Examenul de Titularizare trebuie regândit, dacă nu desființat, spune directorul Viforel Dorobanțu / Acesta propune ca profesorii să fie angajați pe o durată de 4 ani, la finalul cărora să dea retestări pentru a continua să profeseze

22.259 de vizualizări
Foto: captura Euronews.ro
Examenul de Titularizare ar trebui să fie modificat sau chiar desființat, a explicat directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, județul Călărași, Viforel Dorobanțu. În cadrul unei dezbateri online despre Legea Învățământului Preuniversitar, organizată de Asociația „Ține de noi”, acesta a propus ca profesorii să fie angajați în baza unui contract de muncă pe perioadă determinată, urmând ca la fiecare 4 ani să dea un nou examen pentru a rămâne în funcție sau a preda într-o altă școală. În plus, directorul a catalogat inspecțiile pentru acordarea gradelor didactice – grade pentru care profesorii sunt remunerați în plus – ca fiind lipsite de sens.

„Titularizarea, din punctul meu de vedere, trebuie regândită, dacă nu desființată. Deci, din punctul meu de vedere, ar trebui [N. red. să fie introdusă] o modalitate de angajare pe un termen de 4 ani”, a sugerat Viforel Dorobanțu.

Examenul de Titularizare nu permite existența unei concurențe autentice între profesori

El a motivat că examenul de Titularizare actual nu permite existența unei concurențe autentice între profesori: „Ministerul Educației spune că acesta [N. red. examenul de titularizare actual] este un avantaj și o modalitate prin care lumea vine către sistemul de învățământ. O fi posibil, n-am datele lor, dar eu nu o văd ca o chestiune extrem de bună, pentru că nu există o concurență reală între profesori.”

„Hai să nu desființăm Titularizarea, ci s-o regândim cumva. Să se dea din 4 în 4 ani un fel de retestare, dar asta cu contractul mie mi s-ar părea foarte bună, pentru că profesorul de la un anumit liceu, dacă el crede, la un moment dat, că este foarte sigur pe el, se duce și dă examen la un colegiu național și 4 ani de zile stă la un colegiu național”, a sugerat directorul.

De precizat, experții Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) i-au recomandat României, în 2 rapoarte de expertiză, să renunțe examenul de Titularizare sau să îl completeze cu metode de evaluare mai eficiente, cum ar fi recertificarea.

  • Rapoartele au fost ignorate de Ministerul Educației. Mai mult, ministrul Educației, Ligia Deca, pledează în favoarea titularizării, argumentând că protecția oferită profesorilor de acest tip de angajare este ceea ce încă atrage forță de muncă în educație: „Faptul că există o stabilitate în sistem odată ce s-au titularizat pe un post este unul dintre argumentele pentru care încă avem doritori pentru profesia didactică”.

Acesta a adus în discuție și necesitatea ca acordarea gradelor didactice să fie reevaluată, întrucât inspecțiile nu arată adevărata capacitate a profesorilor de a-i învăța pe copii.

„Tot în contextul acesta vreau să vorbesc și despre reevaluarea acordării gradelor didactice, pentru că pe baza gradelor didactice se primesc niște bani în plus sau, de obicei, în plus. La noi ce înseamnă evaluare de grad didactic? Înseamnă niște inspecții în care, dacă eu mă încadrez în tiparul a ceea ce are inspectorul în față, înseamnă că sunt bun.”

„Eu sincer n-aș da 2 lei pe ce scrie domnul inspector acolo și m-aș duce a doua zi după ce a predat lecția și aș întreba copiii. Tipul și modul de predare al profesorului au relevanță în ceea ce știe copilul ăla? Dacă da, e bine, dacă nu, ne-am făcut că predăm și totul e în regulă.”, a mai adăugat Viforel Dorobanțu.

Directorul a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că, în cadrul inspecțiilor, profesorii adoptă modalități de predare pe care nu le folosesc în mod normal, iar acest lucru este vizibil.

„Și tipul ăsta de «hai să jucăm un teatru ieftin». Eu am fost martor la chestiuni de genul ăsta, la inspecții de grad în care, săracii copii erau dintr-odată extaziați de ce se întâmplă la clase, pentru că nu se mai întâmplase până atunci și se vedea clar că era prima dată când se întâmpla lucrul ăsta. La ce ne ajuta chestia asta? Nu știu. De fapt știu: crește un pic salariul și totul e în regulă, dar nu pentru elevi.”

VIDEO – Dezbatere despre Legea Învățământului Preuniversitar – Asociația „Ține de noi”

Citește și:
„Transformarea” titularizării și angajarea profesorilor la nivel de școală, eventuale provocări ale profesorilor pe care o viitoare configurație politică ajunsă la guvernare le poate iniția – sindicat al angajaților din Învățământ
Oana Moraru, despre titularizare: Recrutez profesori de peste 25 de ani. Nu vă imaginați ce dezastru vine acum spre școli. De ce nu vorbim despre asta? Pentru că dinspre școli radiază cel mai mare bazin electoral. Titularizarea distrage atenția de la cât de nepregătiți vin oamenii la catedră
„Despre struțo-cămila numită titularizare”: Subalternii Ligiei Deca nu au avut curajul să-i spună că blocarea transferării profesorilor la altă școală în primul an după ce s-au angajat este o măsură care s-a dovedit greșită. Doar elevii au de suferit – Mihaela Popa, fost secretar de stat: Ne dorim politici publice reale, nu heirupisme
Mihaela Popa, fost secretar de stat, cere desființarea Titularizării: Să ai 40 de ani, să fii Ministrul Educației și să păstrezi toate obiceiurile comuniste moștenite, asta înseamnă maximă incompetență

43 comments
  1. Am peste 27 de ani de învățământ și îmi spunea un coleg cu peste 40 de ani cum vede dumnealui timpurile noastre legate de educația tinerilor. Mulți sunt agresivi, cu puțină inteligență, dar cu mult tupeu. Ultima ,,calitate” încearcă s-o valorifice foarte bine, atât în timpul școlii, cât și mai târziu , în viață. Vor să fie bine plătiți la un loc de muncă, chiar dacă nu au experiență,vor multe lucruri în timp scurt și li se pare că totul nu este la nivelul ,, inteligenței lor”. Și ne mai mirăm că unii ne mai scriu și pe aici, dându-ne indicații? Ei se pricep la orice, dar nu când este vorba despre ei.
    Sigur, asta are mare legătură și cu așteptările de la școală, cu ce vor unii să le rezolve școala în locul altor instituții și în locul celor șapte ani de acasă. Nu poate școala să țină loc de dorința unora de a fi șmecheri, de a ajunge să aibă rapid bani, etc. Școala face doar ce poate! Legat de ce spune nenea ăsta pe aici, el bate câmpii, ca și alți politruci, care habar nu au despre ce este vorba.
    Probabil că vor să termine și învățământul, să-l subjuge baronilor locali și să fie la cheremul unor personaje ca și el.
    Dacă se va da titularizare mereu, vor rămâne doar ei în sistemul de educație, bazându-se pe șmecherie.
    Restul, își va vede de treabă în alte domenii!
    Așa că îi sfătuiesc pe politrucii ăștia să își vadă de treabă, să simplifice lucrurile și școala să fie doar pentru învățat, nu pentru ajutoare, etc. Și dacă se dau, să le dea Asistența socială din localitatea respectivă, pe baza situației școlare. Lăsați profesorii să aibă continuitate la catedră, pentru că așa este cel mai bine pentru toți!

  2. Prea stimate și apreciate domnule director,
    Iertați-mi apelativul, formula de început, dar, în fața atâtor eclatante succese obținute de școala pe care cu onoare și maxime tendințe inovatoare o conduceți, am încercat să găsesc cuvinte pe măsură. Și, în același timp, am încercat să aflu strategia aflată la baza acestor rezultate care, la o primă privire mediatică („Școala Curcani, viitorul educației”, Euronews), sunt firești pentru o școală cu o tehnologie de certă modernitate, bine sprijinită de organele centrale și de asociații diverse (tehnologie care, de altfel, se găsește de acum și în alte numeroase școli din România). Am văzut copii voioși, zâmbitori către camerele de luat vederi, activi, cu răspunsuri inteligente, doamne profesoare foarte bine pregătite, ca la o inspecție pentru susținerea unui grad didactic, un domn director care îndeamnă și pe alți omologi să-i urmeze exemplul și abnegația. Aș fi vrut să-i găsesc acestuia în media și un CV, pentru o mai elocventă documentare asupra acestei prestigioase activități.
    Ceea ce surprinde însă, dincolo de această interfață, sunt rezultatele obținute de elevii acestei școli la evaluarea națională: mai puțin de 40% dintre cei de clasa a VIII-a, mărturisește însuși domnul director, au obținut note de peste 5 la evaluarea națională. Și asta, deși această unitate a devenit școală pilot, a modificat programe de învățământ prin ordin al ministerului, după modelul școlii finlandeze, a înființat, gratuit, și o școală de vară pentru ore de robotică, română și matematică etc. etc. Desigur, în această comună sunt mulți copii din familii defavorizate, circa 25 %, și totuși, un procentaj de circa 60% din elevi cu note sub 5 la evaluarea națională este foarte rar în școlile din România.
    Aceasta este o școală pilot, apreciată, premiată, beneficiară de fonduri, este deci o școală foarte bună. Dacă se vor aplica plata profesorilor „după criterii de performanță”, cum se cere tot mai mult, chiar de noul ministru, nu mai vorbesc de acel OCDE, care amestecă învățământul românesc cu sisteme din Noua Zeelandă sau America Latină, școala de care vorbim va fi declarată școală de performanță? Ce facem atunci cu profesorii de la școlile care au la examene de evaluare procentaje de 95 și chiar 100%? Nu cumva „salarizarea după criterii de performanță”, mult perorată, este altă găselniță pentru a pune din nou presiune asupra profesorilor în ansamblu? (Evident, se exclud cazurile în care profesorii nu-și fac orele sau intră sub incidență disciplinară.).
    Presiunea asupra profesorilor, accentuată de toate evenimentele bulversante din ultima vreme, vine însă uneori chiar de la cineva foarte de aproape de ei. Lovitura de grație ți-o poate da chiar cel de alături. Domnul director de la Curcani propune, în intervenția de față, măsuri radicale, parcă pe măsura performanțelor sale. Îl deranjează (de ce oare?) titularizarea din învățământ, propunând ca examenul de titularizare „să fie regândit, dacă nu desființat”, urmând ca profesorii „să fie angajați în baza unui contract de muncă pe durată determinată, urmând ca la fiecare 4 ani să dea un nou examen, pentru a rămâne în funcție sau a preda la altă școală. (!)”.
    Sincer să fiu, la o asemenea aberație, care ar dizolva definitiv sistemul de învățământ (tot a introdus domnul profesor fizica din clasa a V-a și chimia dintr-a VI-a, scoțând o oră de matematică, adică disciplina primă de gândire logică), mi s-a făcut lehamite să tot explic ce înseamnă titularizarea în sistemul de învățământ. Am făcut-o și de curând, la 16 decembrie 2024, la articolul „Cine va fi ministrul Educației? (Rodica Pantazi).
    Măi domnule director, ce ți-au făcut colegii dumitale din școală, încât vrei să-i obligi la „retestări pentru a continua să profeseze”? Am văzut că sunt oameni normali, empatici, dedicați profesiei lor, bine pregătiți. Ce ți-au făcut? Vrei să pari mai isteț, prin propunerile tale, făcând un rău incomensurabil unei întregi comunități profesionale, de peste 200 000 de cadre didactice. Și cine cu cine să dea examene, „retestări” din 4 în 4 ani, noi cu noi, prin comisii interminabile? Și pe cine vrei să încadrezi la școala dumitale, cu o promovabilitate de numai 40% la evaluarea națională, situată și la 50 de kilometri de București și 72 de Călărași? Cine mai vine în asemenea condiții? Cine se va stabiliza, mai ale în mediul rural, pe un post cu durată incertă? A mai fost o experiență lamentabilă de acest fel, între anii 1999 – 2001; nu vreau să intru în amănunte cum se spune că s-au dat unele examene de acest fel…
    Îmi pare rău că domnul director, cu inițiative practice de apreciat, își compromite propria concepție și activitate printr-o idee aparent inovatoare, dar cu rol de puzzle demolator în sistem. Iar pe toți susținătorii acestei idei, îi rog să pună mâna pe carte, pe legislația generală a muncii și a drepturilor fundamentale ale omului prevăzute în Constituție (nu poți să nu ai siguranța profesiei printr-un contract pe durată nedeterminată/de titular, pe un post ce se poate rezerva în caz de promovare în același domeniu prin promovare în funcției) și pe cele peste 15 legi ale învățământului românesc, de la Legea din 1864 lui Alexandru Ioan Cuza până astăzi, publicate în Antologia legilor învățământului din România, 2004.
    Reiau, de aceea, dintr-o postare anterioară, istoria conceptului de titularizare în învățământ:
    Conceptul de profesor titular a apărut prin asimilare cu sintagma „funcționar public” încă în legislația învățământului francez a lui Napoleon din anul 1802, folosită mai târziu alături de conceptul de professeur titulaire.
    Noțiunea a fost preluată și în legislația românească încă din Legea instrucțiunii publice din 1864 și menținută în toate legile ulterioare ale învățământului. În Legea din 1864, sunt operante juridic noțiunile de profesori titulari (art. 98), cu „numire definitivă” (art. 364, art. 392) versus „numire provizorie” (art. 365), iar „profesorii sunt inamovibili” (art. 385). Legea din 1893: „învățător titular” (art.23) versus „numire provizorie” (art. 59), pentru actualul termen „suplinire”; „numiții cu titlu definitiv” (art. 61), noțiuni repetate și în Legea din 1896. Legea învățământului secundar și superior din 1898, a lui Spiru Haret, face precizări și asupra consecințelor unor restrângeri de activitate, ministerul având obligația de a compensa, prin lege, numărul de ore lipsă din normele didactice ale profesorilor titulari. Noțiunea de titular devine dominantă în legile din 1924, 1928, 1932, 1939, 1943, iar Legea din 1948, apărută în cruntul regim al vremii, cel comunist, preia toate funcțiile didactice din legile anterioare, păstrând caracteristicile lor de încadrare menționate mai înainte.
    Nici în legislația comunistă nu s-a pus vreodată problema schimbării conținutului semantic al noțiunii de titularizare. Legea nr. 6/1969 privind Statutul personalului didactic menționează și operaționalizează toți termenii privitori la mișcarea personalului didactic, valabili de atunci până acum, preluați și în legile nr. 28/1978, nr. 84/1995, nr. 268/2003, nr.1/2011: personal didactic titular, concurs de titularizare, transferare, detașare, restrângere de activitate etc.
    Prin acest amplu excurs în istoria legilor învățământului din România (pe care orice nou ministru al Educației trebuie să-l parcurgă), cu focalizare expresă aici asupra termenului de titular, s-ar fi putut evita confuzia de care creează o atmosferă tensionată în colectivele didactice, nesiguranță și stres, numai dacă:
     cei care îi ignoră conținutul semantic, inclusiv miniștri ai Educației, în calitate de propunători și legiuitori în domeniul învățământului, ar fi cunoscut conținuturile și succesiunea legilor anterioare;
     ar avea o acceptabilă pregătire juridică, pentru înțelegerea termenilor și a noțiunilor lansate cu nonșalanță în mass-media, pentru a respecta drepturile omului și legislația muncii;
     ar fi deschis pur și simplu Dicționarul explicativ al limbii române, 2016, la pagina 1244:
     „TITULÁR, -Ă, titulari, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care ocupă un post, îndeplinește o funcție etc. în mod permanent, pe baza unei numiri legale. ♦ (Persoană) care se bucură de un drept juridic. […] Din fr. titulaire.”
     „TITULARIZÁ, titularizez, vb. I. Tranz. A numi pe cineva ca titular al unui post (în care funcționa până atunci în mod provizoriu). – Din fr. titulariser.”
    o Corespondențe lexicale cu limba franceză:
     TITULAIRE, fr.: qui possède de droit; qu est en charge d′une fonction garantie par un titre (professeur titulaire); qui occupe une poste à titre permanent. (Reverso Dictionaire).
    Aceeași intenție de inovare cu orice preț a apărut, din nefericire, și în noul programul de guvernare PSD-PNL-UDMR, prin „Pilotarea angajării profesorilor direct de către școală, obiectiv de creștere a autonomiei școlilor”. Propunere, ca un Cal Troian, a unui partid care a ținut cu orice preț să nu intre la guvernare.

  3. Prostul asta de unde a mai apărut?
    Adică să stea în sistem 4 ani un profesor, după care să fie testat? Este bine, nenorocește timp de 4 ani niște elevi, apoi vedem dacă trebuie să rămână sau nu.
    Văd că mulți proști sunt de acord cu retardatul.
    Lăsați titularizarea și gradele așa cum sunt!

  4. Desființat? Niciodată..Acest examen mai tine sistemul in picioare.Regandit? Foarte puțin,că așa ne-am titularizat toți și rezistăm…

    1. Bună seara!
      Dacă domnul cere “reevaluarea” profesorilor la 4 ani atunci sa se reevalueze și cadrele medicale tot la 4 ani sau judecătorii tot la 4 ani… poate și polițiștii și angajații în armată. De ce numai profesorii?
      Examenul de titularizare este unul foarte serios. Poate domnul director (numit politic) nu stie ce înseamnă să iei acest examen cu nota 7. Și cât de muncita este aceasta nota! Sunt curioasa dacă dumnealui a dat acest examen!?

      1. Ce are s… cu prefectura?? Vă este teamă de această reevaluare? Învățați, studiați ca să puteți, la rândul dvs, să pregătiți pe alții!! Ar fi o măsură extrem,extrem de benefică pentru generațiile viitoare!!!

        1. Dar dumneavoastră ce legătură aveți? Ați studiat în locul nostru? Sau ne pricepem toți la orice? Nu există niciun loc de muncă la care să dai concurs peste 4 ani iar, doar când este vorba despre funcții de conducere. Nu acolo este problema, ci la faptul că pe copii nu-i mai interesează, nu mai sunt motivați de societate să învețe. Mulți consideră că și fără școală sau rezulte bune reușesc în viață și au destule ,,modele”. Profesorul nu este deloc important pentru copil, ci un anume influenceri, unul de pe Tik tok, etc. Nici părinții nu mai contează în multe situații. Practic este vorba despre cei șapte ani de-acasă. Mulți nu observă asta, dar aruncă întotdeauna pe sistemul de învățământ toate frustrările lor!

        2. Eu zic să studiezi dumneata in locul nostru! Și datul din gură sau tastatură e un fel de pricepere! Foarte mulți pricepuți, care s-au învățat singuri, nu i-au învățat profesorii! Ne lași?

  5. Și așa învățământul în România este aproape distrus, scoateți și titularizarea și apoi o să ajungă la catedră profesori ” pregătiți nici măcar de școala vieții”

    1. După ce că au luat acele examene naționale și reprezintă o siguranță pentru un profesor titular vreți să îngropați de tot sistemul de învățământ Promovați pilele, membrii de partid așa cum sunt marea majoritate dintre inspectori și directori.Sa se organizeze examenul de directori serios așa că un examen de titularizare nu teste grila și telefoane date sa rămână în funcții pupincuriștii și cotizanții vostrii care aduc cadouri in anumite departamente din minister că să rămână zeci de ani pe funcții.Sa se dea o legea ca un director nu are voie sa stea decât două mandate.

  6. Domnule director,

    Încetați cu aceste atacuri la adresa concursului național de ,,titularizare”

    Chiar dacă vă dați seama sau nu doar promovați distrugerea meritocrației și înlocuirea cu ,,autonomia locală” (adică o corupție endemică identică cu ce era înainte de anii 2000) când primii angajați erau rude, afini, concubine, țiitoare cu un decident politic sau din sistem.

    România nu a scăpat de corupție.

    Desființarea titularizării sau întoarcerea la sistemul ,, repartizării ” (probabil așa ați ajuns titular) ar însemna dispariția oricăror șanse de a mai angaja oameni competenți.
    In nici 10 ani NU va mai fi niciunul. Doar politruci și lingușitori.
    In schimb vom avea din nou directorași baroni locali, sefi pe plantație, mâini pupate, servilism, frica de a mai vorbi liber, inițiativă etc

    1. Asta se dorește. Mulți directorași ca acesta și-ar freca mâinile să angajeze ei pe cine vor în școală, să aibă ei și camarila lor din C.A.-ul școlii ultimul cuvânt când se stabilește cine rămâne și cine pleacă dintr-o școală. Am o scârbă colosala pentru asemenea specimene care susțin desființarea singurului concurs transparent de angajare la stat. In rest, in toate instituțiile publice își fac toți de cap: pile, rude, cumetrii, amante…

  7. Ce tupeu! perioada determinata? Sa nu ai voie sa faci credit la nicio banca … Mai rau ca un servitor. El nu a luat in viata lui note peste 7 din cauza asta vorbeste asa. Cei care nu iau nici 5 la titularizare vor sa se desfiinteze aceste examen. .Tocmai examenele de grad sunt o confirmare, un test periodic.Tot ce e bum au stricat si vor strica in continuate. Niste incapabili.

  8. Ce să vezi, nu știam că mi-am luat gradele didactice doar pe baza inspecțiilor. Eu parcă țineam minte că acele inspecții doar mă calificau să susțin examenele. Niște examene serioase, chiar dure.
    Fiind metodist, vă spun că am văzut profesori buni la clasă care nu au reușit să treacă de examenul de definitivat sau grad II. De gradul I nu mai zic, nu știu unde altundeva se cere profesorilor din preuniversitar să facă lucrare de cercetare… În altă ordine de idei, nu am mai văzut lecții regizate de ani de zile. Normal că lecția este mai “aranjată”, dar un inspector sau metodist cu ochiul format vede diferența.
    Cât despre titularizare, m-am săturat de discuția aceasta. Să ne arate dlui cum atragem profesori tineri în învățământ pe contracte determinate. Cred că va fi bătaie odată la 4 ani pe posturile de la școala din Curcani, jud Călărași. Cred că îi vor dărâma ușa dlui director, nu o să știe cum să mai împartă orele să mulțumească toți doritorii.

  9. Din păcate titularizarea în învățământ este cam singurul examen serios din țara asta care în general nu prea poate fi aranjat, el fiind monitorizate de SRI. Tot încearcă ei manevra de a se scoate și de a se face angajarea directă pe școli, dar totuși implic de conștientă mai au cat să nu dea putere absolută directorilor numiți politic.. Fără acest examen ar fi un haos total în sistem. Așa ca domnul ăsta inteligent, să nu mai vorbească fără el, să-și vadă de scaunul lui călduț și de salariul mare pe care îl asigură admirația sa politică

  10. Sigur . Cea mai buna idee. Nu mai aveau directorii cum sa isi umple sacosele . Erau cam golute. Evident ca unul care nu ii place directorului nu va lua nici o testare si nu il va angaja niciodata. Era ultimul lucra care lipsea in invatamant.

  11. Este normală reacția directorilor, ajunsi in funcție de sus, nu de jos, cum consideră ei titularizarea, deja distrusă indirect prin neraportarea, de către directori, a locurilor vacante pe diverse motive.

  12. Examenul de titularizare este cea mai corectă modalitate pentru a ocupa un post didactic. Sigur că directorii și-ar dori ca ei să angajeze pe cine vor, doar au mai făcut asta.

  13. O ldee foarte bună! Cu o singură condiție: sistemul să se aplice în tot sistemul bugetar. Poliție, armată, SRI, SIE, DIE, SPP, STS, justiție, ISU,ad.inistratie locală, etc,etc,etc.

  14. Dumneata m-ai ai un pic până la pensie , și acm vrei sa mergem noi din 4 in 4 ani noi care avem ipoteca pe 30 ani .Am demonstrat odată că sunt capabil trebuie sa demonstrez tot la 4 ani ..
    …adică mna tu ți-ai asigurat viața și acum hai sa ne batem joc de viitoarea generație ….Doamne ce gândire .Am m-ai auzit una sa dăm interviuri pe la directori sau Primari pe baza de CV atunci sa vezi nepotisme …Examenul in forma care este acum e ceea m-ai corecta și fair play sub forma de concurs atrage tineri pentru a putea forma o cariera stabila sa se bazeze pe un viitor nu sa stea pe nisipuri mișcătoare !

    1. Dacă ești, Doamne ferește, profesor, felul în care scrii dovedește că nu mai e cazul sa repeți examenul după 4 ani… Te-ai descalificat din prima clipă!

  15. Domnule Viforel de la Curcani, ia dă matale titularizare din 4 în 4 ani și apoi dă-ne lecții. Puneți în joc titularizarea și mută-te la altă școală din 4 în 4 ani și apoi deschide gura. Hai, aștept anul acesta să faci mutarea asta. O să urmăresc listele de titularizare să văd dacă ai curajul să pleci la altă școală, dacă nu înseamnă că doar dai din gură să nu zic altceva! Hai arată-ne cum se face. Din 4 în 4 ani da?

  16. Domnul director este titular?! ,.mă doare în cot de voi….,ei s-au văzut cu cuțitul în mână și pâinea albă ,de restu nu ne înteresează.SUCCES !!!

  17. omul e un idiot util, scuzati-ma, dar asta este expresia. capacitatea unui profesor e data prin feed back ul asigurat de nenumăratele inspecții prin care trece un profesor, al elevilor, colegilor profesorului. vă imaginați marii profesori ai școlii dând examen la 4 ani cu niste ciuriburi de directorași numiți politic? se încearcă distrugerea unui sistem infestat de politruci și subminat de aceștia prin conivență cu nenumărate ong urî dubioase, profitoare și furnizoare de tot felul de cursuri care nu își au rostul , dar pentru care primesc bani de la stat, aducă tot de la politicieni.va imaginați cum se vor transforma acești directorași in mici dumnezei, câtă corupție va inunda sistemul, câți directorași își vor angaja pilele? acum vreo 2o de ani s a încercat titularizarea la nivel de școală, ce credeți, toate cele vreo 4 pile ale directorului, fiice de profesoare titulare , s au titularizat in acea școală.

  18. De acord dar și directorii obligatoriu tot examen din 4 în 4 ani și pe specializare și pentru postul de director iar repartizarea sa fie computerizata in functie de medii.Transparent ,la vedere.Fiecare scoala isi scrie optiunile si apoi computerul repartizează. Eu fac față, tu faci față?

  19. Eu propun, ca DIRECTORII sa fie evaluati in fiecare an si sa fie dati afara acei DIRECTORI care nu performeaza(nu aduc bani/sponsori), un plus valoare scolii. Exista tot felul de proiecte la care se poate aplica, cu fonduri nerambursabile si ar putea sa ajute scoala si colegii.
    Ca si asa toata munca lor o fac secretarele si colegii profesori ori invatatori.

  20. Si profesorii au nevoie de stabilitate profesionala, sa aiba contract de munca pe perioada nedeterninata, sa poate sa si ia un credit , etc. Este o prostie ce spune acest om.

  21. Altul care se baga si el in seama!
    Vad ca doar niste directori de care n-a auzit nimeni propun astfel de trasnai. Ei probabil asa ar vrea sa ” scape” de unii profesori la 4 ani si sa isi aduca preferatii lor.
    Iar aia cu inspectiile de grad, iar spune tampenii. Cum sa fie mai relevant sa iei de bun doar ce zic elevii, pai elevilor daca le pui note mari si le ceri putine vor spune ca esti cel mai bun profesor. De noaptea mintii ce indruga acest individ. Eu as propune ceva: sa fie testati mai bine psihologic directorii cand aplica ptr functie. Nu stiu daca acest domn ar trece, la ce debiteaza…Apoi, sa mai citeasca Codul Muncii care nici macar nu permite ce zice el. Codul Muncii prevede ca un contract trebuie incheiat pe perioada nedeterminata si nu determinata.

  22. domnul director intai sa propună examene din 4 in 4 ani si in celelalte domenii si pt exam de capacitate bac licenta masterat doctorat ….permis auto …in medicina etc va fi o victorie totala si sa vedem cum rezolva juridic contractul de munca pe termen nelimitat va fi ff interesant si mai uita ceva dansul ca toate cadrele didactice la fiecare 5 ani fac reciclare cursuri primesc un punctaj calificative ce face cu toata munca asta … ar trebui sa se ofere ca exemplu sa isi dea demisia la fiecare 4 ani si sa dea examen sa ne arate cum isi îmbunătățește performanta…. di sa ne explice cum face o evaluare pertinenta la nivelul elevului daca a ramas cu ceva din predarea anterioara la un colectiv omogen dar neomogen si din medii favorizate si defavorizate …. spor

  23. Titularizarea pe perioada nedeterminata e foarte buna,daca e făcută corect și nu politic. Gradele didactice sunt foarte bune. Inspecțiile sa fie făcute de oameni competenți. Sa se depolitizeze total sistemul de învățământ. Dir.din Călărași care face declarații eronate este un politruc, la fel ca toți directorii. De ce este buna titularizarea pe per.nedet.? Tocmai ptr.a preveni angajarea pe pile. Daca angajarea prof.s-ar face doar în scoală, ferească Dumnezeu, dir.politruci și-ar angaja pilele,rudele și prof.competenti ar fi șomeri. Am fi la cheremul unor dir.analfabeți. Sperăm ca Ministerul Ed.sa nu distrugă complet învățământul care oricum este într-o direcție greșită. Populația este idiotizata,după cum s-a văzut la alegeri.

  24. Profesorii să fie angajați doar de dl. director care stă pe funcție datorită partidului… atunci să vezi festival …

  25. Altceva ce mai dorește domnul ăsta? Adică profesorii sunt sclavi pe tarla, sau cum?
    Mai bine s-ar propune ca școala să aibă agenti de pază și alții să se ocupe alte instituții, pentru că nu poți avea în profesori și agenți de pază , asistenți sociali, medici, contabili, etc. Plus că pe copii nu îi interesează școala și ce spun profesorii, ci iau ca modele pe influenceri, maneliști, etc.
    Văd că nimeni nu înțelege de fapt care sunt problemele reale, ci unii vorbesc doar să se afle în treabă! Suntem ,,pricepuți” la toate și unii mai vin cu aberații.Eu propun și medicii să fie examinați la 4 ani și juriștii și politiștii și toți ceilalți, de ce doar profesorii? Iar dacă vrea titularizare mereu, să o dea dânsul, că nimănui nu-i va plăcea să nu poată nici un autoturism în rate să ia, plus să fie tot timpul la mâna altora!
    Dacă nu v-ați luat pastilele, propun să vi le luați!

  26. Hahaha! Cine mai da examene tot la 4 ani ca sa continue sa profeseze? De aceea exista director, CA, pt a gestiona posibilele derapaje. Tara nu are profesori si ganditi voi asta… Pai hai sa bagam AI complet si gata… Ne facem gunoieri, ca e plin de gunoaie…

  27. Încă un PCRist care are el impresia că deține adevărul absolut.

    Titularizarea este SINGURUL lucru care mai aduce oameni pregătiți spre sistem, cei nepregătiți veneau și așa. Sistemul propus de el, cu retestare la 4 ani, de parcă predai la facultate la fiecare 4 ani, n-are sens, dar nu-i nimic, va avea destui adulatori și pe aici.

    Aș vrea să-l văd pe Zmeul Zmeilor cum dă el examen la fiecare 4 ani, examen de care depinde locul lui de muncă, și cum plătește sau cere el, de exemplu, un credit ipotecar pe 30 de ani, având loc de muncă sigur doar pentru 4 din ei. Succes.

    Cum de nu se propune asta în niciun alt sistem – în sănătate, în siguranța publică, etc? Cum de apar salvatorii nației numai dintre politrucii montați în vârful școlilor de partidele din care fac parte?

    Sic….r.

  28. Corect ar fi să se investească bine și “cu cap” în formarea cadrelor didactice. Dar nu în stilul românesc “să ne facem ca facem”, iar la final să ne plângem ca nu avem resursă umană pregătită. Observ ca, din când în când, mai apare cineva cu astfel de opinii “să desființăm titularizarea”. Totuși, titularizarea este concurs de angajare la stat, nu un examen oarecare. Apoi, vad ca multi cei care visează reforme, visează numai la “desființări”. Ce mai desființăm astăzi? Titularizarea? Școlile X? Atât puteți? Alte idei, nu?

  29. Dumneavoastră ați fi în stare să dați și să luați titularizarea din 4 în 4 ani ?!
    Ce banca mai oferă credit la un salariat cu perioada determinată de angajare ?!
    Da
    Ar fi bine pentru profesorii dedicați dacă ar fi evaluare pe bune dar sunt multe inconveniente printre care și cel enunțat mai sus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mi se pare criminal că nu abordăm direct reducerea analfabetismului funcțional, care duce la abandon școlar. Copilul care se simte prost va face tot ce poate să nu se ducă la școală – Liliana Romaniuc, Asociația Română de Literație

Copiilor nu le place școala. Este o caracteristică a acestui timp și, “dacă am dori să le placă școala, ar trebui să facem niște transformări în modul în care le…
Vezi articolul

EXCLUSIV Din iulie, grădinițele și școlile nu mai pot cere elevilor sau părinților copii sau documente emise tot de către instituții de stat, potrivit ministrului Digitalizării / Facultățile nu vor mai cere candidaților, la admitere, diploma de bac / Fără dosar cu șină, cu copii, la angajarea în învățământ

Noua lege, introdusă la începutul acestui an, pe baza căreia entitățile care oferă servicii publice nu vor mai cere copii după acte emise de statul român, se va aplica și…
Vezi articolul

FOTO Studenții protestează la București, Timișoara, Iași și Cluj față de decizia Guvernului de a elimina transportul gratuit cu trenul: „Educația e pe drumuri și studenții plătesc bilet” / „Nu vă fie frică, studenții se ridică”

Studenții din marile centre universitare din Cluj, Timișoara, Iași și București au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta față de decizia Guvernului de a elimina gratuitatea transportului feroviar pentru…
Vezi articolul

OFICIAL Evaluare psihiatrică obligatorie, la 4 ani, pentru personalul care predă și cel auxiliar din universități / Lista cu afecțiunile care constituie contraindicații pentru funcțiile din învățământul superior

Menținerea într-o funcție didactică de predare sau didactică auxiliară din învățământul superior este condiționată de evaluarea medicală la un interval de 4 ani, care va include, în mod obligatoriu, și…
Vezi articolul