Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media, transmite Agerpres care citează agenția dpa. Interdicţia, ce ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, a fost prezentată luni, 12 octombrie, de către ministrul de stat Akis Skertsos. Proiectul de lege al Guvernului va fi prezentat comisiilor parlamentare pe 13 octombrie.
Grecia va interzice de la 1 ianuarie accesul tinerilor sub 15 ani la social media și va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care ia această măsură.
Interdicţia, ce ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, a fost prezentată luni de către ministrul de stat Akis Skertsos într-o conferinţă de presă la Atena, alături de alţi miniştri.
Proiectul de lege va fi prezentat comisiilor parlamentare pe 13 octombrie, iar dezbaterea și votul final în plen sunt programate pentru 22 octombrie, potrivit Euronews.com.
Măsura vizează servicii precum Instagram, TikTok și Facebook și este însoțită de obligația platformelor de a aplica metode adecvate, proporționale și fiabile de verificare a vârstei.
Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat pe TikTok în aprilie că o asemenea interdicţie urmează să fie introdusă. „Este timpul să tratăm chestiunea unei potenţiale adicţii digitale”, a afirmat Skertsos.
Ministrul grec al sănătăţii Adonis Georgiadis a evocat un sondaj efectuat pe un eşantion de 2.500 de elevi ce relevă că un sfert dintre ei folosesc social media în mod excesiv.
De asemenea, o cincime din elevi se simt nesiguri sau agitaţi şi întâmpină probleme de concentrare atunci când nu au acces la telefonul lor mobil.
Potrivit ministrului digitalizării grec Dimitris Papastergiou, în cazul unor încălcări de către platforme se vor aplica mecanisme europene de monitorizare şi sancţionare. În conformitate cu legea privind serviciile digitale (Digital Services Act) pentru anumite încălcări sunt posibile pedepse de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală.
Cum ar urma să se aplice restricția
Se preconizează că Kids Wallet și Gov.gr Wallet vor juca un rol esențial în punerea în aplicare a acestei măsuri, mai scrie Euronews.
Opțiunile prezentate se bazează pe utilizarea unor „jetoane de vârstă” digitale, care permit confirmarea îndeplinirii pragului de vârstă fără a fi necesară divulgarea mai multor date cu caracter personal decât este strict necesar.
În acest fel, o platformă poate obține confirmarea necesară că un utilizator îndeplinește limita de vârstă prevăzută, fără a fi nevoie să aibă acces la datele complete de identitate sau la alte date cu caracter personal sensibile referitoare la minor.
Informații de context
În luna septembrie, Comisia Europeană a prezentat EU Kids Act drept o soluţie la nivelul UE pentru a proteja minorii online. Comisia a propus interzicerea accesului la reţelele sociale pentru copiii sub 13 ani. Pentru cei între 13 şi 15 ani sunt propuse conturi supravegheate de părinţi şi cu funcţionalităţi limitate, iar pentru adolescenţii între 15 şi 18 ani sunt avute în vedere măsuri suplimentare de siguranţă.
„Nicio reţea socială până la vârsta de 13 ani. Niciun cont personal până la vârsta de 15 ani… De la 13 ani şi până la împlinirea vârstei de 15 ani, copiii vor avea acces numai la miniconturi create şi supravegheate de părinţi, cu funcţionalităţi restrânse şi o durată de utilizare limitată la o oră pe zi. Iar pentru utilizatorii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, platformele vor fi obligate să aplice măsuri de proiectare în vederea utilizării sigure. „Europa are puterea de a acţiona. Noi hotărâm care sunt regulile noastre, nu companiile Big Tech”, a declarat preşedinta CE, Ursula von der Leyen.
Aceasta a propus ca platformele să suporte sarcina probei în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor de protecţie. Comisia pregăteşte şi un Digital Fairness Act, destinat între altele combaterii unor mecanisme de proiectare care pot încuraja utilizarea excesivă a platformelor.
EU Kids Act este o propunere legislativă. Prevederile sale nu sunt încă aplicabile, iar forma finală depinde de negocierile dintre Parlamentul European și Consiliu.
Despre EU Kids Act, pe înțelesul profesorilor și părinților
Propunerea de regulament prezentată de Comisie pe 17 septembrieintroduce restricții pentru conturile de pe anumite rețele sociale și platforme video, precum și obligații de siguranță pentru jocuri online, chatboți AI și magazine de aplicații.
„Nu este vorba despre controlarea fiecărui individ, a fiecărei familii și a ceea ce fac”, a declarat un înalt oficial al Comisiei Europene, explicând opțiunea pentru instrumente care protejează viața privată.
- Citește interviul Edupedu cu Anca Velicu, cercetător principal pentru studiul EU Kids Online în România: Când folosim sintagma „nativi digitali” facem invizibilă drama acestor copii. Școala are o imensă responsabilitate pentru a crea aceste competențe critice