Federația părinților nu susține acordarea burselor de merit fără prag de medie pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, așa cum prevede proiectul cu regulile de acordare. Iulian Cristache: Propunerea actuală nu ne aparține

Iulian Cristache / Foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto

Propunerea Ministerului Educației ca primii 30% din elevii unei clase să primească bursa de merit, în ordinea descrescătoare a mediilor acestora, fără un prag anume până la care să se acorde bursele, nu este susținută de Federația Națională a Părinților (FNP). Într-o reacție pe Facebook față de proiectul de metodologie pentru alocarea burselor școlare pe noua lege a educației, președintele FNP, Iulian Cristache, scrie că „propunerea actuală nu ne aparține. Ne-am opus” atunci când legile educației au putut fi modificate cu propuneri.

Edupedu.ro a scris despre proiectul de ordin de ministru privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024, pus în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 25 august, până pe 4 septembrie. Printre noutăți este faptul că dispare pragul mediei pentru acordarea burselor de merit la gimnaziu și liceu care, anul școlar trecut, era de de 9,50. Vor primi burse de merit primii 30% dintre elevii unei clase, indiferent de medie, în ordinea descrescătoare a acestora. Condiția este ca elevii să aibă media 10 la purtare, prevede proiectul.

„Pentru că observ părinți nemulțumiți că bursele de merit se vor acorda în proporție de 30% la nivelul U.Î. (n. red. unității de învățământ; școlii), vă pun la dispoziție propunerea Federației. Propunerea actuală nu ne aparține; ne-am opus la momentul respectiv”, când legea învățământului preuniversitar era în dezbatere, scrie Cristache.

Președintele FNP a adăugat și câteva fotografii cu propunerile organizației părinților pentru capitolul burse din noua lege care va intra în vigoare pe 2 septembrie. În acestea se arată, printre altele, că FNP a cerut ca bursele de merit să nu se acorde procentual, dar și ca de aceasta să beneficieze și elevii de ciclu primar cu rezultate la concursuri – nu doar cei de gimnaziu și liceu –, concursurile fiind unul din criterii.

„Modul de acordare a burselor elevilor reprezintă una dintre preocupările permanente ale Federației. În toate discuțiile avute cu Ministerul Educației pe acest subiect am insistat pentru elaborarea unor criterii clare și echitabile care să poată fi aplicate în mod transparent și unitar la nivel național”, a mai scris Cristache pe Facebook.

Amintim că bursa de merit crește în acest an școlar de la 200 de lei la 450 de lei pe lună, potrivit noii legi și că, potrivit acesteia, dispare bursa de studiu care se acorda elevilor care au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50. Astfel, 91 de mii de burse de studiu dispar.

Citește și:
Ce burse vor primi elevii pentru premiile la olimpiade și concursuri școlare, în funcție de locurile obținute – proiect / Elevii de clasa a XII-a cu rezultate la olimpiade ar primi toți banii de bursă pe un an școlar întreg după ce termină cursurile
Bursele de merit vor fi acordate indiferent de medie, pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase – proiect. Singura condiție este nota de la purtare / Dispar 91 de mii de burse de studiu
Exit mobile version