Inspectoratul Școlar Județean Gorj susține că inspectorului școlar general Mihai Istrate și celor două inspectoare adjuncte nu le-au încetat detașările și că sunt în continuare pe funcții

16.016 vizualizări
Foto: ISJ Gorj și PNL Târgu Jiu
Inspectoratul Școlar Județean al județului Gorj susține că inspectorul școlar general, Mihai Istrate, și cele două inspectoare școlare generale adjuncte Adriana Rădoi și Antonela Adriana Țuhașunu nu ar fi fost demise din funcții de către ministrul Educației, ci sunt în continuare detașați pe posturile respective, conform unui comunicat de presă primit la redacție și publicat și pe pagina de Facebook a instituției.

Instituția critică Raportul corpului de Control nr. 130/CC/15.07.2025, despre care susține că ar fi fost semnat „de către un reprezentant al Corpului de Control aflat în conflict de interese cu una dintre părțile vizate”, iar asta „pune sub semnul întrebării obiectivitatea evaluării și va face obiectul unei sesizări separate”.

Reacția vine după ce Edupedu.ro a scris că marți, 22 iulie, potrivit surselor noastre inspectorul școlar general al ISJ Gorj, Mihai Istrate și adjunctele Adriana Rădoi și Antonela Adriana Țuhașu au fost demiși din funcții de ministrul Educației după nereguli grave descoperite de corpul de control. Detașăsile acestora au încetat, fiind emise ordine de ministru, pottrivit surselor Edupedu.ro

Am solicitat Ministerului Educației și Cercetării mai multe detalii în acest caz, pe care le vom publica atunci când le vom primi.

ISJ Gorj a reacționat prin comunicatul de presă de mai jos:

„Referitor la Raportul de Control nr. 130/CC/15.07.2025 și informațiile apărute în spațiul public

Având în vedere apariția în spațiul public a unor articole tendențioase, precum și a unor documente interne, Inspectoratul Școlar Județean Gorj face următoarele precizări:

1. Raportul de control nr. 130/CC/15.07.2025 a fost transmis oficial ISJ Gorj în data de 18.07.2025 (vineri). În termenul legal, a fost formulată contestație detaliată, înregistrată la Ministerul Educației și Cercetării.

2. În cuprinsul raportului NU este reținută nicio culpă sau nicio faptă imputabilă Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Măsurile dispuse de către instituția noastră referitor la aspectele cercetate au fost apreciate – în cuprinsul raportului – ca fiind în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

3. Sesizările care au generat controlul au fost în mare parte infirmate chiar de concluziile raportului, fiind considerate nefondate sau lipsite de suport probatoriu.

4. Subsemnarea raportului de către un reprezentant al Corpului de Control aflat în conflict de interese cu una dintre părțile vizate pune sub semnul întrebării obiectivitatea evaluării și va face obiectul unei sesizări separate.

5. Detașările domnului inspector școlar general și ale celor două doamne inspector școlar general adjunct sunt în vigoare până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului școlar 2024-2025, sub rezerva dreptului ministrului Educației și Cercetării de a dispune încetarea detașării la o dată anterioară termenelor menționate. Aceste detașări sunt în vigoare, la această dată, în baza ordinelor de ministru OME 6407/29.08.2024, OME 6408/29.08.2024 și OME 6409/29.08.2024.

6. Inspectoratul Școlar Județean Gorj respinge ferm orice tentativă de discreditare publică prin informații trunchiate, scoase din context sau lansate cu scop partizan și își rezervă dreptul de a acționa conform legii pentru apărarea reputației instituționale.

Activitatea Inspectoratului Școlar Județean Gorj continuă să se desfășoare cu respectarea strictă a cadrului legal, în interesul sistemului de educație și al elevilor din județul Gorj.”


5 comments
  1. Solicitare publica
    Urgent !!!!Ministrul Educatiei David Daniel sa faca publice toate numele persoanelor care fac parte din Corpul lui de Control. DNA ce face ????… sa procedeze ca si in cazul Piedone. Asa cum a procedat Piedone la fel a procedat si David Daniel. Este vizibil cum acesta s-a inconjurat de toti acolitii de la Cluj si ii trimite in control. Mizerie si prosteala pe fata. Semne mari de intrabari despre obiectivitatea controalelor facute de astfel de oameni.

  2. Felicitări pentru expunerea acestui caz!
    Totuși, mă întreb: de ce Ministerul Educației acționează ferm doar în județul Gorj?
    În alte județe, cum e Dâmbovița, există probe video și audio clare privind colectarea de bani în școală, săli încuiate ilegal, acces îngrădit, vânzări informale și lipsă totală de transparență, dar Corpul de Control nu a fost trimis nici până azi.
    De ce acest dublu standard? Legea nu ar trebui aplicată uniform? Justiția și educația merită mai mult.

    1. Bună ziua, sunt părinte a doi copii dintre care, unul în școală generală iar cel de al doilea la liceu. In fiecare an, de când i-am dat spre sistemul de învățământ de stat, am ,,donat”(nu am donat, mi s-au cerut de către educatori, învățători și profesori), sume de bani pentru: cărți, dulapuri, perdele, calculatoare, birouri, scaune, mocheta. Ca să nu mai spun de banii dați pentru pregătiri la profesorii din școlile respective. Sau cum de copiii mei nu au avut parte de ore de matematica deloc în anul care a trecut dar care, bănuiesc că au fost pontate in fluturașul de salarizare, ore de matematica care ar fi trebuit susținute de către doamna ,, profesoară „( am pus ghilimelele de rigoare pentru că e îndoielnică pregătirea dumneaei) MORIE, actual inspector școlar la ISJ GORJ. Sper să trezească pe cineva la realitate acest mesaj.

  3. Ma uitam la ei si îmi dau seama ca au ajuns acolo pe competenta 😁 (ca de fapt 90% din ei)
    Dacă ai fost numit, ești destituit , clar.

    1. Iar David vrea ca asta să fie regula. Toți inspectorii (din inspectoratele care trebuiau deja desființate) să fie numiți politic. Toți directorii numiți (nu mai organizează nimeni concurs, să fim serioși) să fie numiți politic și ei. Iar directorii să decidă ce profesori rămân în școală și cine pleacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul fondurilor europene a anunțat că a doua tranșă din banii pentru tichetele educaționale pentru rechizite a fost virată în octombrie / Părinții spun că abia miercuri, 23 noiembrie, au intrat banii pe carduri

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunța pe 9 noiembrie că „în luna septembrie au fost încărcate cu ajutorul de 500 de lei cardurile deja existente, pentru beneficiarii nou eligibili…
Vezi articolul

UPDATE: Scanarea s-a terminat în toate centrele. Zeci de elevi prezenți la Bacalaureat, ținuți să aștepte în clase peste două ore după terminarea probei de română, ca să le fie scanate lucrările la unele centre de examen / Zoltan Kallos, președintele comisiei naționale de Bac 2024: Elevii au scris un număr foarte mare de pagini, 15-18. Dacă acei copii ar fi scris două-trei pagini scanarea s-ar fi terminat mult mai repede

După ora 14, absolvenții de clasa a XII-a de la unele centre de examen, încă ieșeau de la examen, deși timpul alocat expiră la ora 12, din cauză că a…
Vezi articolul