Președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, a declarat pentru Edupedu.ro că reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor ar însemna că, în următoarele 10 luni, „suma care s-ar pierde ar fi de 2.630 de lei”. Liderul sindical a afirmat că „acest lucru ne nemulțumește”.
- Amintim că toate sindicatele din educație vor protesta miercuri, 25 februarie 2026, în fața Palatului Cotroceni, față de măsurile de austeritate din Învățământ. Acțiunea de miercuri este organizată de Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.
- Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a transmis profesorilor că „avem nevoie de mobilizare” și „trebuie să participăm în număr cât mai mare” la protestul de miercuri.
„Așa cum ați văzut, se preconizează să se reducă indemnizația pentru titlul științific de doctor de la 950 lei la 500 lei, situație în care s-ar pierde 263 lei pe lună de către fiecare posesor al acestei indemnizații. În proiect se spune că este valabilă această măsură în timpul anului 2026, deci, în următoarele 10 luni, suma care s-ar pierde ar fi de 2.630 de lei. Evident că acest lucru ne nemulțumește”, a precizat Anton Hadăr. Vezi aici declarațiile complete
Profesorul și politologul Cristian Preda, fost europarlamentar, fost decan al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, a rupt în direct, la o emisiune Digi24 difuzată luni seară, un document prezentat drept diploma sa de doctor, obținută în Franța. El a făcut gestul în semn de protest față de planul guvernului de a reduce la jumătate indemnizația de doctor.
Edupedu.ro a scris că Guvernul propune, prin proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile din administrație, reducerea semnificativă a indemnizației pentru titlul științific de doctor în anul 2026.
Indemnizația pentru titlul de doctor este, în lege, de 50% din salariul minim brut pe țară. Însă, în realitate, de șase ani, aceasta este plafonată la nivelul salariului minim din 2018, adică 1.900 lei brut, după cum Edupedu.ro a scris. Asta înseamnă că indemnizația este înghețată la aproximativ 950 lei brut pe lună, indiferent de creșterea salariului minim din ultimii ani.
Prin noua prevedere, suma ar scădea la 500 lei brut. În termeni reali, aceasta înseamnă aproximativ 293 lei net, după reținerea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit.
2 comments
Ce activ e el prin studiouri de televiziune dar când a fost să facă grevă in 2023 nimic.
Nici măcar de avertisment nu au vrut universitarii.
S-au urcat pe spinarea beneficiilor celor cu salariile tăiate in preuniversitar.
Ipocrizia nu e o virtute.
În loc să fi drept și cinstit ieși și te plângi.
Dacă activezi în domeniul în care ai titlul de doctor doar atunci să primești indemnizația!
De exemplu dacă ești doctor „în literatură” și muncești în agricultură, de ce ai primi indemnizație? Despre asta trebuie vorbit