FSLI: Toate cadrele didactice din România pot fi obligate să își cumpere laptopuri sau tablete pentru activități on-line, dacă președintele Iohannis promulgă legea care le acordă două salarii minime pe an

25.105 vizualizări
FOTO: FSLI
Toate cadrele didactice din România pot fi obligate să își cumpere laptopuri sau tablete pentru activități on-line, dacă președintele Iohannis promulgă legea care le acordă două salarii minime pe an pentru formare și materiale didactice, potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ primit de Edupedu.ro.

FSLI susține astfel că dacă s-ar acorda banii prevăzuți pentru cadrele didactice în Legea aprobată de Senat pe 28 aprilie, profesorii ar avea fonduri pentru „achiziționarea unor dispozitive tehnice pentru a putea ține lecții on-line, în condiții optime”.

Potrivit surselor Edupedu.ro, PNL intenționa, la momentul adoptării legii, să atace la CCR actul respectiv pe motiv că nu a fost respectat principiul bicameralismului în procesul de adoptare. Vezi detalii aici.

Cererea FSLI către Președintele Iohannis:

”Senatul României a adoptat în data de 28 aprilie 2020 un proiect de lege, care prevede, printre altele, faptul că “personalul didactic de predare din învățământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională și evoluție în carieră, precum achiziționarea de materiale și auxiliare didactice și curiculare, necesare procesului instructiv-educativ“.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține aplicarea acestei legi conform căreia colegii noștri pot primi sprijinul necesar achiziționării unor dispozitive tehnice pentru a putea ține lecții on- line, în condiții optime. Sperăm că această lege nu va fi atacată la Curtea Constituțională a României, așa cum a fost și legea potrivit căreia numărul elevilor de la clasă ar trebui să se reducă. Vorbim despre situații în care clase întregi au efective de 36-38 de elevi, fapt care nu permite desfășurarea unui învățământ de calitate.

Dacă sunt parlamentari care doresc să conteste și această lege, aceștia trebuie să se decidă: se vrea sau nu găsirea soluțiilor necesare prin care și România să aibă un  învățământ de calitate?

În urma analizelor făcute știm că există cadre didactice și elevi care nu beneficiază de echipamentele necesare pentru a se putea desfășura acest tip de învățare, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Cadrele didactice au fost nevoite să își adapteze procesul instructiv-educativ desfășurat în sălile de clasă, la noile condiții, prin munca la domiciliu.

Potrivit legislației în vigoare, în momentul în care, în fișa postului, angajatorul stipulează că locul de muncă pentru lecțiile on-line este la domiciliul cadrelor didactice, acesta este obligat să le asigure toate condițiile pentru desfășurarea activității, ceea ce înseamnă că personalul didactic trebuie să aibă dispozitivele tehnice necesare. Știm, de asemenea, că unitățile de învățământ nu au fonduri pentru a pune la dispoziția cadrelor didactice aceste echipamente, în cazul în care nu dispun de ele. Sunt numeroase situații în întreaga țară în care cadrele didactice au folosit telefoanele personale pentru a le comunica elevilor teme, fișe de lucru și alte materiale didactice. În absența mijloacelor didactice necesare precum: tablete, laptopuri sau calculatoare,  nu putem vorbi de lecții on-line de calitate.

În consecință, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Președintelui României promulgarea acestei legi adoptate de Senat, cât mai repede. Nu credem că este loc de interese politice sau de folosirea acestei legi pe post de țap ispășitor în scandalurile politice.

Astăzi vedem, poate mai bine ca niciodată, consecințele lipsei de interes și a  investițiilor în educație, din ultimii 30 de ani. Nu s-a investit așa cum ar fi trebuit nici în infrastructura școlară, dar nici în resursa umană. Cât se mai dorește continuarea acestei politici dezastruoase?

Publicarea acestei legi în Monitorul Oficial ar avea drept consecință că toate cadrele didactice din România pot fi obligate să își procure echipamentul necesar pentru desfășurarea activității on-line. Doar așa Ministerul Educației și Cercetării va avea toate argumentele prin care să spună că acel cadru didactic care refuză învățarea on-line nu-și primește salariul.

Alături de această măsură este obligatorie și formarea cadrelor didactice pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime. Acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede posibil, astfel încât personalul didactic și elevii să aibă tot ceea ce este necesar pentru a nu le fi perturbat și mai mult procesul educațional. Unii dintre ei trebuie ajutați de Statul român. Profesorii pot fi ajutați de îndată ce această lege este pusă în aplicare. Totodată, autoritățile trebuie să legifereze și să pună în aplicare de urgență măsurile prin care tuturor elevilor să le fie acordat accesul la educație, prin școala on-line, altfel nu mai putem vorbi despre șanse egale și nici despre respectarea unor drepturi constituționale.

“Ar fi o mare greșeală a autorităților să nu pună în aplicare legea care a fost adoptată de Senatul României. Cadrele didactice au nevoie de aceste echipamente tehnice pentru a putea să își față meseria, iar aici este de datoria Statului să ofere toate condițiile necesare. Școala on-line este oricum o provocare pentru întreg sistemul de învățământ românesc, pentru că, din păcate, față de alte țări dezvoltate, noi suntem cu ani buni în urmă. Pandemia cu noul coronavirus a scos la lumină și mai pregnant neajunsurile din școlile  românești și neajunsurile cadrelor didactice. Este o situație de criză, prin care elevii și angajații din educație sunt nevoiți, pentru sănătatea lor, să rămână acasă. Acest tip de învățare este o alternativă la învățarea clasică, dar să ținem cont și de un alt aspect: investițiile care s-ar face acum ar fi benefice și în alte situații, cum ar fi incapacitatea de a desfășura activitatea în sălile de clasă din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care ne pot închide școlile. Sper ca guvernanții să manifeste interes față de școala românească și să pună în aplicare această lege”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI”.

Ce prevede legea aflată la promulgare:

  • “Personalul didactic de predare din învăţământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltarea profesională şi evoluţie în carieră, precum şi pentru achiziţionarea de materiale didactice şi auxiliare didactice şi curriculare necesare procesului instructiv educativ”, se arată în actul normativ iniţiat de Guvern şi amendat de Senat.
  • “Cadrele didactice care se titularizează în mediul rural beneficiază în termen de un an de la ocuparea postului, prin concurs, de o indemnizaţie de instalare în cuantum reprezentând echivalentul a trei salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu condiţia de a preda pe post la catedră, în mediul rural, cel puţin cinci ani şcolari.
  • Personalul din învăţământul preuniversitar beneficiază de asistenţă medicală gratuită pentru examinările medicale periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, precum şi de măsuri active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale”.
  • Examinările medicale periodice şi vaccinarea gratuită se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
  • După o vechime efectivă în învăţământ de peste 30 de ani, cadrele didactice beneficiază, la data încetării contractului individual de muncă în vederea pensionarii pentru limită de vârstă, de o indemnizaţie în cuantum reprezentând echivalentul unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată din fonduri alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”.

FOTO: FSLI


4 comments
  1. Predarea online necesită un dispozitiv performant și conexine de internet forte, lucruri de nici un professor nu are nevoie în viața personală, numai pentru profesia lui. Cel mai bine ar fi ca ei să folosească dispozitivele asigurate prin școlile de stat și nu să le cumpere. Există și întrebarea ca întreținerea laptopurilor cumpărate cine va asigura? Închipuiți un agent cu mașina proprie, fără mașina firmei….

  2. De ce nu au facut in 30 de ani clase virtuale pentru ca au mai fost situatii in care am stat acasa si elevii din clasa aVIII-a, aXII-a nu au beneficiat de nimic in perioada respectiva!

  3. Oameni buni, e calul troian..ne dau bani etc si vor continua scoala online..se alege praful de invatamant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grevă generală în școli. Inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, anunță liderul sindical Marius Nistor / „Sunt sute de noi aderări la acțiunea de protest”, potrivit acestuia

În timpul grevei generale, inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”: „Nicio problemă, se pot…
Vezi articolul

Vă încurajați copilul să devină profesor? Cât ar trebui să câștige un profesor de gimnaziu în primul an în învățământ? – întrebări din studiul online despre statutul profesorului în societate / Completarea chestionarului durează 5 minute

Studiul național privind statutul profesorilor – Profesorii în societate 2022 – este derulat de Romanian Business Leaders prin compania de cercetare D&D Research, scrie didactic.ro. Cercetarea este una la nivel…
Vezi articolul

Înscrieri deschise la Școala de vară de la Măgurele pentru liceeni, profesori de științe și consilieri școlari. Are loc în perioada 20 august – 3 septembrie / Se acordă burse integrale și burse parțiale

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) se organizează anul acesta în perioada 18 august – 3 septembrie și așteaptă elevi de liceu, profesori din aria STEM (științele…
Vezi articolul