EXCLUSIV Ce se întâmplă cu copiii cu ambii părinți spitalizați din cauza COVID-19, în contextul carantinei generalizate și interdicției de a merge la bunici. Care este procedura / “Protecția copilului” nu ia copiii nimănui! – precizează Mădălina Turza

84.658 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Mădălina Turza
Copiii cu ambii părinți spitalizați din cauza noului coronavirus vor fi preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care îi plasează într-o zonă dedicată de izolare până la testare, a declarat pentru Edupedu.ro Mădălina Turza, președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții. “Momentan nu avem contaminați în centrele noastre, dar este o situație foarte dificilă”, a precizat Turza.
  • UPDATE “Protecția copilului” nu ia copiii nimănui! – a precizat Mădălina Turza, președintele Autorității din subordinea Ministerului Muncii, după ce numeroși părinți au întrebat de ce intervine DGASPC.
  • Există o procedură de siguranță, pentru situații excepționale ca o măsură de protecție a copiilor aflați în situația în care se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: Dacă ambii părinți ai copilului cu dizabilitate se îmbolnăvesc și necesită SIMULTAN spitalizare și Dacă copilul este sănătos și NU s-a identificat NICIO rudă, familie extinsă, prieten, care să îl îngrijească până la însănătoșirea unuia dintre părinți. La solicitarea părintelui, DGASPC-ul (Protecția Copilului) poate oferi sprijin prin preluarea copilului până la revenirea părintelui”, explică Mădălina Turza.

“Știu că este o perioadă dificilă pentru fiecare dintre noi și că teama ne poate face să acționăm irațional, dar rugămintea mea la voi este să încercați să fiți lucizi și să nu răspândiți informații alarmante, care nu folosesc nimănui. Sunt situații în viață, în care chiar nu există altă alternativă (rude, cunoștințe, prieteni). Puține, evident. Ce facem cu acei copii? Îi lăsăm pe stradă? Același lucru se întâmplă și în situația absenței epidemiei, când nu mai există rude sau familie. Nu este nimic nou“, a adăugat președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, pe pagina sa de Facebook.

 

 

“Sfat pentru părinți: Dacă stați în casă, nu sunteți în zona de pericol. Dacă părinții înțeleg că trebuie să rămână în casă alături de copiii lor, atunci riscurile sunt minime sau zero. Este sfatul principal pe care îl dau, pentru ca noi – știindu-i pe ei în siguranță – să ne putem apleca asupra celor care sunt total lipsiți de protecție”, a declarat Mădălina Turza, pentru Edupedu.ro.

După ce ministrul de Interne a anunțat marți seară că România intră în carantină generalizată care se aplică întregii populații, indiferent de vârstă sau categorie socială, și în contextul în care copiii nu au voie să intre în contact cu bunicii, numeroși părinți se întreabă ce se întâmplă în cel mai negru scenariu, dacă ambii părinți sunt spitalizați, iar copilul nu poate fi dus nicăieri în familie?

Contactată de Edupedu.ro, Mădălina Turza, președinta Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, a declarat că “trebuie să fim calmi, pentru că o procedură există deja, care se aplică și pentru astfel de cazuri. După ce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) preia un copil aflat într-o astfel de situație, el este plasat într-o zonă dedicată de izolare. Nu se va duce alături de ceilalți copii din sistemul de protecție”.

“Fiecare DGASPC a creat un spațiu, fie că e un apartament, o casă, un centru, pentru triaj. Acolo vin aceste situații din comunitate: fie că este vorba despre copii ai căror părinți sunt în această situație [diagnosticați cu COVID-19 și în situație de a fi ambii spitalizați – N.Red.] sau copii luați de pe stradă și despre nu știi de unde vin, deci copii despre care nu ai context epidemiologic, ei intră în această zonă de triaj”, a explicat Turza.

Aceasta a precizat că “dacă și copilul este bolnav simptomatic, el merge direct pe zona medicală. Și dacă este asimptomatic, el va intra într-o zonă de carantinare la DGASPC. Ar trebui ca DSP să ia probe acelui copil, dacă va răspunde la telefon, dar el intră în izolare în aceste zone de triaj. Rămâne în izolare 14 zile și, dacă nu se confirmă testul, este mutat către celelalte zone din sistemul de protecție a copilului”.

“Este in place o astfel de procedură, dar sperăm să fie the last resort. Momentan nu avem contaminați în centrele noastre, dar este o situație foarte dificilă. Presiunea pe sistemul de protecție și servicii sociale este uriașă și, în absența echipamentelor de protecție, a achizițiilor, a sprijinului din partea autorităților locale, pentru acești oameni care sunt în prima linie situația e foarte complicată. Procedural, ne-am organizat la limita umanului. Sunt 24 din 24 de ore în contact cu directorii de DGASPC, dar sunt sute de servicii în țară în contact direct cu oameni: sute de centre de bătrâni, de copi cu dizabilități, de adulți cu dizabilități. Oamenii știu cum să acționeze, ceea ce este o noutate. Procedura am exportat-o către ONU, ne-am documentat, a fost o muncă de documentare teribilă, inclusiv am făcut rost de planurile din Wuhan, pentru ca oamenii să fie pregătiți pentru cele mai negre situații. Dar sunt pregătiți procedural, dar ție îți trebuie și resursa și dacă tu nu ai echipamente de protecție și nu ai dezinfectant, faci procedura fără niciun scut”, a declarat pentru Edupedu.ro președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

Citește și:

 

 


16 comments
  1. ati luat-o razna! Se vede ca institutiile statului sunt conduse de maxim-mediocrii fara logica (ma abtin sa folosesc cuvintele idioti) care au venit pe pile

  2. Pana sa devina Secretar de stat arunca cu mult, mult noroi in tot sistemul de stat. De cand este in noul guvern gaseste solutii magice pentru copiii altora. Acum, azi si-ar lasa odorul pe mana statului si a personalului din sistem? Cat de parsivi pot fi unii oameni care se dau aparatorii celor cu nevoi speciale. RUSINE!

  3. Asta ca asta, dar ce faceți în cazul în care copilul nu poate fi scos din mediul lui de confort, dacă probleme lui sunt mult mai grave, iar nivelul de înțelegere e unul scăzut. Ce faceți în acest caz?
    Un exemplu ar fi un copil cu autism, nonverbal, iq de 10 pentru ca nu poate fi evaluat, de 18 ani și supraponderal pentru ca nu prea poate fi scos din casa. Cu copii de genul cum veți proceda când ei nu pot fi duși în locuri necunoscute?

  4. Mai ales că statul nu ajută cu nimic femeile care se chinuie să facă un copil. Am cheltuit mii de lei pentru a reuși să duc sarcina până la capăt și statul român nu m-a întrebat de sănătate și nu mi-a dat un leu. Când am fost internată am primit ditai mai cearșaful cu cheltuielile spitalicești, de zici că stătusem două săptămâni în vacanță, la hotel. Chiar nu le este rușine să decidă pentru copiii noștri?

  5. Să-mi luați copilul de lângă mine și să îl dați pe mâna cine știe cui? Sunt tot felul de indivizi dubioși la protecția copilului. Ați uitat de Galați unde inclusiv conducerea era implicată în prostituția fetelor din centru? Copilul meu este sugar. Cum să mi-l luați? Aveti copii? Cum vă pot trece prin cap asemenea aberații? Să vă ferească Dumnezeu să furați copilul de la pieptul mamei!

  6. Cum sa ne lasam copiii in centre de plasament? Exclus asa ceva, e abuziv. Nu as expune niciodata un copil din familie la asa trauma. De asta exista familia extinsa, trebuiesc cautate solutii. Doamna care a initiat legea si-ar lasa copilul in grija DGASPC langa minori gasiti pe strada?

  7. In cazul in care ambii parinti lucreaza,unde lasam copiii?
    Nu putem sta toti acasa.Cheltuielile merg in continuare.
    La stat nu se modifica salariile.
    Toata povara va fi tot pe privat.

  8. Adica statul decide pentru copilul meu, in locul meu??? Inteleg ca se are in vedere oprirea raspandirii bolii, insa cu siguranta torturarea psihica a copiilor nu este solutia! Este o prostie asa ceva!

  9. Dar în situația în care ambii părinți iau virusul, iar bunici nu exista? Ce se poate face in acest caz? Exista legi cu incidență aici?

  10. Si presupun ca nu amestecati copiii de pe strada,cu cei ai caror parinti sunt ambii spitalizati. Sper ca v-a trecut prin cap sa faceti centre separate…

  11. Bun,si daca soțul lucrează si zilnic ia contact cu multe persoane,oricand poate aduce virusul acasa,in cazul asta ce sa fac? Sa ma mut de acasă cu copilul sau pe sot sa.l trimit la maicasa toata perioada asta?
    Uneori este inevitabil sa nu intri in contact cu virusul acesta sau oricare altul…

    1. Sper ca e o gluma.
      Cum sa ne preia copilul un centru(sugar fiind), daca Doamne fereste ne imbolnavim?! Pai atunci sigur murim, nu de virus, ci de griji.?

  12. Buna ziua. Ce se intampla cand ambii parinti sunt cadre medicale si nu pot beneficia de concediu ?
    Este vreo lege , ca unul din parinti sa poata sta cu copilul ?

  13. Peste tot, toata lumea urla despre drepturile copiilor. Toti copiii au dreptul sa stea acasa cu macar 1 parinte care sa-i poarte de grija. Cu copiii cadrelor medicale, cadrelor militare si de ordine publica ce se intampla? Ei sunt mai cu mot? Ei pot sta singuri, asa este? Nu conteaza ca au 2 sau 12 ani.
    Si prostia cu o indemnizatie in plus la salariu pentru aceste categorii, e praf in ochii. Auzi, sa angajeze o bona. De parca nu ar fi destul de greu sa gasesti o bona si in zilele normale. Acum cu atat mai mult. Cine vine bona? Pe cine bagi in casa? Stii ce contacte are? Stii ca e sanatoasa? Sistemul asta este plin de erori. Dar pe nimeni nu intereseaza. Pentru ca bineinteles, COPIII ACESTIA NU CONTEAZA!

    1. Asta spun si eu de mult timp. Dar cui ii pasa? Medicii si cadrele MAI sunt carne de tun. Ei sa isi sacrifice tot, important e ca bosii ce conduc institutiile sa fie in siguranta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificările standardelor de calitate pentru școli și grădinițe „schimbă fundamental modul în care este definită calitatea educației și în care se face evaluarea externă, prin diminuarea exigenței, relativizarea activității de evaluare externă și favorizarea învățământului particular”, spune într-o petiție, trimisă ARACIP, fostul președinte al instituției Șerban Iosifescu

Într-o analiză cu propuneri de completare și modificare, pe care anunță că a trimis-o Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, fostul președinte al instituției Șerban Iosifescu semnalează pe…
Vezi articolul

OECD: Sprijiniți educatorii cu exemple clare despre cum să pună în aplicare curriculumul nou și investiți mai mulți bani în educația timpurie. România este ultima în Europa la procentul din PIB alocat

Învățământul preșcolar din România are enorm de recuperat față de cel al altor țări europene, mai ales când vine vorba de nevoile și necesitățile copiilor, părinților și personalului didactic. Concluzia…
Vezi articolul
De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic

De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic, ci să rămână online? Psihologul Daniel David: Copiii se simt mai siguri pe ei la examinare poate fiindcă examenele sunt mai simple. Un alt factor se leagă de rutina pe care au dezvoltat-o copiii în acest timp

După mai bine de un an de stat acasă, întoarcerea la cursuri în format fizic îi neliniștește pe unii dintre elevii care până acum spuneau că ar vrea să revină…
Vezi articolul

Logica și psihologia trebuie să fie studiate în liceu, spune, cu argumente, inteligența artificială / IA poate găsi motive și pentru renunțarea la cele două materii, dar insistă pe păstrarea lor pentru abilitățile critice și de comunicare și “înțelegerea mai profundă a comportamentului uman”

Ideea ca psihologia și logica să nu mai fie predate în liceu este una greșită, în opinia inteligenței artificiale. Aceasta e convinsă de necesitatea păstrării celor două materii, în așa…
Vezi articolul

ANALIZĂ Media pentru admiterea la liceu devine irelevantă, în București, pentru majoritatea candidaților. Elevi cu note mari vor ajunge la licee la care anii trecuți s-a intrat cu medii mici / Oficialii din Ministerul Educației au transferat problema părinților și le-au dat „un sfat”

Ierarhia mediilor generale de admitere la liceu 2022, pe baza căreia se face repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a, a fost anunțată vineri, 1 iulie. În București, numărul…
Vezi articolul