Harvard va putea primi din nou studenți internaționali, după ce o judecătoare federală a blocat pe termen nelimitat decizia administrației Trump. Negocieri în curs pentru o „înțelegere istorică”

401 de vizualizări
Foto: EPA/ CJ GUNTHER via Agerpres FOTO
O instanță federală din SUA a blocat pe termen nedeterminat decizia administrației Trump de a retrage Universității Harvard certificarea care îi permite să primească studenți și cercetători internaționali, în contextul mai multor procese aflate în derulare, scriu CNN și Le Monde.

Judecătoarea Allison Burroughs, numită în funcție de fostul președinte Barack Obama, a emis vineri o ordonanță preliminară care interzice administrației să aplice decizia din 22 mai de excludere a Harvard din programul federal SEVP (Student and Exchange Visitor Program). Acest program reglementează prezența studenților internaționali în universitățile americane.

  • Decizia de vineri a judecătoarei Allison Burroughs nu împiedică guvernul să continue procesul oficial de evaluare a Harvard, dar interzice aplicarea efectivă a revocării din 22 mai, care a declanșat litigiul.
  • În ordinul emis, judecătoarea precizează că oficialii nu pot institui, menține sau pune în aplicare decizia de excludere din programul SEVP până la soluționarea definitivă a cauzei, conform sursei citate.
  • Guvernul SUA are în continuare dreptul să solicite documente și informații de la universitate, în cadrul verificărilor de conformitate cu reglementările federale privind statutul de sponsor în programul pentru vizitatori academici.

Decizia vine în urma unui conflict juridic aprins, declanșat după ce administrația Trump a anunțat suspendarea vizelor pentru studenți străini și a cerut instituției să elimine politicile de diversitate, echitate și incluziune (DEI), pe care le-a calificat drept „rasiste”. Administrația a invocat, de asemenea, lipsa unor măsuri ferme împotriva antisemitismului pe campus.

Harvard a reacționat rapid, atacând în instanță decizia și susținând că nu au fost respectate procedurile legale. Aproximativ un sfert dintre studenții Harvard sunt internaționali.

Trump: „Harvard a acționat extrem de corect”. Înțelegeri în negocieri directe cu Casa Albă

Într-o postare surpriză pe rețelele sociale, președintele Donald Trump a declarat vineri după-amiază că „Harvard a acționat extrem de corect” în negocierile cu administrația sa, sugerând că o înțelegere ar putea fi anunțată în săptămâna următoare, potrivit CNN.

„Dacă se va ajunge la o înțelegere pe baza actualelor discuții, aceasta va fi istorică și foarte bună pentru țară”, a scris Trump.

Potrivit aceleiași surse, un cerc restrâns din conducerea Harvard poartă discuții directe cu oficiali de la Casa Albă, iar o eventuală înțelegere ar putea pune capăt mai multor procese și investigații declanșate de administrație.

Surse familiare cu negocierile au declarat că, deși un acord nu a fost încă finalizat, probabilitatea ca acesta să se concretizeze este ridicată. Acesta ar putea soluționa inclusiv litigiul legat de înghețarea a 2,2 miliarde de dolari în granturi federale și a 60 de milioane în contracte, bani blocați în aprilie de administrație.

Reacții și context

Administrația Trump a demarat anchete multiple împotriva Harvard încă dinaintea revenirii lui Trump la Casa Albă, în contextul tensiunilor legate de războiul Israel-Hamas. Secretara pentru Educație, Linda McMahon, a declarat recent că universitatea a început să ia măsuri împotriva antisemitismului, inclusiv schimbarea conducerii programului de Studii ale Orientului Mijlociu.

Totuși, procesul privind suspendarea fondurilor federale continuă, cu audieri programate pe 21 iulie, când se așteaptă o decizie accelerată din partea instanței.

Până atunci, ordinul judecătoarei Burroughs blochează temporar aplicarea oricărei măsuri care ar afecta prezența studenților internaționali la Harvard, fără însă a împiedica guvernul să continue verificările de rutină privind conformitatea universității cu reglementările federale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nereguli majore constatate în cazul unui proiect din fonduri europene la Universitatea „Dunărea de Jos”, în urma unui control al Ministerului Agriculturii / Instituția de învățământ superior, pusă să restituie circa 7,3 milioane de lei

Un proiect cu bani europeni inițiat în urmă cu mai bine de zece ani la Universitatea Dunărea de Jos și care, în trecut, a atras inclusiv atenția DNA este marcat…
Vezi articolul

Alianța Organizațiilor Studențești, ANOSR, despre redimensionarea burselor: Ne arătăm profunda dezamăgire și solicităm Guvernului și Parlamentului să renunțe la această măsură care accentuează inechitățile în educație, limitează și mai mult accesul la studii superioare

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică intenția Guvernului de a modifica formula de calcul a fondului de burse pentru studenți și afirmă că măsura „accentuează inechitățile în…
Vezi articolul

Salarii mascate în burse speciale la ASE București? Studenții pot primi 900 lei pe lună dacă fac „voluntariat” la secretariat, la cantină sau la cămin / Rectorul Nicolae Istudor: Studenții prestează muncă bună, pe bani mai puțini. Pot să dau orice bursă din venituri proprii

Studenții de la Academia de Studii Economice (ASE) București pot primi „burse speciale” de 900 lei pe lună pentru activități în secretariatul facultății la care învață, cantină sau cămine. Asta…
Vezi articolul

Verificările CNATDCU asupra tezelor de doctorat: proceduri strict administrative, pe o platformă informatică, în funcție de care se dă sau nu un aviz conform / 3 copii după documente trebuie incluse la dosarul de doctorat, deși copiile sunt eliminate prin lege – proiect de Metodologie

Procedurile de verificare a tezelor de doctorat revin preponderent universităților unde se desfășoară acele studii doctorale, iar CNATDCU păstrează un rol de verificare administrativă a procedurilor, conform unei Metodologii prin…
Vezi articolul