EXCLUSIV Manualele de liceu vor fi folosite 8 ani pentru că „programele sunt stabile”, susține Ministerul Educației, care anunță că va transforma în regulă o excepție introdusă tot de MEC în legislație. Instituția nu indică studii, argumente științifice, pedagogice sau recomandări OCDE pentru această decizie

256 de vizualizări
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a
Foto: © Eugene_Put | Dreamstime.com
Manualele de liceu pot fi folosite timp de 8 ani pentru că programele școlare sunt stabile, susține Ministerul Educației într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro. Instituția mai arată că măsura ar aduce eficiență administrativă și economică, însă la întrebările despre studii pedagogice, argumente științifice, analize de impact sau recomandări ale unor organizații internaționale precum OCDE sau Comisia Europeană pentru această decizie, reprezentanții MEC evită răspunsul sau îl formulează evaziv. Reamintim că noile metodologii pentru manuale au fost adoptate prin Ordinul de ministru nr. 3.333/2026, publicat în Monitorul Oficial pe 2 martie, fără ca forma finală să țină cont de propunerile de fond primite în perioada consultării publice.

În răspunsul trimis redacției, ministerul confirmă că acordurile-cadru pentru manualele de liceu vor fi atribuite pe o perioadă de 8 ani, deși în metodologie această durată apare ca o excepție justificată punctual. „Atribuirea acordurilor-cadru se va face pe o perioadă de 8 ani, conform prevederilor legale și argumentelor menționate”, arată instituția.

Explicațiile ministerului se bazează în principal pe corelarea duratei manualelor cu durata programelor școlare pentru liceu. „Programele școlare pentru liceu sunt concepute să fie stabile pe parcursul unui ciclu de învățământ de 8 ani, deci manualul școlar rămâne valid din punct de vedere curricular și pedagogic”, scrie în răspunsul transmis Edupedu.

Ministerul susține că stabilitatea manualelor ar avea efecte pozitive asupra procesului didactic. „Manualele reprezintă instrumente didactice de lucru pe termen mediu și lung, iar stabilitatea acestora permite profesorilor să își consolideze strategiile de predare, reduce fragmentarea experienței de învățare a elevilor și susține utilizarea unor materiale care și-au demonstrat în timp eficiența pedagogică”, potrivit explicațiilor instituției.

Totodată, ministerul invocă „stabilitatea conceptuală” a unor discipline liceale. „La nivel liceal, discipline precum matematica, fizica, istoria sau limba română au un grad ridicat de stabilitate conceptuală, ceea ce face posibilă utilizarea acelorași manuale pe o perioadă extinsă”, arată instituția.

Întrebat dacă există studii sau recomandări ale unor organisme internaționale care să susțină o astfel de durată de utilizare a manualelor, ministerul nu a indicat cercetări educaționale sau analize de impact. În răspunsul transmis Edupedu, instituția precizează doar că metodologia „a fost elaborată ținând cont de legislația națională”, inclusiv Legea educației și legislația privind achizițiile publice.

Excepția va fi de fapt regula

Metodologia adoptată prin Ordinul de ministru nr. 3.333/2026 prevede că durata acordurilor-cadru pentru manuale poate depăși perioada standard de 4 ani doar în anumite situații justificate. Textul ordinului arată că „în situații temeinic justificate și argumentate din punct de vedere științific, tehnic și de eficiență economică (…) CNCE poate stabili (…) o durată mai mare de 4 ani a acordurilor-cadru, dar nu mai mult de 8 ani”.

Art. 28 alin. (4) din metodologie: „În situații temeinic justificate și argumentate din punct de vedere științific, tehnic și de eficiență economică și fără a împiedica, restrânge sau distorsiona concurența dintre operatorii economici, CNCE, în calitate de autoritate contractantă, poate stabili, conform art. 107 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin HG nr. 395/2016, în documentația aferentă procedurii de atribuire, o durată mai mare de 4 ani a acordurilor-cadru, dar nu mai mult de 8 ani.”

Deși textul metodologiei vorbește despre o situație justificată punctual, Ministerul Educației a transmis Edupedu că viitoarea procedură de achiziție pentru manualele de liceu va fi organizată direct pentru o durată de 8 ani.

Întrebarea Edupedu: Ce discipline sau arii curriculare ar urma să fie vizate de această excepție? Intenționează ministerul ca durata de 8 ani să devină regulă pentru manualele de liceu sau să rămână strict o situație justificată punctual?

Răspunsul MEC/CNCE: „În cel mai scurt timp, CNCE va demara achiziția de manuale școlare pentru liceu pentru disciplinele prevăzute în Ordinul nr. 6.930/2025 pentru aprobarea programelor școlare asociate disciplinelor prevăzute în Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.350/2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi, cu modificările și completările ulterioare. Atribuirea acordurilor-cadru se va face pe o perioadă de 8 ani, conform prevederilor legale și argumentelor menționate la punctul 2.”

Consultarea publică a fost de formă

Cât despre modificările aduse proiectelor de metodologii în urma consultării publice. Instituția afirmă că schimbările au fost limitate. „În urma procesului de consultare publică, au fost remediate detalii tehnice (trimiteri la norme legale de ordin superior, au fost numerotate corect articolele, au fost explicate unele prescurtări) și a fost detaliată modalitatea de asigurare a manualelor pentru minoritățile naționale”, potrivit răspunsului transmis Edupedu. Forma finală a reglementării a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 159 din 2 martie 2026.

Cum vor fi gestionate fluctuațiile de efective de elevi, în condițiile în care în anul școlar 2026–2027 intră la clasa a IX-a cea mai puțin numeroasă generație din ultimele decenii, iar tirajele inițiale de manuale vor fi calculate în raport cu această cohortă?

Ministerul spune că ajustările vor putea fi realizate prin procentele de retipărire prevăzute în metodologie și prin solicitări de suplimentare din partea inspectoratelor școlare. „Mecanismele de ajustare a tirajelor sunt reprezentate de procentele de retipăriri prevăzute în metodologie, precum și de posibilitatea ca în situații excepționale și temeinic justificate inspectoratele școlare să poată solicita suplimentarea numărului de manuale față de cantitățile previzionate”, arată instituția.

În cazul acestor acorduri de 8 ani, metodologia stabilește și procentele maxime de manuale ce pot fi comandate prin contractele subsecvente, raportate la cantitatea din primul contract:

  • 5% pentru al doilea contract subsecvent
  • 7% pentru al treilea
  • 12% pentru al patrulea
  • 25% pentru al cincilea
  • 15% pentru al șaselea
  • 8% pentru al șaptelea
  • 3% pentru al optulea.

Ministerul consideră că aceste procente sunt suficiente pentru a acoperi eventualele variații de efective. „Numărul de elevi nu este mai mare de la o generație la alta într-un procent atât de mare. Astfel, procentele propuse vor acoperi atât creșterea numărului de elevi, cât și uzura manualelor în timp”, precizează instituția.

În același răspuns, MEC invocă și rolul manualelor digitale. „La nivelul sistemului de învățământ preuniversitar, infrastructura digitală a unităților de învățământ a fost major îmbunătățită, ceea ce va permite folosirea în cadrul școlii a variantelor online (.pdf și digital) ale manualelor școlare”, susține instituția.

Autorii de manuale să se descurce

În ceea ce privește pregătirea autorilor pentru noile manuale, ministerul confirmă că nu există programe dedicate organizate de MEC sau de CNCE. „Nu există programe de formare dedicate autorilor de manuale derulate de MEC sau CNCE”, se arată în răspunsul transmis Edupedu. Potrivit instituției, autorii au la dispoziție programele școlare, notele metodologice și fișele de evaluare a manualelor pentru elaborarea proiectelor.

Nici bugetul pentru achiziția manualelor din 2026 nu este stabilit încă. Ministerul precizează că „în prezent, nu a fost alocat bugetul pentru achiziția de manuale pentru anul școlar 2026–2027”, dar estimează că acesta „va fi substanțial mai mare decât anul precedent”.

Întrebat dacă există o analiză comparativă la nivel european privind prețul manualelor școlare, în contextul în care reprezentanții industriei editoriale au afirmat că România are printre cele mai mici tarife de achiziție din Europa, ministerul nu a indicat existența unei astfel de analize.

„Vă asigurăm de faptul că, la nivelul CNCE, punem calitatea educației și respectarea drepturilor elevilor pe primul plan și că toate activitățile noastre converg către acest scop”, a transmis Ministerul Educației în răspunsul pentru Edupedu.

Publicăm răspunsul integral al MEC:

„Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm următoarele informații furnizate de CNCE:

1. Care sunt principalele modificări operate în forma finală a metodologiilor în urma consultării publice? A fost deja stabilită forma finală și, dacă da, ne puteți transmite varianta adoptată sau calendarul estimat pentru publicare?

În urma procesului de consultare publică, au fost remediate detalii tehnice (trimiteri la norme legale de ordin superior, au fost numerotate corect articolele, au fost explicate unele prescurtări) și a fost detaliată modalitatea de asigurare a manualelor pentru minoritățile naționale.

În forma sa finală și consolidată, Ordinul de ministru nr. 3.333/2026 privind regimul manualelor școlare a fost publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 159/02.03.2026.

2. Care sunt argumentele pedagogice, științifice și educaționale care au stat la baza introducerii excepției privind posibilitatea încheierii acordurilor-cadru pe o perioadă de până la 8 ani pentru manualele de liceu?

Acordurile-cadru pot fi atribuite  pentru o durată de 8 ani cu respectarea art. 107 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare și a art.28 (4) din  Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 3.333/2026.

Potrivit art. 28 alin. (4) din Metodologia menționată, „în situații temeinic justificate și argumentate din punct de vedere științific, tehnic și de eficiență economică și fără a împiedica, restrânge sau distorsiona concurența dintre operatorii economici, CNCE, în calitate de autoritate contractantă, poate stabili, conform art. 107 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu completările și modificările ulterioare, aprobate prin HG nr. 395/2016, în documentația aferentă procedurii de atribuire, o durată mai mare de 4 ani a acordurilor-cadru, dar nu mai mult de 8 ani.

Argumentele de natura științifică, tehnică și de eficiență economică și care demonstrează că nu se împiedică, restrânge sau distorsionează concurența dintre operatorii economici sunt:

a) Argumente științifice

Durata acordurilor-cadru este corelată direct cu durata de valabilitate a programelor școlare, conform Ordinul nr. 6.930/2025 pentru aprobarea programelor școlare asociate disciplinelor prevăzute în Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.350/2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi, cu modificările și completările ulterioare.

Programele școlare pentru liceu sunt concepute să fie stabile pe parcursul unui ciclu de învățământ de 8 ani, deci manualul școlar rămâne valid din punct de vedere curricular și pedagogic. Manualele ar fi astfel utilizate pe întreaga perioadă de valabilitate a curriculumului, evitând situațiile în care suportul didactic este schimbat fără o modificare reală a conținuturilor de învățare.

Manualele reprezintă instrumente didactice de lucru pe termen mediu și lung, iar stabilitatea acestora permite profesorilor să își consolideze strategiile de predare, reduce fragmentarea experienței de învățare a elevilor, susține utilizarea unor materiale care și-au demonstrat în timp eficiența pedagogică. La nivel liceal, discipline precum matematica, fizica, istoria sau limba română au un grad ridicat de stabilitate conceptuală, ceea ce face posibilă utilizarea acelorași manuale pe o perioadă extinsă.

b) Argumente tehnice

Schimbarea manualelor la fiecare 4 ani, în lipsa unor modificări curriculare, ar genera proceduri repetate de selecție și comandă, un efort administrativ suplimentar pentru unitățile de învățământ, o încărcare birocratică fără impact direct asupra calității actului educațional. Printr-o durată a acordurilor-cadru la 8 ani se asigură stabilitate operațională pentru școli, fără a afecta accesul elevilor la manuale conforme și actuale.

c) Eficiență economică

Manualele școlare sunt bunuri educaționale a căror valoare este strâns legată de durata de viață a curriculumului național. Durata de 8 ani a acordurilor-cadru maximizează raportul calitate-preț, reduce cheltuielile generate de proceduri repetate, asigură o utilizare eficientă și responsabilă a fondurilor publice. Durata de 8 ani a acordurilor-cadru reprezintă o adaptare rațională a procedurii de achiziție la ciclul de viață al curriculumului național, în beneficiul elevilor, al școlilor și al utilizării eficiente a fondurilor publice. Mai mult, permite o planificare economică mai eficientă într-un context de creștere a utilizării manualelor digitale.

d) Concurența nu este împiedicată, restrânsă sau distorsionată

Durata de 8 ani a acordurilor-cadru oferă operatorilor economici: predictibilitate pe termen mediu și lung, posibilitatea de a investi în calitatea științifică și pedagogică a manualelor, un cadru concurențial bazat pe calitate. În acest sens, durata de 8 ani nu restrânge concurența, ci creează condițiile pentru o competiție sustenabilă, orientată spre calitate. Pentru viitor, licitațiile rămân deschise pentru titluri noi sau discipline unde programele se schimbă cu mai mult de 25%.

3. Ce discipline sau arii curriculare ar urma să fie vizate de această excepție? Intenționează ministerul ca durata de 8 ani să devină regulă pentru manualele de liceu sau să rămână strict o situație justificată punctual?

În cel mai scurt timp, CNCE va demara achiziția de manuale școlare pentru liceu pentru disciplinele prevăzute în Ordinul nr. 6.930/2025 pentru aprobarea programelor școlare asociate disciplinelor prevăzute în Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.350/2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi, cu modificările și completările ulterioare. Atribuirea acordurilor-cadru se va face pe o perioadă de 8 ani, conform prevederilor legale și argumentelor menționate la punctul 2.

4. Există studii, analize de impact sau recomandări ale OCDE, Comisiei Europene ori ale altor organisme internaționale care susțin o durată de utilizare de până la 8 ani pentru manualele de liceu? Dacă da, vă rugăm să indicați documentele relevante.

Metodologia de achiziție a manualelor a fost elaborată ținând cont de legislația națională (Legea nr. 198/2023, Legea achizițiilor publice nr. 98/2016 și  Ordinul de ministru nr. 6.930/2025).

5. În condițiile în care în anul școlar 2026–2027 intră la clasa a IX-a cea mai puțin numeroasă generație din ultimele decenii, iar volumele inițiate de manuale se raportează la planul de școlarizare din acest an, ce mecanisme de ajustare sunt prevăzute pentru situația în care, în anii următori, numărul elevilor sau structura acestora pe filiere (real/uman/tehnologic) se modifică semnificativ?

Mecanismele de ajustare a tirajelor sunt reprezentate de procentele de retipăriri prevăzute  în Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 3.333/2026 precum și de posibilitatea, conform art. 25 din aceeași metodologie, ca în situații excepționale și temeinic justificate, inspectoratele școlare județene/al municipiului București să poată solicita suplimentarea numărului de manuale față de cantitățile previzionate. Scopul nostru este să asigurăm manuale școlare de calitate pentru toți elevii, garantând astfel respectarea dreptului la educație.

6. Consideră ministerul că procentele reduse de retipărire (5%, 7% etc.) sunt suficiente pentru a acoperi eventualele fluctuații de efective sau redistribuiri între profiluri? A fost realizată o analiză de risc privind posibilitatea ca, în anumite discipline, manualele să devină insuficiente ca număr în anii intermediari ai acordului-cadru?

Manualele vor fi asigurate în cantități suficiente pentru toți elevii. Așa cum am precizat la punctul anterior, pe de o parte, se vor asigura procente de retipări, iar pe de altă parte, inspectoratele pot solicita suplimentări de cantități. Reamintim faptul că, potrivit metodologiei aprobate, există procente de retipăriri și de 12%, 15% sau 25%, iar numărul de elevi nu este mai mare de la o generație la alta într-un procent atât de mare. Astfel, procentele propuse vor acoperi atât creșterea numărului de elevi, cât și uzura manualelor în timp.

Precizăm că nu există redistribuiri de manuale școlare între profiluri, ci doar între unități de învățământ, acestea gestionând numărul de manuale școlare în funcție de efectivele de elevi.

Mai mult, la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar, infrastructura digitală a unităților de învățământ a fost major îmbunătățită, ceea ce va permite folosirea în cadrul școlii a variantelor online (.pdf și digital) ale manualelor școlare. Această abordare va fi benefică și pentru starea de sănătate a elevilor prin reducerea greutății ghiozdanelor, va fi adaptată vârstei lor (sunt elevi de liceu), va îmbunătăți folosirea responsabilă a tehnologiilor și, din punct de vedere pedagogic, va favoriza folosirea activităților interactive din cadrul manualelor digitale.

7. Cum este evaluat riscul ca manualele publicate în 2026 să devină depășite din perspectiva evoluțiilor tehnologice și curriculare – inclusiv în contextul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale în educație – înainte de expirarea perioadei de 8 ani?

În situația modificărilor programelor școlare în proporție mai mare de 25%, acordurile-cadru vor înceta și va fi demarată o altă procedură de achiziție de manuale în acord cu programele revizuite. Astfel, stabilitatea de 8 ani se aplică în primul rând disciplinelor cu grad ridicat de stabilitate conceptuală (ex. matematică, fizică), asigurând profesorilor continuitate în strategiile didactice.

8. A fost prevăzut un program de formare pentru potențialii autori de manuale și pentru cadrele didactice, anterior lansării licitației, pentru a asigura aplicarea coerentă a noii paradigme curriculare? În absența unei formări sistematice, cum este garantată alinierea manualelor la schimbările metodologice propuse prin noul curriculum?

Autorii de manuale au o relație contractuală cu editura care ofertează proiectul de manual. MEC a organizat de-a lungul timpului formări pentru autorii de repere metodologice și de alte ghiduri, iar CNCE a derulat un program de formare pentru profesorii evaluatori de manuale (CEEM). Nu există programe de formare dedicate autorilor de manuale derulate de MEC sau CNCE.

În Notele de prezentare și Sugestiile metodologice care însoțesc fiecare programă școlară aprobată sunt date suficiente repere pentru a înțelegerea acesteia, iar pe lângă programa școlară, autorii manualelor au la dispoziție fișele de evaluare a proiectelor de manuale școlare care sunt anexe la Ordinul nr. 3.333/2026 și care pot fi utilizate ca repere.

CNCE organizează înaintea fiecărei sesiuni de evaluare a proiectelor de manuale școlare, instruiri pentru experții evaluatori selectați cu privire la procesul de evaluare a proiectelor de manuale școlare.

9. Care este costul mediu estimat per manual pentru achizițiile aferente anului 2026 (defalcat, dacă este posibil, pe niveluri de învățământ sau discipline) și care este bugetul total propus pentru achizițiile de manuale în 2026? Cum se compară acesta cu bugetele alocate în anii precedenți?

În prezent, nu a fost alocat bugetul pentru achiziția de manuale pentru anul școlar 2026 – 2027, însă estimăm că acesta va fi substanțial mai mare decât anul precedent. Pentru acordurile-cadru în vigoare prețurile au fost actualizate raportat la cota TVA și la rata de indexare calculată de către INS, ca indice al prețurilor de consum pentru postul de cheltuieli.

10. În contextul în care Uniunea Editorilor din România a semnalat public faptul că România are printre cele mai mici prețuri de achiziție a manualelor din Europa, a realizat ministerul o analiză comparativă la nivel european privind costul unitar al manualelor și impactul acestuia asupra calității, sustenabilității și profesionalizării producției editoriale?

MEC, CNCE și reprezentanții editurilor au avut în ultimul timp mai multe întâlniri care au avut urmări benefice pentru derularea acestui proces: numărul manualelor prezentate în format digital a crescut, calitatea manualelor a crescut, fișele de evaluare a calității manualelor au fost îmbunătățite, numărul contestațiilor în urma evaluărilor a scăzut considerabil și cele mai multe titluri de manuale au fost asigurate la începutul anilor școlari.

Vă asigurăm de faptul că, la nivelul CNCE, punem calitatea educației și respectarea drepturilor elevilor pe primul plan și de faptul că toate activitățile noastre converg către acest scop, în colaborare cu toți partenerii noștri instituționali.

Foto: © Eugene_Put | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Adina Mihaela Ursu: În timpul anului școlar, copiii sunt foarte încărcați, din păcate, din punctul de vedere al programei școlare, al orarului școlar, al temelor. Vacanța este foarte așteptată, uneori, de cei mai mulți dintre ei, pentru că atunci au posibilitatea să citească exact cărțile care sunt pe gustul lor

„În timpul anului școlar, ei (copiii – n.red) sunt foarte încărcați, din păcate, din punctul de vedere al programei școlare, al orarului școlar, al temelor și a altor sarcini”, a…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației pregătește o licitație, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, pentru 3.200 de microbuze electrice. Microbuzele o să ajungă în școli anul acesta, potrivit Ligiei Deca. În prezent, 70.000 de elevi nu au mijloc de transport pentru a merge la școală

Ministerul Educației pregătește o licitație, pentru achiziția a 3.200 de microbuze electrice, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, potrivit unui proiectul de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică. Este…
Vezi articolul

Părinții elevilor olimpici îi cer președintelui Iohannis să intervină pentru revizuirea ordinului ce anulează olimpiadele școlare de anul acesta / Olimpiadele să aibă loc în două etape, în primăvara 2021

O asociație ce reunește părinți ai elevilor olimpici i-a transmis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă prin care îi cer acestuia să intervină pentru revizuirea ordinului ce a anulat olimpiadele…
Vezi articolul