Ghid pentru Bacalaureat 2024 Biologie și Anatomie. Profesorul Alexandru Ganea: Nu folosiți negația pentru a modifica afirmațiile false, deoarece acest tip de modificare nu se punctează

5.629 de vizualizări
Foto: Alexandru Marian Ganea
Disciplina Biologie face parte din proba E.d) a Examenului Național de Bacalaureat, aceasta având statut de probă la alegere. Proba scrisă are loc joi, 4 iulie 2024. Un ghid pentru tinerii care susțin această probă a fost trimis redacției Edupedu.ro de profesorul Alexandru Marian Ganea.
  • Profesorul Alexandru Marian Ganea predă la Liceul Tehnologic „Justinian Marina” din Băile Olănești, jud. Vâlcea. Este profesor metodist pentru disciplina biologie cu gradul didactic I și 11 ani vechime la catedră.
Redăm sfaturile cadrului didactic:

„Candidații pot alege să susțină Examenul de Bacalaureat la Biologie vegetală și animală (probă care cuprinde materia studiată în clasele a IX-a și a X-a) sau la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană (probă care cuprinde materia aferentă claselor a XI-a și a XII-a).

Variantele de examen sunt structurate pe 3 categorii de subiecte, care acoperă întreaga paletă a itemilor de evaluare – obiectivi, semiobiectivi și subiectivi.

Subiectul I este alcătuit din 4 tipuri de itemi.

În cadrul subiectului I, subpunctul A candidații trebuie să completeze o frază cu două noțiuni care lipsesc, pentru ca aceasta să fie corectă.

Subiectul I, subpunctul B este realizat astfel încât candidații să facă asocieri între diferite aspecte. La Biologie vegetală și animală, cerințele pot face referire, de exemplu, la noțiuni legate de citologie și diviziune celulară, histologie, diversitatea lumii vii, reproducerea la plante sau de boli ale organismului uman.

Pentru cei care susțin examenul la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, acest subiect poate avea cerințe precum asocierea dintre diferite structuri anatomice și caracteristicile acestora/rolul îndeplinit sau asocieri între afecțiuni ale organismului și cauzele, manifestările, respectiv metodele de prevenire ale acestora. 

Subiectul I, subpunctul C cuprinde 5 itemi de tip grilă, la care candidații trebuie să aleagă varianta corectă de răspuns.

La subiectul I, subpunctul D, candidații trebuie să stabilească dacă afirmațiile date sunt adevărate sau false și să le modifice parțial pe cele false, astfel încât acestea să devină adevărate. Afirmațiile pot face referire la orice subiect din programa de examen; de obicei modificarea celor false este destul de facilă.

Sfaturi utile: 

  • La subpunctul A, scrieți pe foaia de examen, doar noțiunile care lipsesc din frază;
  • Citiți cu atenție fiecare item în parte și alegeți răspunsul corect numai după ce ați verificat cu atenție toate variantele date;
  • În cazul itemilor de tip grilă, scrieți doar litera corespunzătoare răspunsului corect;
  • La subpunctul D nu folosiți negația pentru a modifica afirmațiile false, deoarece acest tip de modificare nu se punctează. 

Subiectul al II-lea 

La acest subiect candidații au de rezolvat cerințe diferite în funcție de proba pe care o susțin.

Pentru proba de Biologie vegetală și animală, subiectul al II-lea, subpunctul A  începe cu două cerințe legate de diferite aspecte referitoare la noțiunile despre circulație – elementele figurate ale sângelui, alcătuirea inimii, vasele de sânge sau boli specifice sistemului circulator și continuă cu o problemă legată de compoziția sângelui.

Subiectul al II-lea, subpunctul B este compus dintr-o problemă bazată pe legile mendeliene, ce are la bază încrucișarea dintre două organisme care prezintă diferite caractere. 

Sfaturi utile: 

  • Efectuați cu atenție calculele de la problema legată de sânge pe ciornă și verificați încă o dată rezultatele obținute, până să transcrieți rezolvarea acesteia pe foaia de examen;
  • În cazul problemei cu încrucișarea dintre două organisme, citiți cu mare atenție datele problemei și nu faceți confuzii între noțiuni;
  • Parcurgeți toate etapele necesare rezolvării problemelor, fiecare etapă având alocat un punctaj corespunzător;
  • Completați problemele cu o altă cerință formulată de voi, nu scrieți o altă problemă ca cerință, acest lucru nu va punctat; cerința pe care o construiți trebuie să aibă legătură cu problema inițială;
  • Nu uitați să rezolvați cerințele pe care le-ați propus.

În cazul probei de Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, subiectul al II-lea, subpunctul A  începe cu o cerință referitoare în special la aspectele de genetică moleculară și continuă cu o problemă de genetică.

Subiectul al II-lea, subpunctul B  cuprinde o problemă care face referire la grupele de sânge și transfuzii.

Sfaturi utile

  • Pentru rezolvarea problemei referitoare la grupele sanguine, este esențială cunoașterea schemei de compatibilitate și a noțiunilor de aglutinogen/antigen-aglutinină/anticorp; de obicei, se precizează că este vorba de o cantitate mică de sânge, astfel încât să inducă ideea utilizării schemelor de compatibilitate;
  • Sfaturile date anterior cu privire la calcule, etapele rezolvării problemelor și formularea cerințelor rămân valabile și în acest caz.

    Subiectul al III-lea cuprinde itemi semiobiectivi și subiectivi.

Sfaturi utile: 

  • În cazul itemilor care au cerințe de tipul precizați/enumerați/numiți/clasificați,dați un răspuns scurt, iar în cazul itemilor în care trebuie să prezentați/explicați/argumentați, scrieți o frază în care să dezvoltați răspunsul;
  • Referitor la itemul în care se cere construirea de enunțuri, este esențial ca acestea să facă referire la conținuturile date și să fie afirmative;
  • În cazul itemului de tip eseu este necesară enumerarea a 6 noțiuni specifice pentru tema dată; pentru obținerea punctajului maxim este important ca noțiunile enumerate să fie folosite corect și în corelație în cadrul minieseului, iar acesta să nu depășească 4 fraze.

Vă recomand să folosiți timpul pe care îl aveți la dispoziție într-o manieră oportună, astfel încât reușita voastră la această probă să fie garantată.

Acesta este suficient pentru elaborarea răspunsurilor, transcrierea acestora de pe ciorne pe foaia de examen, cât și pentru o verificare ulterioară până la predarea lucrării. 

Este foarte posibil ca pe parcursul desfășurării probei de examen, din cauza emoțiilor, a stresului sau neatenției să dați un răspuns greșit sau incomplet la unul sau mai mulți itemi, iar în urma verificării prin lectura atentă a lucrării să vă dați seama de acest lucru și să puteți remedia situația.

Încercați să scrieți răspunsurile în ordinea subiectelor probei. Nu este obligatoriu, dar în acest fel scad șansele de a omite transcrierea unuia sau mai multor răspunsuri.

Dragi absolvenți, vă sfătuiesc să fiți încrezători în reușita voastră și să priviți cu optimism spre viitor!”  

Model de subiect BAC Biologie vegetală și animală 2024 (sursa):
  • Baremul pentru subiectul de mai sus:
Model de subiect BAC Anatomia corpului uman 2024 (sursa):
  • Baremul pentru subiectul de mai sus:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu spune că își dă demisia de la Ministerul Educației, la finalul lunii ianuarie, dacă nu primește „o creștere în valoare absolută” a bugetului. „Să fie măcar un pic mai mare decât în anul 2020”

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spune că își va da demisia, dacă nu primește „o creștere în valoare absolută” a bugetului pentru Educație. Declarația a fost făcută la RealitateaTV. Acesta a…
Vezi articolul

VIDEO Valeriu Gheorghiță: În România 5% dintre copiii cu vârstă cuprinsă între 12-15 ani sunt vaccinați. Această rată este de circa 8 ori mai mică față de ceea ce se întâmplă în vestul Europei

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a declarat că procentul copiilor vaccinați din România cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani este de 5%, iar „această…
Vezi articolul

Reacția ministrului Educației după ce o profesoară i-a atras atenția că textul legilor învățământului „arată în mare parte ca raportul România Educată”: Nu am cum să nu reacționez la această jignire

Ministrul Educației, prezent la cea de-a 44-a dezbatere pe proiectele legilor Educației la sediul PNL București, a avut discuții în contradictoriu cu Antoaneta-Firuța Tacea, conferențiar universitar la Facultatea de Psihologie…
Vezi articolul
Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, despre depolitizarea inspectoratelor școlare prin concurs: „Discuția e greșită cap-coadă pentru că operează cu concepte aplicabile doar în rai. Soluția corectă în practică, dar nepopulară, este politizarea conducerii inspectoratelor”

„Orice „depolitizare” faci azi, puterea de mâine poate să politizeze la loc. Credeți că PSD se împiedică de așa ceva? Cu o conducere politizată a inspectoratelor oamenii știu clar cine…
Vezi articolul