subiectelor pentru Bacalaureatul și Evaluarea Națională de anul acesta “este o decizie bună”, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Acesta argumentează că introducerea testelor grilă…
Vezi articolul

UTIL Ghid pentru Evaluarea Națională 2022. Intrarea în săli se face la ora 8, la ora 9 începe proba / Candidații pot cere foi suplimentare care se capsează pe broșură, pot scrie doar cu cerneală sau pix albastru – ce pot face dacă greșesc pe foaia de examen

Procedurile pentru desfășurarea Evaluării Naționale la clasa a VIII-a 2021 rămân valabile, cu excepția rigorilor sanitare legate de purtarea măștii, fiind cele publicate anul trecut de Ministerul Educației. Examenele încep…
Vezi articolul