Gabriel Pleșa (PNL), primarul din Alba Iulia, verdict oficial de plagiat. Comisia de Etică din ASE București a confirmat plagiatul la doctorat

365 de vizualizări
Foto: Gabriel Pleșa
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă plagiatul în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, notează portalul abnews.ro, care publică documente în acest sens, conform G4Media.ro.

În lucrarea de doctorat realizată în anul 2006 pe tema „Utilizarea raţională a forţei de muncă în judeţul Alba”, zeci de pagini, reprezentând peste 40% din întreaga lucrare, au fost copiate dintr-o lucrare a unui profesor de la Universitatea Babeş Bolyai, din teza de doctorat a altei persoane dar şi dintr-un document al Guvernului, fără ca vreuna din cele trei surse să fie citată, se arată în documentele publicate de abnews.ro, potrivit News.ro.

Comisia de Etică Universitară din cadrul ASE Bucureşti, sesizată în luna aprilie a acestui an de jurnalistul Alexandru Cristorian, care reclama o încălcare a normelor de etică universitară, acuzându-l de plagiat pe primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, a admis, vineri, sesizarea acestuia.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
O voce pentru educatie

A fost înființată „Alianța O voce pentru educație”, formată din societatea civilă și mediul privat / Susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, inspirate de concluziile proiectului România Educată

Prima întâlnire extinsă de lucru a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc miercuri și au participat 180 de lideri din mediul educațional și de business, reprezentanți ai părinților…
Vezi articolul

Profesorii nu au acces oficial la rezultatele elevilor lor la examenul de Bacalaureat. Memoriu către ministrul Educației: Practica actuală creează o dependență informală de elevi sau părinți, incompatibilă cu un sistem educațional transparent și instituționalizat

Profesorii nu au acces oficial la rezultatele obținute de elevii lor la examenele naționale de Bacalaureat, semnalează un grup de profesori într-o scrisoare trimisă redacției Edupedu.ro. „Lipsa accesului la aceste…
Vezi articolul

Control al ISJ Buzău la Colegiul Hasdeu, la aproape 3 săptămâni de la demisia directoarei, care acuză presiuni din partea ISJ pentru a acorda ore unei profesoare „incapabilă să susțină ore”: Înțelegem nemulțumirea părinților și vrem să rezolvăm situația, spune inspectorul adjunct Dan Popescu

Mai mulți inspectori școlari au mers în control la Colegiul Hasdeu joi, 18 aprilie, la aproape 3 săptămâni de când directoarea Virginia Tănăsescu și-a dat demisia. Inspectorul școlar adjunct spune…
Vezi articolul

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității rector-parlamentar, posibilitatea demiterii rectorului de către senatul universitar, eliminarea condamnaților din conducerea universităților și aplicarea masteratului didactic

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității dintre funcția de rector și cea de parlamentar sau lider de partid. În plus, orice condamnare definitivă trebuie să atragă încetarea imediată…
Vezi articolul

Daniel David: „Săptămâna verde” și „Școala altfel” rămân. Hai să le facem bine! Copiii n-o să simtă că se rupe ceva în procesul educațional, dimpotrivă, va fi o continuitate / Recent, Mircea Bertea, consilier onorific al ministrului Educației, a spus că săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna verde” trebuie să dispară

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „Săptămâna verde” și „Școala altfel” rămân. „Copiii n-o să simtă că se rupe ceva în procesul educațional, dimpotrivă, va fi o…
Vezi articolul