Inspectori școlari au mers în câteva școli să organizeze simularea Evaluării Naționale, acolo unde profesorii au boicotat testarea – surse

378 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Mai mulți inspectori școlari au fost trimiși în unele unități de învățământ pentru a asigura organizarea simulării Evaluării Naționale, acolo unde profesorii au decis să nu participe la testare, în contextul apelului sindicatelor din educație la boicotarea simulărilor. Informația a fost confirmată atât de reprezentanți ai inspectoratelor cât și de surse din Ministerul Educației.

Potrivit informațiilor transmise de sindicate către membri, consultate de Edupedu.ro, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, niciun profesor nu ar fi dorit să participe la organizarea simulării, astfel că aceasta a fost organizată integral cu inspectori școlari ai ISJ Gorj.

Situații similare au fost semnalate și în alte județe. La Suceava, inspectorul școlar general Ciprian Anton și alți inspectori școlari au fost prezenți în sălile de examen la simularea Evaluării Naționale pentru a supraveghea elevii, în locul profesorilor care au refuzat implicarea, potrivit publicației locale Monitorul de Suceava.

Simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a a început luni, 16 martie, cu proba la Limba și literatura română, în contextul protestelor anunțate de federațiile sindicale din învățământ. Subiectele date pot fi descărcate de aici.

Datele centralizate de Ministerul Educației până vineri, 13 martie, arătau că simularea se organizează în 4.527 de unități de învățământ (97,27%), în timp ce 127 de școli (2,73%) nu organizează testarea.

Sindicatele din educație au cerut profesorilor să nu participe la organizarea simulărilor ca formă de protest față de mai multe măsuri adoptate în ultimul an, printre care creșterea normei didactice, majorarea numărului de elevi din clase, comasarea unor unități de învățământ și reducerea plafonului pentru acordarea indemnizației de hrană.

Ministerul Educației nu a prezentat până în prezent date privind numărul profesorilor care au decis să nu participe la organizarea simulărilor, sau despre numărul de elevi prezenți și care au susținut testarea.


1 comment
  1. Cu alte cuvinte, profesorii chiar AU BOICOTAT, în ciuda declarațiilor mincinoase ale ministrului. Hai că a început și ăsta cu stânga.

    Lasă că mai sunt – mai e săptămâna viitoare simularea la a 12-a, apoi prin mai mai este EN 2-4-6 (alt mare meșteșug de tâmpenie), apoi vin examenele reale. Iar ministrul tot nu poartă discuții CINSTITE, că nu-l lasă șeful lui direct căruia trebuie să-i pupe mâna pentru post.

    Nu poți strânge șurubul până plesnește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea online a elevilor. Recomandarea Ministerului Educației: Utilizarea de aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real

„Pentru evaluarea elevilor, recomandăm utilizarea de diverse aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real. Se aplică la multe școli prin platformele Microsoft…
Vezi articolul

GRAFIC Cum se plătesc bursele elevilor în 2023-2024: Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, primăriile fiind eliminate din lanțul birocratic / Traseul dosarului de bursă de la depunere la plată

Plata burselor în anul școlar 2023-2024 a fost simplificată și banii vor fi virați din bugetul Ministerului Educației către școli, prin inspectoratele școlare, fără implicarea Consiliilor locale. „Circuitul financiar al…
Vezi articolul

OFICIAL Tipurile de calificări profesionale de nivelurile 3 și 4 ale Cadrului național al calificărilor la filiera tehnologică și învățământ profesional, pentru anul școlar 2025-2026 

Începând cu anul școlar 2025-2026, unitățile de învățământ profesional și tehnic autorizate/acreditate pot școlariza elevi la toate calificările stabilite prin Ordinul privind tipurile de calificări profesionale de nivelurile 3 și…
Vezi articolul

Ministrul Mihai Dimian spune că analizează în weekend profilul directorului de școală și că va da în analiză propunerea de recunoaștere a statutului de titular profesorilor angajați pe viabilitatea postului – răspunsuri într-o discuție cu profesorii pe Facebook

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a oferit primele indicii despre teme pe care le are în vedere în mandat în răspunsurile la comentariile primite la prima sa postare pe…
Vezi articolul