Harta vacanței de schi 2026: Când este programată vacanța din februarie, pe fiecare județ în parte

813 vizualizări
Foto: Facebook.com/ Ministerul Educației – România
Trei județe au ales vacanța mobilă din februarie 2026 în săptămâna 9-15 februarie, alte 22 de județe între 16-22 februarie și restul în săptămâna 23 februarie – 1 martie, potrivit Ministerului Educației și Cercetării. Harta vacanțelor a fost reluată într-o postare pe Facebook de instituție miercuri, 21 ianuarie 2026, cu două săptămâni înainte de începerea vacanței de schi.

Cursurile anului școlar 2025 – 2026 au început în data de 8 septembrie 2025 și se vor încheia în data de 19 iunie 2026. Săptămâna de vacanță mobilă, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, este programată în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026. Până la 1 aprilie 2025 inspectoratele au fost obligate să ia decizia stabilirii perioadei.

Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ.

Calendarul anului școlar 2025-2026

Anul şcolar 2025 – 2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel: 

Intervale de cursuri:

Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Intervale de vacanță în anul școlar 2025-2026:

– de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

– de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

– de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a

Anul şcolar 2025 – 2026 a început la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1 din OMEC 3.463.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
  • Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Școala altfel și Săptămâna verde în anul școlar 2025-2026

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Școlile au termen până la 1 aprilie 2025 să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”. 

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, la prima dezbatere națională pe noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu: Să nu ne transformăm copiii în hamali care să poarte cursuri peste cursuri, ore peste ore, an de an, discipline peste discipline / Dați-mi modele bune și adăugăm câte ore trebuie ca acel model să funcționeze

„Să nu ne transformăm copiii în hamali care să poarte cursuri peste cursuri, ore peste ore, an de an, discipline peste discipline” a fost mesajul ministrului Educației și Cercetării, Daniel…
Vezi articolul

Schimbare importantă din anul scolar 2025-2026, anunțată de ministrul Daniel David: Contractul educațional va include informații despre procedurile legate violența școlară și  butonul roșu

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat o schimbare importantă pentru anul școlar viitor, la prezentarea raportului săptămânal: informațiile despre procedurile legate de violența școlară ”să fie incluse în…
Vezi articolul

Teatrul Țăndărică va transmite online, de marți de la ora 10:00, spectacolele pentru copii. Călin Mocanu, director: Există nevoia de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale

Teatrul Țăndărică va transmite gratuit spectacolele pentru copii, pe pagina de Facebook a instituției, în contextul epidemiei de coronavirus. Primul spectacol de teatru pe care copiii și părinții îl vor…
Vezi articolul