Încrederea românilor în profesori a crescut ușor în 2024 față de anul precedent, la un nivel similar încrederii în preoți, dar e sub nivelul din 2022 – sondaj IRES

983 de vizualizări
Sursa: Ines.ro
Puțin peste jumătate dintre români au multă sau foarte multă încredere în profesori, iar ceilalți – puțină, foarte puțină sau deloc, potrivit unui sondaj IRES publicat la sfârșitul anului trecut. Nivelul încrederii este ușor în creștere față de 2023, dar păstrează o distanță de câteva puncte procentuale față de cel înregistrat în urmă cu doi ani, când nivelul încrederii în cadrele didactice se apropia de 60%.

Astfel, potrivit sondajului publicat de IRES pe 28 decembrie, 54% dintre profesori beneficiau de încredere multă sau foarte multă în rândul românilor, în timp ce 46% dintre respondenți au exprimat încredere puțină, foarte puțină sau deloc.

  • Sondajul a fost realizat în rândul populației adulte, pe un eșantion de 964 de respondenți, în perioada 17-20 decembrie, eroarea maximă tolerată fiind de +/-3,2%.

Comparativ, 63% dintre români manifestau încredere multă sau foarte multă în profesia de medic, 55% – în cea de preot, în timp ce 43% exprimau încredere multă/foarte multă în polițiști.

Încrederea în profesori a crescut ușor față de 2023, când 52% dintre respondenți exprimau încredere multă sau foarte multă în aceștia și 48% – puțină, foarte puțină sau deloc.

Dar procentul este în continuare inferior celui din 2022, când 59% dintre români aveau multă sau foarte multă încredere în profesori, iar restul – puțină sau deloc.

  • O evoluție similară a avut-o încrederea populației în profesia de preot (59% în 2022, 54% în 2023 pentru a ajunge la 55% în 2024), pe când încrederea în profesia de medic a crescut constant, dar foarte ușor în același interval (59% în 2022, 62% în 2023, 63% în 2024).
Citește și:
Încrederea în profesori, la același nivel cu cea în medici și preoți – sondaj IRES


2 comments
  1. IT-istul pompier, cea mai tare combinație ce inspiră încredere, 😆. Oamenii știu. Toate ca toate dar sa nu luam foc 😆. Așa e, vorbesc spaimele in noi.
    La multi ani și mai multe zâmbete pe EduPedu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

CNSU cere lege pentru ca angajații la stat, inclusiv profesorii și personalul din școli și universități, cei din Ministerul Educației și inspectoratele școlare, să poată veni la muncă doar cu Certificatul verde

Propunere cu impact masiv asupra angajaților din școli și din sistemul bugetar în general, cu prevederi și pentru sistemul privat – Certificatul verde să fie impus prin lege pentru tot…
Vezi articolul