George Purcaru, FSLI: Anul școlar 2026-2027 începe cu foarte multe probleme. Sunt colegi de-ai noștri care încă își caută ore. Încă nu avem așezată în totalitate mișcarea de personal

0 vizualizări
Foto: Radu Tuta – AGERPRES Foto
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat că anul școlar 2026-2027 începe cu „foarte multe probleme”. „În continuare resimțim impactul negativ al Legii 141, legea Bolojan: sunt colegi de-ai noștri care încă își caută ore”, a spus liderul sindical miercuri, 2 septembrie, la Prima News.

George Purcaru a spus că încă nu este așezată în totalitate mișcarea de personal și că se resimt efectele Legii Bolojan:

„Din păcate, așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, anul școlar începe cu foarte multe probleme, din mai multe perspective. În continuare resimțim impactul negativ al Legii 141, legea Bolojan: sunt colegi de-ai noștri care încă își caută ore, iar bâlbe ale Ministerul Educației în ceea ce privește pregătirea începutului de an se resimt. De asemenea, încă nu avem așezată așa cum trebuie în totalitate mișcarea de personal”, a precizat George Purcaru.

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a vorbit și despre proiectul legii salarizării 2026 și a afirmat că „am reușit să îndepărtăm pericolul unei legi foarte proaste pentru educație”:

„Mai mult decât atât, venim după o vară fierbinte, o vară în care ne-am concentrat foarte mult asupra leii salarizării, n-am reușit să să obținem eficienții pe care i-am dorit, dar măcar am reușit să îndepărtăm pericolul unei legi foarte proaste pentru educație, care n-ar fi făcut altceva decât să ducă la înmormântarea definitivă a educației. Dar, din păcate, o vară fierbinte și cauzată de impunerea unor comasări de clase, comasări de școli în continuare. Iată că efectul Legii 141 se vede și astăzi.”

Redăm declarațiile complete ale lui George Purcaru:

George Purcaru: Din păcate, așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, anul școlar începe cu foarte multe probleme, din mai multe perspective. În continuare resimțim impactul negativ al Legii 141, legea Bolojan: sunt colegi de-ai noștri care încă își caută ore, iar bâlbe ale Ministerul Educației în ceea ce privește pregătirea începutului de an se resimt. De asemenea, încă nu avem așezată așa cum trebuie în totalitate mișcarea de personal.

Mai mult decât atât, venim după o vară fierbinte, o vară în care ne-am concentrat foarte mult asupra legii salarizării, n-am reușit să obținem eficienții pe care i-am dorit, dar măcar am reușit să îndepărtăm pericolul unei legi foarte proaste pentru educație, care n-ar fi făcut altceva decât să ducă la înmormântarea definitivă a educației. Dar, din păcate, o vară fierbinte și cauzată de impunerea unor comasări de clase, comasări de școli în continuare. Iată că efectul Legii 141 se vede și astăzi. 

Nu am clamat doar noi că e un dezastru pentru educație. Iată, un raport al Comisiei Europene spune acest lucru că Legea 141 a adus foarte multe probleme în educație. Anul acesta ne concentrăm, în primul rând, pe a repara ceea ce Legea 141 a stricat, și anume revenirea la forma inițială a Legii 198, legea educației. Și, bineînțeles, atunci când vom avea un guvern, vom relua negocierile pe viitoarea lege a salarizării.

Moderatoare: Acum, pentru că am întrebat despre colegii dumneavoastră în general, o să întreb în mod particular și despre colegii dumneavoastră directori, pentru că ne aflăm într-o perioadă în care vine începutul de an școlar, așa cum l-ați descris dumneavoastră și invitații noștri de aici, din platou, pe care îl cunoaștem cei care suntem familiarizați cu listele începutului de ani școlari, din cancelarii, dincolo de momentele de festivitate pe care le vedem în spațiu public, și întrebarea este cum este, din această perspectivă, începutul, pentru că aveți colegi care bat în retragere și au declarat-o public și aici, la noi în emisiune, în ceea ce privește participarea la concursul de director și avem o teamă conform căreia nu se vor mai înscrie oamenii cu experiență, expertiză semnificativă. 

George Purcaru: Desigur, nu doar până la concurs, ci avem foarte mulți colegi directori care au renunțat la funcții încă din vara aceasta. Nu e de mirare, având în vedere că anul trecut au fost „beneficiarii” și ai normei de predare foarte mari, dar și ai actului managerial. Din punctul nostru de vedere, dacă ne dorim un act managerial de calitate, atunci directorii trebuie să fie degrevați cât mai mult de sarcinile de catedră, să se poată concentra pe ceea ce înseamnă act managerial și tot ceea ce ce ține de gospodărirea școlii. Dincolo de lucrurile acestea, sigur, am reușit, ca mișcare sindicală, să determinăm Ministerul Educației și ministrul Educației să semneze un ordin pentru degrevări mult mai bun față de ce a avut anul trecut, venind în sprijinul colegilor noștri directori.

Moderatoare: Mai sunt alte două subiecte acum care sunt cumva cap de afiș pentru această perioadă. Unul este legat de bursele sociale și menținerea lor și pe perioada verii și al doilea se referă despre mult discutatul subiect care are loc, nu știu, poate chiar acum, se discută încă în Parlament sau la Senat, sau a trecut promulgarea sau nu, vom afla în timp util, cu siguranță, cu admiterea în clasa a IX-a. Care este poziția dumneavoastră ca lider de sindicat privind cele două subiecte?

George Purcaru: Am spus-o încă de anul trecut. Măsurile în educație nu trebuie să afecteze, să impacteze negativ elevii și din punctul nostru de vedere a fost o decizie injustă să se oprească bursa socială pe perioada vacanțelor. Mai mult decât atât, e clar că acei copii și acele familii care beneficiază de bursă socială sunt într-o dificultate foarte mare și bursa aceasta este cu adevărat un sprijin pentru a-și continua studiile, pentru a avea un minim necesar. Din punctul nostru de vedere, este chiar prea mică pentru nevoile pe care le au acești copii și aceste familii și de aceea susținem revenirea la forma inițială a acestor burse și acordarea și pe parcursul vacanțelor școlare.

Cât privește hotărârea guvernanților și a parlamentarilor vizavi de admiterea la liceu, este clar că va trebui să se hotărască dacă e vorba despre prorogare sau de abrogarea acestor măsuri. Am susținut dintotdeauna că e nevoie de o viziune coerentă și o viziune pe termen lung, nu amatorisme atunci când luăm decizii vizavi de viitorul copiilor noștri, viitorul elevilor noștri. 

Moderatoare: O ultimă întrebare: pentru că anul trecut, în aceeași perioadă, vorbeam despre greva profesorilor, anul acesta începem în liniște. Așa este din această perspectivă? 

George Purcaru: Deocamdată, începem în liniște, în sensul în care nu vom avea acțiuni foarte mari de protest acum, la început de an școlar, pentru că ele au fost concentrate în mod special asupra legii salarizării, așa cum știm cu toții, cât pe ce era să ne trezim cu o lege a salarizării care nu doar dezavantaja, așa cum am spus, înmormânta definitiv educația. Am reușit pe moment să îndepărtăm acest pericol și cerem în continuare ceea ce am cerut și până acum, și anume să se respecte toate angajamentele și toate legile din România cu privire la educație și toate acele negocieri care au avut loc în urma grevei din 2023. Bineînțeles, în anul 2024, când am negociat legea salarizării împreună cu Ministerul Educației, Ministerul Muncii, supervizați de reprezentanții Băncii Mondiale. Ceea ce am cerut noi acum, când s-a pus în discuție un proiect de lege a salarizării, nu este altceva decât ceea ce deja am negociat și a fost acceptat în anul 2024. Același lucru îl cerem în continuare.

Moderatoare: Și vă așteptați să decurgă totul conform planului.

George Purcaru: Desigur. Așa cum am anunțat, nu vom renunța la nimic din ceea ce am negociat și, mai mult decât atât, dacă va fi nevoie, vom continua formele de protest în stradă, dar eventual ne gândim și la o grevă generală, pentru că semnalele care au venit din partea colegilor noștri în timpul verii au fost foarte clare: dacă se încăpățânează guvernul și parlamentarii să de dea o astfel de lege, nu vom începe anul școlar. Începem anul școlar, pentru că am reușit să îndepărtăm acest pericol, dar, cu siguranță, reluăm discuțiile pe eventuale proteste și grevă, dacă nu vor fi luate în calcul negocierile din anul 2024 și doleanțele pe pe care noi le-am exprimat public și la Guvern, dar și la Ministerul Muncii. 

Informații de context

Simona Urluescu, președintele al Sindicatului Liber Învățământ Tg.Jiu, a vorbit despre situațiile cu care se confruntă profesorii, în contextul în care peste câteva zile elevii revin la școală. „Pentru mulți dascăli a fost o vară fierbinte în care și-au căutat locul în sistem, adică ore, normă didactică, posturi, catedre”, a spus liderul sindical pentru gorjeanul.ro.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a precizat care sunt prioritățile în noul an școlar. Anularea Legii Bolojan reprezintă „prioritatea noastră zero”, potrivit liderului sindical: „Este inacceptabil ca nota de plată a deficitului bugetar să fie suportată, din nou, de angajații din educație.

Și președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a transmis un mesaj profesorilor în prima zi a anului școlar 2026-2027. „Nu mai putem accepta ca decontul pentru incompetența sau lăcomia guvernanților să fie plătit de sistemul de învățământ (…)”, a precizat liderul sindical pe pagina de socializare.

Citește și:
Lider sindical: Pentru mulți profesori a fost o vară fierbinte în care și-au căutat ore, posturi, catedre. Unii au reușit, dar alții încă mai speră la următoarele etape ale mișcării de personal. Cu siguranță vor rămâne colegi care nu vor avea posibilitatea de a-și continua activitatea în educație
Simion Hăncescu, FSLI, în prima zi a anului școlar 2026-2027: Nu mai putem accepta ca decontul pentru incompetența sau lăcomia guvernanților să fie plătit de sistemul de învățământ. Profesorii trebuie tratați cu respect
Marius Nistor, mesaj pentru profesorii și angajații din școli în prima zi a anului școlar 2026-2027: Anularea Legii Bolojan reprezintă prioritatea noastră zero
Din anul școlar 2026-2027, profesorii care se titularizează în școli din rural ar trebui să ia prime de instalare de 4.325 de lei, potrivit Legii Educației. Aceștia au obligația să rămână titulari în școala respectivă pentru 5 ani școlari


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *