INTERVIU Vor exista 5 niveluri de intervenție pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, iar cei între 1 și 4 vor învăța în școlile de masă, potrivit proiectului de lege a Educației / VIDEO Ioana Lazăr: Costul standard per elev este mărit cu 75% pentru nivelurile 1 și 2 și cu 100% pentru nivelurile 3-4

Foto: © Oleksandr Brylov | Dreamstime.com

Vor exista 5 niveluri de intervenție pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), dintre care primele 4 cu aplicare în învățământul de masă, potrivit proiectului de noua lege a învățământului preuniversitar. Într-un interviu video cu EduPedu.ro, din seria “Legile școlii”, secretarul general din Ministerul Educației, Ioana Lazăr, a explicat conceptul de învățământ deschis pentru copiii cu CES. Declarațiile complete, text și video, mai jos.

“În lege sunt prevăzute 5 niveluri de intervenție: de la nivelul de intervenție 1 până la 4 se integrează în învățământul de masă și pentru nivelul 5 de intervenție evident că rămân în școlile speciale”, a explicat oficialul. Ținta este să avem, începând cu clasa pregătitoare, cu generația de elevi care va intra în clasa pregătitoare peste doi ani, să putem să gestionăm un învățământ deschis pentru acești copii. Pentru că școala este oglinda societății, a mai spus Lazăr.

Lazăr a mai precizat că “Un element foarte important este acela că finanțarea este… costul standard per elev este mărit cu 75% pentru nivelurile 1 și 2 și cu 100% pentru nivelurile 3-4, pentru componenta de învățământ de masă și, evident, școlile speciale au o finanțare prevăzută separat”.  

Întrebată dacă, astfel, profesorii de sprijin vor avea stimulente salariale, aceasta a spus: “Evident, evident că da”. Este nevoie de timp și de răbdare și de a disemina lucrurile, astfel încât inclusiv părinții să înțeleagă că este foarte important ca un copil cu CES să fie educat și să învețe lângă într-o școală de învățământ de masă, pentru că ei intră în societate, știți. Și după ce termină școala, ei trebuie să trăiască, trebuie să muncească, trebuie să dobândească niște competențe care să le permită să aibă o voce.

De asemenea, aceasta a menționat și Centrul Național pentru Educație Incluzivă (CNEI) care, potrivit declarațiilor, se înființează “în ideea în care sistemul are nevoie de oameni care să poată să gestioneze în învățământul de masă copiii cu CES”.

Centrul se va ocupa și de formarea profesorilor: Această integrare [n. red. a copiilor cu CES] se va face treptat, pentru că în prezent nu avem nici oameni formați în învățământul de masă pentru a gestiona, profesori de sprijin și nici infrastructura necesară. Prin urmare, în lege s-a menționat faptul că, timp de 2 ani, acest Centru Național pentru educație incluzivă va desfășura programe de formare a profesorilor din învățământul de masă pentru gestionarea procesului de învățământ cu elevii cu CES, a mai explicat Ioana Lazăr.

Redăm discuția pe această temă:

Ioana Lazăr: Se înființează Centrul Național de Educație Incluzivă în contextul în care avem acea măsură de incluziune pentru copiii cu CES în învățământul de masă, pe 5 niveluri… 
 
Pe componenta de învățământ special, se înființează această instituție în ideea în care sistemul are nevoie de oameni care să poată să gestioneze în învățământul de masă copiii cu CES. Această integrare se va face treptat, pentru că în prezent nu avem nici oameni formați în învățământul de masă pentru a gestiona, profesori de sprijin și nici infrastructura necesară. Prin urmare, în lege s-a menționat faptul că, timp de 2 ani, acest Centru Național pentru educație incluzivă va desfășura programe de formare a profesorilor din învățământul de masă pentru gestionarea procesului de învățământ cu elevii cu CES. 

EduPedu.ro: Ținta care este…? Profesori în fiecare școală? 

Ioana Lazăr: Ținta este să avem, începând cu clasa pregătitoare, cu generația de elevi care va intra în clasa pregătitoare peste doi ani, să putem să gestionăm un învățământ deschis pentru acești copii. Pentru că școala este oglinda societății.  

EduPedu.ro: Adică să îi primiți în școlile de masă.  

Ioana Lazăr: Nu, nu pe toți; în lege sunt prevăzute 5 niveluri de intervenție: de la nivelul de intervenție 1 până la 4 se integrează în învățământul de masă și pentru nivelul 5 de intervenție evident că rămân în școlile speciale. Un element foarte important este acela că finanțarea este… costul standard per elev este mărit cu 75% pentru nivelurile 1 și 2 și cu 100% pentru nivelurile 3-4, pentru componenta de învățământ de masă și, evident, școlile speciale au o finanțare prevăzută separat.  

EduPedu.ro: Deci profesorii aceștia de sprijin vor avea și un stimulent salarial… 

Ioana Lazăr: Evident, evident că da, este nevoie de timp și de răbdare și de a disemina lucrurile, astfel încât inclusiv părinții să înțeleagă că este foarte important ca un copil cu CES să fie educat și să învețe lângă într-o școală de învățământ de masă, pentru că ei intră în societate, știți. Și după ce termină școala, ei trebuie să trăiască, trebuie să muncească, trebuie să dobândească niște competențe care să le permită să aibă o voce.  

EduPedu.ro: Da, asta recomandă toate rapoartele internaționale.  

Ioana Lazăr: Evident că procesul este unul dificil, dar eu sunt convinsă că inclusiv în perioada asta de dezbatere vom lua cele mai bune idei de la toți specialiștii, inclusiv pe educație specială, incluziune, psihologi, consilieri școlari suntem foarte deschiși în a strânge toate aceste opinii, astfel încât să ajungem într-un punct în care să realizăm, să facem posibil ca un copil cu CES, da, să poată să învețe într-o școală normală”.

Foto: © Oleksandr BrylovDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi pe aceeași temă și:
VIDEO Vor fi 5 itemi de departajare, pentru nota maximă, la noul Bacalaureat din anul 2027, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu într-un exemplu ilustrativ pentru examenul reformat propus în proiectul legii educației. Proba unică ar putea fi de maximum 4 ore, cu pauze
Elevii din clasele a V-a și a IX-a vor da testare de alfabetizare, potrivit proiectului de noua lege a Educației
INTERVIU Se va ști cu un an înainte cine face subiectele pentru admiterea la colegiile naționale, iar profesorii își pot pierde titulatura dacă fac meditații în acest sens, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu, despre modificările propuse în noua lege a Educației
Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației, despre transferul la primării al palatelor și cluburilor copiilor, pe care tot ministerul spunea acum 3 luni că refuză să îl facă: Prin noua lege nu se face descentralizarea, ci abia după doi ani de la intrarea în vigoare încep procedurile
INTERVIU În fiecare școală va exista un registru al declarațiilor de interese pentru profesori. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației: Dacă nu completează acest registru și sunt prinși că dau meditații, se intră în zona de sancțiuni
VIDEO Admiterea la clasa a V-a în colegiile fără ciclu primar, desființată potrivit proiectului noii Legi a învățământului. Interviu cu Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Experții în educație nu recomandă un proces de selecție până la 12 ani
Exit mobile version