„Exportul” de programe educaționale devine prioritate, în locul atragerii de studenți străini, pentru Marea Britanie. Noua strategie de internaționalizare a educației a fost adoptată de Londra

315 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Guvernul britanic a făcut publică o nouă strategie privind internaționalizarea educației, prima de acest fel din 2019 încoace, strategie ce înlocuiește țintele de atragere a studenților străini cu o creștere a „exporturilor” de programe educaționale, semnalează rețeaua de informații privind educația The PIE Network.  
  • Potrivit acesteia, noua strategie își propune un ambițios obiectiv de a crește exporturile educaționale până la 40 de miliarde de lire sterline anual, în 2030.

The Guardian notează, la rândul său, că documentul încurajează universitățile să deschidă hub-uri de studii în străinătate, pentru a aduce educația pe model britanic mai aproape de beneficiari, în propriul lor mediu. Această optică o înlocuiește pe cea stabilită în 2019, în care obiectivul era unul cantitativ, anume ca universitățile britanice să ajungă să recruteze 600.000 de studenți internaționali anual.

Potrivit strategiei, „lumea este într-o accelerată schimbare. Tensiunile geopolitice, inovația tehnologică rapidă, provocări urgente precum schimbările climatice remodelează felul cum națiunile interacționează și competențele de care oamenii au nevoie. În această lume nesigură, educația contează mai mult ca oricând. Această Strategie pentru Educație Internațională stabilește cum vom folosi punctele tari ale țării, din domeniul educației, pentru a extinde creșterea și oportunitățile dincolo de frontierele noastre, servind în același timp interesul național”.

The PIE Network notează că educația este, deja, una dintre cele mai importante exporturi ale Marii Britanii, cu o contribuție de 32 miliarde de lire sterline, anual, la economia țării, prag mai mic decât ținta de 35 de miliarde de lire anual stabilită prin precedenta strategie de acum 7 ani.

  • Obiectivele prioritare în noul document sunt instruirea în limba engleză, programele transnaționale de educație și sectorul tehnologiilor educaționale, exporturi evaluate 560 milioane de lire, 3 miliarde de lire, respectiv 3,89 miliarde de lire sterline. 

The Guardian evidențiază, la rândul său, că Departamentul pentru Educație din guvernul de la Londra a anunțat că va întări standardele de înscriere, pentru a se asigura că oamenii care vin în Marea Britanie pentru studii sunt în mod real studenți. Universitățile riscă praguri pentru recrutarea de studenți internaționali și chiar să-și piardă licențele în cazul în care nu respectă acele standarde.

Strategia apare la o lună după ce a fost anunțată revenirea Marii Britanii în programul european Erasmus+, începând din anul 2027. Țara a părăsit schema de mobilitate educațională la începutul acestui deceniu, ca urmare a Brexitului.

Foto: © AviahuismanphotographyDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Consiliul Rectorilor

Scindare în Consiliul Rectorilor: Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și SNSPA anunță că nu au semnat un comunicat emis de CNR care îl susținea pe Cîmpeanu în scandalul plagiatului

Scindare în Consiliul Național al Rectorilor, în contextul scandalului de plagiat care îl are protagonist pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Rectorii a trei universități – Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai…
Vezi articolul

GHID Cum se face repartizarea computerizată la liceu? Exemplu oferit de Inspectoratul Școlar Județean Iași / Calendarul pentru înscrierea la liceu 2026

Broșura admiterii în învățământul liceal (volumul I), pentru anul școlar 2026-2027, a fost publicată de către Inspectoratul Școlar Județean Iași. Documentul cuprinde sfaturi referitoare la completarea fișei de înscriere la liceu și…
Vezi articolul

BREAKING Șapte din zece elevi au fost agresați la școală, cel mai frecvent în clasă, de colegi, iar 15% spun că profesorii „nu fac nimic”, nu intervin – principalele concluzii ale studiului „Siguranța în Școală” al Ministerului Educației

Șapte din zece elevi spun că au fost victime ale oricărei forme de violență, indiferent de context, la școală, pe drumul casă-școală sau în mediul online, iar un coleg de…
Vezi articolul