Fără plastic: zeci de localuri și magazine unde poți să bei gratuit apă filtrată în București dacă îți aduci sticla reutilizabilă / Cum devii locație parteneră

1.262 de vizualizări
Foto: Lisa from Pexels
În București, câteva zeci de locații – restaurante, cafenele și magazine – de unde poți bea apă filtrată, gratuit, dacă vii cu propria sticlă reutilizabilă – au fost incluse într-un proiect local pentru combaterea poluării cu plastic. Ca să scadă consumul de PET-uri, oamenii din comunitățile locale sunt încurajați astfel să folosească o hartă interactivă pentru a vedea unde își pot umple sticlele reutilizabile, încât să nu mai cumpere apă îmbuteliată în sticle de plastic. Inițiativa are loc în cadrul proiectului „Zecelarece”, realizat în parteneriat cu ONG-ul „Micile Bucurii”.

Harta Deplastificat a început ca o inițiativă a unor liceeni în Oradea, iar acțiunea are ca obiective reducerea consumului de plastic sub orice formă – PET-uri, pahare de unică folosință, ambalaje – dar și educarea pentru o atitudine pozitivă față de natură.

  • Prezentă în două Orașe, Oradea și bucurești, Harta „Deplastificat” arată unde se găsesc cele 39 de locații partenere, în capitală, care oferă apă gratuit pentru cei care aduc recipiente reutilizabile; de exemplu, sticle de tip termos.

Localurile care vor să devină partenere pot completa un formular de înscriere.

Foto: deplastificat.ro

„Poluarea cu plastic este o problemă globală majoră, o problemă pe care o generăm zilnic și pentru care încă nu am găsit o soluție. Credem că fiecare individ poate face o schimbare, iar prin harta Deplastificat ne dorim să oferim o soluție simplă și, astfel, să putem produce încet dar sigur schimbarea”, spune Roxana Buzețelu, fondator Micile Bucurii, într-un comunicat de presă.

Citește și:
Economedia.ro: Campanie eco la metrou: aduci cinci pet-uri, primești o călătorie gratuită


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu anunță că așteaptă ca experții în științele educației din subordine să fundamenteze trecerea la trimestre: Am început cu semestre în 1998. Nu știu dacă e coincidență sau nu, dar din ’98 calitatea sistemului de învățământ a scăzut continuu / În luna martie trebuie să avem o decizie

Ministrul Educației anunță că așteaptă ca experții în științele educației din subordine să realizeze o fundamentare a propunerii pe care a făcut-o public de a reveni la trimestre, în organizarea…
Vezi articolul

Fostul secretar de stat Bogdan Cristescu a fost numit consilier onorific de ministrul Educației. Daniel David: A fost vârful de lance în elaborarea planurilor-cadru și trebuie să își continue activitatea

Bogdan Cristescu a fost numit consilier onorific de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, după cum a anunțat acesta astăzi, 10 aprilie, la prezentarea online a raportului săptămânal. Ministrul a…
Vezi articolul

Titularizare 2025. Din 30 mai și până pe 27 iunie se desfășoară probele practice și inspecțiile speciale la clasă. Nota de la aceste probe are o pondere de 25% în media de repartizare

În perioada 30 mai – 27 iunie au loc probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă, precum şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe, conform calendarului oficial pentru Titularizare 2025. Graficul pentru desfășurarea…
Vezi articolul

Profesorul Adrian Stoicescu: Ambiguitatea unui item de clasa a III-a la concursul Comper 2024 de limba română – etapa 1 / Directorul competiției, la care au participat sute de mii de elevi: Echipa care a alcătuit subiectul s-a ghidat după programa școlară

Analiza de mai jos este semnată de profesorul Adrian Stoicescu, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București: Anul acesta, în cadrul concursului Comper, la clasa a III-a,…
Vezi articolul

Daniel David: Contează memorarea, dar nu în varianta în care o făceam noi. Când informația se află la un click de telefon, este o mare greșeală a memora lucruri pe care le memoram eu, de exemplu, când nu exista internetul sau nu exista telefonul mobil

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că memorarea contează, „dar nu în varianta în care o făceam noi”. Acesta a spus că este o mare greșeală „a memora…
Vezi articolul