EXCLUSIV Ministrul Educației anunță că o să analizeze activitatea Universității din Craiova, în cazul tergiversării anchetei de plagiat pe numele ministrului PSD al Justiției, Radu Marinescu

548 de vizualizări
Miniștrii Mihai Dimian și Radu Marinescu / Sursa foto: Gov.ro și Ministerul Justiției
Miniștrii Mihai Dimian și Radu Marinescu / Sursa foto: Gov.ro și Ministerul Justiției
Ministrul educației, Mihai Dimian, a declarat pentru Edupedu.ro că o să analizeze activitatea Universității din Craiova, după ce comisia de etică a acesteia a tergiversat ancheta de plagiat demarată în cazul ministrului PSD al Justiției, Radu Marinescu. Amintim că au trecut aproape 3 luni de când comisia de etică a preluat acuzațiile de plagiat în mai bine de jumătate de teză de doctorat a lui Marinescu și nu a anunțat nicio concluzie, deși regulile prevăd un termen de 45 de zile în interiorul căruia trebuia să se pronunțe.
  • Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a fost acuzat în ianuarie 2026 de plagiat masiv, care se întinde pe 140 de pagini, în teza sa de doctorat, potrivit unei investigații publicate de PressOne, semnată de Emilia Șercan. Peste 55% din teza de doctorat intitulată „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil” și susținută la Universitatea din Craiova conține text copiat din alți autori, arată ancheta jurnalistică.
  • Contactat de PressOne, Radu Marinescu a respins acuzațiile de plagiat și a spus că lucrarea a fost realizată „în conformitate cu normele academice de la acel moment” (sursa aici și aici).

Contactat de Edupedu.ro, noul ministru al Educației, Mihai Dimian, a declarat „o să analizăm activitatea universității”.

Declarațiile ministrului educației, Mihai Dimian, pentru Edupedu.ro, cu privire la tergiversarea anchetei de plagiat pe numele ministrului justiției, Radu Marinescu:

Rep: Care este atitudinea pe care o luați, ca reprezentant al autorității în domeniul educației, atunci când o universitate tergiversează cu lunile o anchetă de plagiat?

Mihai Dimian: În momentul de față, analizăm situația. Dar nu e o sesizare care a fost depusă la Minister. E o sesizare care a fost depusă în cadrul universității.

Rep: Păi, conform legii, n-avea cum să fie depusă la minister.

Mihai Dimian: În exercițiul anterior, sesizările erau depuse la Minister. Ministerul trimitea către universitate și universitatea avea un termen de răspuns. Deci, cumva, în respectiva legislație noi eram cei care coordonam acest proces de analiză a sesizării și chiar și atunci au fost întârzieri.

Rep: Dar nu mai contează. Noi vorbim despre ceva ce nu mai există, domnule ministru. Acum e o altă lege [de 3 ani s-a schimbat legea educației – N.Red.]. Pe această lege, universitatea trebuie să fie primul for care să analizeze. Vedem public un blocaj.

Mihai Dimian: O să analizăm.

Rep: Ce veți analiza? 

Mihai Dimian: Activitatea universității. 

Rep: Deci de-acum analizați activitatea universității? 

Mihai Dimian: Da.

De la publicarea anchetei jurnalistice și de la începutul anchetei realizate de Comisia de Etică a Universității din Craiova s-au scurs aproape 3 luni, în condițiile în care regulile spun că aceste comisii de etică au un termen de 45 de zile pentru pronunțare. Concret, analiza Comisiei de Etică a Universității din Craiova a fost deschisă pe 16 ianuarie 2026. De atunci au trecut aproape 3 luni. Potrivit Regulamentului-cadru de funcționare a comisiilor de etică din universități, comisia de etică a Universității din Craiova trebuia să se pronunțe în 45 de zile de la primirea sesizărilor.

Amintim că Radu Marinescu a provocat săptămâna aceasta o scenă inedită la Academia Română. Singurul ministru acuzat și anchetat de plagiat în actualul Guvern, Radu Marinescu a fost și singurul ministru care s-a dus la ceremonia de celebrare a 160 de ani de la înființarea Academiei Române și care le-a ținut academicienilor un discurs. Paradoxal, oficialul cercetat pentru încălcarea normelor și rigorilor academice le-a transmis academicienilor în discursul său de luni, 6 aprilie 2026, în Aula Academiei, că „avem nevoie de expertiză, de rigoare științifică, de profunzime intelectuală, pentru a construi politici publice durabile, credibile, menite să consolideze statul de drept”.

Președintele de atunci al Academiei, Ioan Aurel Pop, a intervenit după ce Marinescu și-a terminat discursul și a declarat: „Vă mulțumesc, domnule ministru, pentru aceste cuvinte frumoase și, prin dumneavoastră, mulțumesc și Guvernului României! Vreau să vă spun că noi am invitat, fiind o sărbătoare, toate autoritățile centrale ale statului român. Guvernul a onorat această invitație prin domnul ministru [Radu Marinescu, ministrul Justiției] și îi mulțumim. De regulă, la adunările solemne ale Academiei veneau titularii celor două ministere: Educația și Cultura. Așa era tradiția. Acuma se schimbă și tradiția, vedeți? Trecem printr-o perioadă tulburată”.

La doar o zi de la evenimentul de celebrare a 160 de ani de existență, Academia Română a organizat alegerile pentru noua sa conducere. Chimistul Marius Andruh a fost ales noul președinte al Academiei Române pentru primul său mandat în această poziție, după cele două mandate de președinte deținute de istoricul Ioan Aurel Pop.

Întrebat în cadrul unui interviu acordat Edupedu.ro dacă ministrul Radu Marinescu avea ce să caute în Academia Română, atâta timp cât există o anchetă în desfășurare și întârziată mult peste termenul legal la Universitatea din Craiova în cazul acuzațiilor de plagiat în teza acestuia de doctorat, noul președinte al Academiei Române, Marius Andruh, a răspuns: „Cred că un pic de decență ar fi fost mai potrivită”.

Citește și:
Cum a ajuns singurul ministru acuzat de plagiat, Marinescu de la Justiție, să le țină discurs academicienilor. „La adunările solemne ale Academiei veneau titularii celor două ministere: Educația și Cultura. Acuma se schimbă și tradiția. Trecem printr-o perioadă tulburată” – povestește Ioan Aurel Pop
„Un pic de decență ar fi fost mai potrivită” – avertizează Marius Andruh, după ce singurul ministru acuzat de plagiat a ținut un discurs la aniversarea Academiei Române / Anchetat de universitate, Radu Marinescu a făcut apel în fața academicienilor la „rigoare științifică”
FOTOGALERIE Ministrul acuzat de plagiat al Justiției, Radu Marinescu, a fost invitat de Academia Română să țină un discurs cu ocazia aniversării a 160 de ani de existență
Cazul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, nu a fost încă finalizat la Comisia de Etică a Universității din Craiova, la două luni de la deschiderea dosarului / Regulamentul comisiilor de etică prevede 45 de zile pentru pronunțare
Afacerea de plagiat a ministrului Justiției: Secretara Universității din Craiova – sora primarului Olguța Vasilescu, conexiuni între vicepreședintele comisiei de etică și zona politică apropiată demnitarului, semnalate de Presshub.ro
PressOne: Ministrul Justiției a plagiat în teza de doctorat – 140 de pagini sunt copiate fără citare sau indicarea sursei / Radu Marinescu: Eu nu consider că am plagiat


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul strategiilor degeaba. Niciuna dintre cele patru strategii pe Educație din perioada 2015-2020, evaluate la 4,4 milioane de euro, nu și-a atins indicatorii propuși, iar „Ministerul Educației nu deține date despre sumele cheltuite pentru implementarea acestora” – raport al Guvernului

Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite efectiv pentru implementarea acestor strategii, potrivit raportului „Diagnoza învățământului preuniversitar”, făcut de specialiști din Ministerul Finanțelor, Banca Mondială și Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Elevii români încep să învețe competențe digitale la școală mult mai târziu decât majoritatea colegilor europeni, în special ca materie separată, în locul predării transcurriculare – raport

România se numără printre puținele țări europene unde școala începe să predea competențe digitale începând din clasa a V-a, în timp ce majoritatea sistemelor de învățământ introduc predare de profil…
Vezi articolul

În testele PISA, trei sferturi din întrebările la citire și două treimi din cele de la Științe pot fi rezolvate corect cu inteligența artificială, la Matematică există încă limitări tehnice – studiu / Schleicher, OCDE: Tehnologia ne presează să ne gândim mai mult la ceea ce predăm și testăm, așa încât să aibă relevanță

Platforma de inteligență artificială pe care se bazează programul ChatGPT poate răspunde, în condițiile limitelor tehnice existente, la doar un sfert din întrebările la matematică din cadrul evaluărilor PISA, ce…
Vezi articolul