Florian Lixandru, despre învățământul profesional: Trebuie să-i determinăm pe părinți să aleagă ce e mai bun pentru copii, nu să îi supună unui parcurs la capătul căruia constatăm că nu au fost în stare să ia bacalaureatul

Florian Lixandru / Foto: edu.ro

Într-o conferință privind educația profesională, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă la Guvern, secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru, a spus că una dintre problemele învățământului dual este legată de atractivitate, în special în rândul celor care termină gimnaziul: “Trebuie să ajungem la părinți, să îi determinăm să aleagă pentru copil ce este mai bun, nu să îl supunem unui parcurs educațional la sfârșitul căruia să constatăm că acel copil nu a fost capabil să promoveze bacalaureatul, dar el poate ar fi performat într-o anumită meserie, dacă părintele ar fi făcut această alegere”.

Secretar de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru a spus în cadrul unei dezbateri despre învățământul dual că în acest an școlar numărul de locuri alocate pentru învățământul tehnologic în general a fost în creștere, la sistemul dual fiind o creștere de 36,9% față de anul școlar trecut școlar. Deși sunt mai multe locuri alocate, mulți elevi care termină gimnaziul nu aleg acest tip de învățământ din cauza mentalității, mai spune Florian Lixandru:

“O problemă pe care o avem, și suntem cu toții conștienți, este gradul de atractivitate a acestei forme de învățământ pentru absolvenții de gimnaziu. Ne confruntăm cu o problemă de mentalitate a părinților cu privire la această opțiune pentru învățământul profesional. Pentru mulți dintre părinți, învățământul profesional în general este o soluție de back-up, nu este opțiune principală. Noi trebuie să-i determinăm pe părinți astfel încât să aleagă această formă de învățământ pentru copii care sunt buni la meseriile respective, care au fost evaluați și au anumite înclinații pentru o meserie sau alta, nu să fie o soluție de rezervă pentru cazul în care nu va prinde un loc la liceu la repartizare computerizată“, a spus Florian Lixandru.

Secretarul de stat Florian Lixandru a subliniat că părinții și elevii trebuie să vrea să aleagă învățământul dual, nu să fie doar o ultimă soluție.

“Prin proiectul legii învățământului preuniversitar care a fost deja lansat în dezbatere publică ne-am propus cumva să încercăm să schimbăm această percepție. Practic, să vorbim despre liceul profesional, nu despre școală profesională care dă posibilitatea absolvenților de gimnaziu să se formeze pentru trei ani (obținând un nivel de calificare trei, iar dacă doresc să continue studiile cu anul patru se poate obține certificat de calificare nivel patru), astfel încât să facem mai atractivă această formă de învățământ, să îi spunem liceu profesional, dar cred că numai împreună putem desfășura activități și campanii de informare. Vrem să încercăm să ajungem la părinții, să îi determinăm pe aceștia să aleagă pentru copil ce este mai bun, nu să îl supunem unui parcurs educațional la sfârșitul căruia să constatăm că acel copil nu a fost capabil să promoveze bacalaureatul, dar el poate ar fi performat într-o anumită meserie, dacă părintele ar fi făcut această alegere”, mai explică secretarul de stat în ministerul Educației.

În prezent, în legea Educației o școală profesională are un parcurs a trei ani, nu 4 ca în cazul unui liceu.

Recent, Guvernul a adoptat pe repede înainte ordonanța de urgență prin care se pot înființa consorții duale în universități

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a emis la final de septembrie, ordonanța care conține articole preluate copy-paste din proiectul de lege Cîmpeanu, după cum a scris Edupedu.ro. Apoi, executivul a adoptat Ordonanța de Urgență de două ori într-o săptămână, pe motiv că “a fost necesară preluarea unor observații, conform circuitului de avizare.” – detalii aici

Florian Lixandru a vorbit în cadrul dezbaterii de luni și despre extinderea învățământului dual la universități, amintind și de ordonanța de urgență prin care se pot înființa consorții duale în universități.

“Învățământul în sistem dual presupune un parteneriat între școală, mediul de afaceri și autorități. Rolul nostru, al ministerului, este acela de a asigura suportul în sprijinul agenților economici, a unităților de învățământ, în ceea ce privește identificarea nevoilor de pe piața muncii, identificarea acelor calificări care se caută și care în acest moment nu sunt reglementate. Numai în acest an școlar ministerul a introdus trei noi calificări pentru nivelul trei de calificare, respectiv electrician auto, lutier, operator montator subansamble. 

Ne dorim extinderea învățământului profesional dual la toate nivelurile. Acest obiectiv este și în PNRR componenta educație și anume asigurarea unei rute complete. Practic ne propunem să preluăm elevii de la clasa a IX-a și să îi formăm până la ieșirea de pe băncile facultății. Trebuie să asigurăm pregătirea în sistem dual până la nivel de licență, masterat, respectiv studii doctorale”, a mai spus Lixandru.

Revenind la Florian Lixandru, acesta a mai spus la dezbaterea organizată la ministerul dezvoltării: “Cu toții vrem să extindem această formă de învățământ pentru că suntem conștienți că este nevoie de această forță de muncă calificată pe piața muncii din România și ne dorim să lucrăm cu angajați din România și nu cu angajați din import, așa cum se întâmplă în foarte multe domenii de activitate în prezent”.

Citește și:
Prima clasă de învățământ dual din Sighișoara, cu specializarea “Mecanic utilaje și instalaţii în industrie”, înființată din anul școlar 2022-2023 printr-un parteneriat cu două companii
50 de locuri în două clase de învățământ dual, din toamnă, pentru elevi care vor să devină instalatori, în București și Constanța. Încă din școală au avantaje de până la 1.000 de lei pe lună
Exit mobile version