„În general, România are o problemă de finanțare în tot ce înseamnă educație, cultură, cercetare. Toate zonele acestea sunt extrem de slab finanțate”, a apreciat Marian Preda, rectorul Universității din București, într-un interviu acordat, vineri, Prima News. El a apreciat, însă, că „nu banii sunt principala problemă în România, ci felul în care sunt folosiți”.
- Iar în folosirea banilor, a arătat el, politicul are un loc determinant, după modelul „omul meu care face ce-i spun eu și angajează oamenii noștri la rândul lui”.
Marian Preda și-a prezentat perspectiva după ce a fost întrebat cum vede situația din educație, în momentul în care ministerul de resort urmează să fie preluat de un alt ministru, dacă guvernul condus de Luca Niculescu va fi votat în Parlament.
Amintim că, în guvernul Niculescu, la conducerea MEC este propus Sorin Costreie, consilier prezidențial, ca independent, în timp ce Sorin Ionescu este propus ministru delegat pentru învățământ preuniversitar, din partea PSD. Sorin Costreie este cadru universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde rector este Marian Preda. Sorin Costreie este, din 2024, și consilier al rectorului pentru rețele universitare, iar în trecut a fost prorector în cadrul UB.
În interviul acordat vineri în emisiunea Viitor pentru România de la Prima News, Marian Preda, întrebat despre cum vede contextul schimbărilor așteptate la minister, a afirmat că „miniștrii vin și pleacă” și reprezintă „vârful icebergului”: „e foarte important, după părerea mea, ce este în minister, e foarte important ce strategii sunt, e foarte important ce este în țară. În primul rând, inspectorii generali de la nivel de județe (…)”.
În acest context, el a subliniat că guvernul are un rol-cheie în ceea ce privește banii:
- „Guvernul dă niște resurse și ele nu sunt foarte multe în România. În general, România are o problemă de finanțare în tot ce înseamnă educație, cultură, cercetare. Toate zonele acestea sunt extrem de slab finanțate în comparație cu media Uniunii Europene. Dar la noi, în România, tot vorbim despre sume mari, 6% din PIB și alte ținte ideale și nu rezolvăm nimic când e vorba de realitatea imediată.”
Pe de altă parte, apreciază rectorul UB Marian Preda, banii „sunt o mare problemă, dar nu banii sunt principala problemă în România, ci felul în care sunt folosiți. Și cred mult că în sistemul nostru, și în preuniversitar, și în universitar, avem mai multe realități paralele. Avem oameni excepționali, oameni care sunt dedicați, care fac și cu bani puțini (…) Și în același timp avem și oameni superficiali, oricât de mari ar fi salariile lor sau stimulentele financiare, vor face aceeași muncă de slabă calitate, nu vor pune cu adevărat suflet acolo, nu își vor updata informațiile. (…)”
Iar el a arătat, în acest context, influența politicului asupra deciziilor la nivel central și local. În județe, „primul post care se negociază când sunt alianțe, și au tot fost la noi, pe algoritmi, după prefect, este inspectorul general”. De ce? Între altele, pentru că, spune Marian Preda despre sistemul pe care urmează să îl administreze ca membru al guvernului și Sorin Costreie, „s-au investit mulți bani, pe proiecte de infrastructură pe care le implementează, ghici cine, nu școlile, le implementează instituțiile, inspectorate, primării, consilii județene etc.. Și în toată povestea asta, fiind vorba de bani și fiind vorba de resurse umane numeroase, politicul e implicat. Și atunci politicul vine și numește mai degrabă pe criterii de loialitate. Adică omul meu care face ce-i spun eu și angajează oamenii noștri la rândul lui.”
Marian Preda despre sistemul de educație, la emisiunea Viitor pentru România de la Prima News – 16 octombrie, pe larg:
Moderatoare: Mai întâi, așa cum spuneam, o analiză din perspectiva dumneavoastră, în contextul în care suntem într-o perioadă de trecere către predarea Ministerului Educației și Cercetării către un alt ministru, predarea rolului pentru un alt ministru.
Marian Preda: Miniștrii vin și pleacă. Sigur că e important cine este ministru, dar este vârful icebergului. E foarte important, după părerea mea, ce este în minister, e foarte important ce strategii sunt, e foarte important ce este în țară. În primul rând, inspectorii generali de la nivel de județe sunt destul de importanți pentru școlile din zonă. Și mai ales, e important ce e la firul ierbii. Adică regulile de acolo, manualele, profesorii – extrem de importanți, felul în care este sprijinită școala, comunitatea locală. Dar, mai ales, Guvernul dă niște resurse și ele nu sunt foarte multe în România. În general, România are o problemă de finanțare în tot ce înseamnă educație, cultură, cercetare. Toate zonele acestea sunt extrem de slab finanțate în comparație cu media Uniunii Europene. Dar la noi, în România, tot vorbim despre sume mari, 6% din PIB și alte ținte ideale și nu rezolvăm nimic când e vorba de realitatea imediată.
Sigur că nu doar banii contează, dar banii creează posibilitate pentru a îmbunătăți lucrurile. Deci, dacă mă întrebați în ansamblu, cred că învățământul românesc este într-o criză evidentă. Criza este generată de criza generală a societății, de criza generală a sistemelor democratice, de crizele succesive prin care trece omenirea – și le-am tot văzut – și mai ales de schimbările fundamentale și rapide în tot ce înseamnă comunicare la nivel global, în tot ce înseamnă producere și prelucrare de informație, schimbări care trebuie să fie aduse cumva, acomodate și cu sistemul de predare.
Ca democrația, sistemul de educație clasic este de destul de vechi, principiile lui nu sunt rele, dar noi avem o inerție mare care e datorată faptului că avem un sistem de școli, de profesori, de manuale, tot felul de practici care s-au mai ameliorat, s-au mai schimbat, dar sunt aceleași, adică copiii merg la grădiniță întâi, după aceea la școală, la o anumită vârstă, după școala generală, la liceu și tot așa. S-au schimbat multe față de perioada noastră? Nu știu, cred că s-au schimbat mai degrabă incremental – manuale, salarii, chestiuni de genul acesta.
Moderatoare: Planurile-cadru pentru liceu, după 20 de ani…
Marian Preda: Planurile cadru acum, după atâta timp. Și, într-un fel, toate-s vechi și nouă toate. Vedem mai multă tehnologie, dar câți au posibilitatea să o folosească, câți au competențele pentru a o folosi – și profesori, dar mai ales elevi? Vorbim despre generațiile digitale, dar avem 40% analfabeți, funcționali care cu siguranță nu vor putea folosi nici tehnologia de azi, nici măcar telefonul, cu toate funcțiile lui. Și atunci, în tot contextul acesta, ar fi extrem de importante analize, strategii și niște măsuri care să fie bine gândite și să fie implementate.
Moderator: Aici la măsuri aș vrea să rămânem puțin. Mi se pare foarte important și foarte valoros, pentru că ați pornit de la zona aceasta de bugetare, pentru că ne duce cumva cu gândul la faptul că, de cele mai multe ori, sistemul merge cu o suprasolicitare a oamenilor de la firul ierbii și se mizează pe acest supraefort pe care îl fac profesorii care se întâlnesc și se uită în ochii copiilor, cumva și în preuniversitar, universitar, în cazul studenților, în ceea ce vă privește. Și, mai mult decât atât, să ne uităm la această arhitectură de sistem, cum ar putea fi ea, într-un final, aprobată, gândită astfel încât lucrurile să meargă către eficiență. Dacă banii sunt cei care sunt și să spunem că nu putem să mai schimbăm lucrurile, dar cum putem să le optimizăm?
Marian Preda: Se poate schimba destul de mult în interiorul unor constante, unor reguli constante. Eu chiar cred că, cu aceiași bani, se pot facem mai mai bine lucrurile și, de asemenea, cred că nu banii sunt principala problemă. Sunt o mare problemă, dar nu banii sunt principala problemă în România, ci felul în care sunt folosiți. Și cred mult că în sistemul nostru, și în preuniversitar, și în universitar, avem mai multe realități paralele. Avem oameni excepționali, oameni care sunt dedicați, care fac și cu bani puțini, avem persoane care sunt la pensie, dar sunt de multe ori mai bune decât cei foarte tineri și care continuă să facă o educație de calitate, pentru ca au vocație, pentru că au o pregătire solidă.
Și în același timp avem și oameni superficiali, oricât de mari ar fi salariile lor sau stimulentele financiare, vor face aceeași muncă de slabă calitate, nu vor pune cu adevărat suflet acolo, nu își vor updata informațiile. Pentru că unii pur și simplu nu pot, pentru că sunt ei de o calitate îndoielnică. Și lucrul acesta să știți că merge câteodată chiar și spre învățământul superior. Adică și acolo există o polarizare între zone de excelență, cu adevărat de excelență… Și când spun zone, nu mă refer doar la universități. Sigur că și universitățile au o ierarhie, facultățile și domeniile de studii în interiorul lor, dar și în interiorul departamentelor și facultăților importante sunt diferențe între oameni de bună calitate și oameni de calitate medie, să zicem.
Și atunci, în toată nebunia asta, trebuie să ne uităm la zonele de excelență, să ne uităm la zonele în care oamenii, resursele, mecanismele, regulile de funcționare sunt în regulă, sunt de tip european, sunt eficiente, sunt moderne și să încercăm să le extindem pe acestea și să le limităm, cât se poate, pe celelalte, în care lipsa de competență, delăsarea, slaba performanță funcționează. Ca să nu pare teoretic, haideți să o luăm practic. Avem, de exemplu, licee care sunt foarte bune. Și pentru că uneori directorul și profesorii sunt bine selectați, dar sunt foarte bune în primul rând pentru că elevii cei mai buni merg acolo, au o tradiție și atrag elevii cei mai buni, în care a investit mult familia, în primul rând. Deci, avem licee foarte bune, licee performante în fiecare județ, în fiecare mare oraș, în București, destule.
Dar avem în același timp liceele tehnologice. De la unele dintre ele, nu iau bacalaureatul nici 10% dintre absolvenți, dar le ținem în continuare acolo. Nici copiii nu sunt o calitate suficientă pentru un bacalaureat din acesta clasic, nici profesorii probabil nu sunt. Și atunci iată cum avem zone – nu minore, pentru că vorbim de sute de astfel de licee – în care se risipesc bani. Când am putea să-i dăm, de exemplu, pe programe de formare profesională adecvată, cu burse pentru ele, autentice, cum sunt unele programe de învățământ dual, cum sunt bursele acestea că pe care le dau firmele și statul, pentru a face o combinație foarte bună, bine echilibrată între activitate practică și o teorie aplicată la ceea ce fac elevii și în formarea unor tineri care au deja locul de muncă asigurat de la un angajator.
Acestea sunt zonele foarte bune care ar trebui replicate în mult mai multe locuri. Dar noi, de când am desființat fostele școli profesionale, care cam asta erau… Dacă erau îmbunătățite tehnologia, infrastructura la școlile profesionale și se puneau toate aceste elemente de modernitate acolo, ar fi putut fi niște alternative bune (…)”.
- Despre implicarea politicului în educație:
„(…) În unele județe – am mai spus asta și știu de la surse – primul post care se negociază când sunt alianțe, și au tot fost la noi, pe algoritmi, după prefect, este inspectorul general. De ce? Pentru că sunt foarte multe posturi în școli. Și partidelor, tuturor, dar mai ales celor mari – și celor vechi, tradiționale, dar și celor mai noi care vor să schimbe lucrurile -Le pasă de inspectorul de acolo. școlile, primarilor le pasă de instituțiile de învățământ de la ei. Sistemul de învățământ e un mare angajator și de asemenea este un potențial exploziv sau nu. Deci toată lumea vrea să aibă un control pe cine e director, cine se angajează pe acolo, ce suplinitori acceptăm și plasăm și unde, ce proiecte sunt. Și, să nu neglijăm asta, s-au investit mulți bani, pe proiecte de infrastructură pe care le implementează, ghici cine, nu școlile, le implementează instituțiile, inspectorate, primării, consilii județene etc.. Și în toată povestea asta, fiind vorba de bani și fiind vorba de resurse umane numeroase, politicul e implicat. Și atunci politicul vine și numește mai degrabă pe criterii de loialitate. Adică omul meu care face ce-i spun eu și angajează oamenii noștri la rândul lui.”
