Material susținut de proiectul 3DUTECH și ECDL România

Înscrie-te gratuit la Teach for future – concurs de lecții predate cu ajutorul imprimării 3D, indiferent de disciplină / Profesoara de limba română care a câștigat una dintre edițiile trecute: Cu ajutorul tehnologiei „elevii pot învăța mai usor și pot fi aduși astfel spre profunzimea actului de a învăța și de a selecta informația”

4.152 de vizualizări
Foto: 3DUTECH / Profesoara Gabriela Gîrmacea de la Colegiul Național Grigore Moisil din Onești
Până în data de 15 mai, profesorii din toată țara, indiferent că predau limba română, istorie, franceză sau chimie, se pot înscrie la concursul „Teach for future”. Aceștia trebuie să elaboreze un plan de lecție despre cum pot preda ora cu ajutorul unei imprimante 3D. Profesorii pot lucra individual sau în echipă pentru a realiza conceptul de lecție.

O sabie a unui luptător dac, un scut, clădirea Colosseumului în miniatură toate printate cu o imprimantă 3D. Poate un kit educațional ce conține litere, cuvinte, obiecte, care să ajute psihologii școlari să realizeze testarea psihosomatică a copiilor înscriși în clasa pregătitoare, sau în activităţile de învăţare pentru copiii cu CES. Sunt doar câteva dintre ideile unor profesori care s-au gândit că pot îmbunătăți orele de la clasă, arătându-le elevilor aceste obiecte palpabile, în loc să le vorbească despre concepte abstracte.

Profesoara Gabriela Gîrmacea de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești, profesor de limba română – literatură universală, cu o vechime la catedră de 31 ani, a avut ideea de crea un joc, cu piese imprimate 3D. Jocul presupune identificarea literelor, a culorilor şi asocierea unui cuvânt cu o literă şi cu un obiect și permite evaluatorului să observe dacă un copil ştie să numească obiectele şi culorile, dacă găseşte obiecte care fac parte din aceeaşi arie tematică (fructe, legume, animale, părţi ale corpului omenesc, jucării), dacă identifică literele, ori cunoaşte noţiunea de mai mic sau mai mare, poate descrie un obiect şi poate pronunţa cuvântul pe silabe. De asemenea, jocul identifică sunetul cu care începe cuvântul, face diferenţa între numere şi litere.

“Obiectele la care ne-am gândit sunt uşor de recunoscut, pentru că am ţinut cont de dezvoltarea cognitivă şi de percepţie a copilului: os, inimă, elefant, casă, delfin, tort, frunză, inimă, balon, avion, îngheţată, lună, soare, ureche, buze, nas etc,” spune în prezentarea proiectului 

Foto: 3DUTECH

“Profesorul de învăţământ primar poate merge mai departe cu utilizarea acestui joc tip puzzle în formarea deprinderilor de a scrie şi de a citi. Fiecărei litere îi poate fi asociat un cuvânt, apoi obiectul. Pentru a nu crea confuzii, am păstrat aceeaşi culoare pentru fiecare literă şi cuvânt, iar pentru a fi siguri că asocierea este corectă, am folosit tăieturi diferite,” explică profesoara.

Cu această idee a participat la concursul organizat de 3DUTECH în 2018 și a câștigat. Apoi, a putut să implementeze ideea pentru că a făcut și un curs de formare gratuit, în cadrul proiectului 3EDUTECH și în plus, a primit ca premiu o imprimantă 3D pe care să o folosească la școală la ore.

Cu ajutorul tehnologiei în timpul predării, „elevii pot învăța mai usor și pot fi aduși astfel spre profunzimea actului de a învăța și de a selecta informația”, spune Gabriela Gîrmacea.

La minutul 5: 37, vedeți în imagini cum se printează un obiect 3D  
Cursuri de formare în printare 3D gratuite pentru profesori

Proiectul 3EDUTECH „Meseriaşii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” conține și cursuri gratuite de formare pentru profesorii care vor să învețe despre imprimarea 3D. În fiecare an sunt selectate 10 licee din țară, iar fiecare unitate școlară selectează câte 2 profesori care participă la cursurile de instruire pentru tehnica 3D. Apoi profesorii primesc certificare și pot face pregătire pentru elevii lor. Fiecare profesor își alege câte 10 elevi, care la final vor fi și ei certificați că știu să lucreze cu imprimantă 3D pentru că primesc în liceu un astfel de dispozitiv. 

Domnica Măndescu, profesoară de informatică la liceul Mihai Eminescu din Constanța a făcut și ea un astfel curs de formare în cadrul proiectului 3DUTECH (n.red. care nu este condiționat de participarea la concurs) și povestește că au ajutat-o foarte mult materialele video din cursul de formare. “Cursul durează câteva luni, are tutoriale de nota 10, din care mă inspir și eu pentru copii, la clasă,” mărturisește profesoara. La finalul cursului, a dat un examen pentru certificare și a primit o imprimantă 3D pentru a putea să aplice împreună cu elevii ei ce a învățat.  

În 2018, ea a participat împreună cu 10 elevi la un concurs organizat în cadrul proiectului „Meseriaşii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D”, cu un proiect numit Împreună pentru un viitor curat. Obiectivul proiectului era desfășurarea unor acțiuni civice care să ajute la pastrarea curățeniei în parcuri, utilizând obiecte fabricate cu ajutorul imprimantei 3D. 

“Este o disciplină de viitor, cam asta ar fi viitorul. Majoritatea facultăților au astfel de imprimante 3D și e de mare ajutor pentru elevi să nu meargă acolo și să învețe alfabetul, să știe deja cum se lucrează în 3D”, povestește profesoara.  

Experiența a ajutat-o mult ca să le redea încredere copiilor că pot face proiecte utile. Acum la clasă are 33 de copii cu care lucrează și cel puțin o dată pe lună printează 3D câte un obiect:  Își proiectează chiar piese de jocuri, au imaginația foarte bogată. Au făcut un dinozaur, un schelete de pește, divese piese care se ondulează. Pot face și îmbinare a pieselor. Le-a luat ceva ca să înțeleagă cum funcționează totul, mai ales pentru că avem doar o oră de informatică pe săptămână. E suficient să le explic pașii și în ce constă fiecare etapă și după aceea ei lucrează,” spune profersoara.

Acum elevii ei sunt clasa a XI-a și lucrează la un breloc inscripționat. „Fiecare îl desenează așa cum dorește și împreună ajungem la un tipar: o formă, cum să fie marginile, să aibă o gaură, să fie inscripționat pe o parte sau pe ambele. Materialul îl alegem abia la final, în faza de imprimare, dacă e un material mai flexibil sau mai rigid, în funcție de obiect. Noi lucrăm cu materialele primite, mult ABS, de exemplu,“ spune profesoara de informatică. 

“Nu trebuie să fie profesor de informatică sau de alte materii de la real ca să participe la concursul Teach for Future. Chiar și profesorul de sport poate găsi o utilitate pentru că orice obiect printat la o astfel de imprimantă poate fi folosit în viața reală”, spune Mihai Peca, formator în cadrul proiectului 3DUTECH.  

“De exemplu, în anii trecuți, un profesor de religie a făcut un plan de lecție pentru a le explica elevilor despre sărbătoarea Paștelui. Planul era să imprime diverse obiecte cum ar fi ouă sau icoane, pentru a le folosi copiii. Important e să participe orice profesor care vede utilitatea imprimării 3D în activitatea sa la clasă”, spune Mihai Peca, formator în cadrul proiectului 3DUTECH.  

Despre concurs și cum se pot înscrie profesorii 

Concursul denumit „Teach for future” care se adresează tuturor profesorilor din țară care au o idee despre cum pot preda ora cu ajutorul unei imprimante 3D. Până în data de 15 mai 2022, profesorii din toată țara, pot să-și elaboreze propriul proiect de lecție în care să integreze modelarea și imprimarea 3D în procesul de predare și învățare. 

În cadrul proiectului profesorii pot lucra individual sau în echipă pentru a realiza conceptul de lecție.

  • înscriere proiecte – 01 apr – 15 mai 2022;
  • jurizare – 20 mai 2022;
  • acordare premii – 30 mai – 10 iun 2022.

Înscrierea profesorilor participanți se va face pe adresa: contact@3dutech.ro. În realizarea proiectului, profesorii trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

  1. 1.Imprimarea 3D este relevantă pentru procesul de învățare. 
  2. 2.Proiectul de lecție nu este elaborat pentru cursul de modelare și imprimare 3D.
  3. 3.Elevii sunt implicați în utilizarea imprimantei și a programelor specifice modelării 3D.
  4. 4.Proiectul este original și nu încalcă drepturile de autor ale altor profesori.

La final se vor acorda două premii în valoare totală de 500 de euro și consumabile 3D Printing. Regulamentul concursului destinat profesorilor poate fi consultat aici.

Evaluarea proiectelor din ambele concursuri se va face de către specialiști din domeniul modelării și imprimării 3D, specialiști în educație / profesori câștigători în ediții precedente. În evaluarea proiectelor se va ține cont de originalitate și relevanță. Totodată, va conta și modul de prezentare al fiecărui proiect. 

Rezultatul fiecărui concurs va fi anunțat pe www.3dutech.ro și pe pagina Facebook/3dutech. Câștigătorii vor fi contactați de Organizator și, ulterior, vor intra în posesia premiilor.

Regulamentul aici:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT În plină vacanță, Ministerul Educației schimbă regulile de concediu de odihnă pentru toți profesorii. Indemnizația de concediu se acordă înainte de plecarea în vacanță doar la cerere făcută cu 30 de zile înainte

În plină perioadă de concedii în Educație, unde vacanța propriu-zisă este în lunile iulie-august, Ministerul Educației schimbă regulile de acordare a zilelor libere legale pentru cadrele didactice și cele de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Comisiile constituite ilegal pentru interviurile din concursul de directori de școli vor fi lăsate să funcționeze și să termine interviurile, spune secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion: „A fost o problemă de ordin general”. Se vor relua interviurile, la comisiile ilegale? „N-am să mă antepronunț”, dar „nu prea mai e posibil”

Comisiile de interviu pentru concursul de directori, constituite ilegal, potrivit unui document oficial trimis de Ministerul Educației către Inspectoratul Școlar București, vor fi lăsate să funcționeze și să termine interviurile,…
Vezi articolul

Caietul Alexandrei – liber la descărcat gratuit: fișe de lucru pentru copii cu cerințe speciale făcute de fetița de clasa a IV-a

“Caietul Alexandrei” este de astăzi disponibil gratuit pentru orice profesor care lucrează la clasă cu copii cu CES (cerințe educative speciale). Centruldeautism.ro a publicat fișele pe care le-a făcut o fetiță de numai…
Vezi articolul

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, reacție la declarația lui Orban: Educația nu este „cârciuma” sistemului bugetar. Deschiderea noului an școlar, sub semnul întrebării dacă nu vor fi majorate salariile

Educația nu este „cârciuma” sistemului bugetar și „intenția de a nu se acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020 va fi o greșeală enormă, iar consecințele pot…
Vezi articolul