INTERVIU În fiecare școală va exista un registru al declarațiilor de interese pentru profesori. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației: Dacă nu completează acest registru și sunt prinși că dau meditații, se intră în zona de sancțiuni

43.074 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Registrul declarațiilor de interese pentru profesori este prevăzut în proiectul Legii învățământului preuniversitar și privește activitatea de meditații cu elevii. Acesta ar urma să fie introdus la nivelul unităților de învățământ, „are un scop preventiv, dar, în același, avem și o evidență a cadrelor didactice care prestează aceste activități”, a declarat Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, pentru Edupedu.ro.

Edupedu.ro: De ce înființați un registru al intereselor pentru profesori și ce va conține el? Ce obligații are profesorul să se înregistreze acolo? Și ce se întâmplă cu acest registru?

Ioana Lazăr: Orice declarare a intereselor reprezintă un instrument de prevenție. Acest registru al intereselor nu este reglementat în lege cu scopul de a aplica sancțiuni, la fel cum declararea averii și declararea intereselor, pentru o persoană care ocupă o funcție publică, este în zona de prevenție, de transparență, de respectarea transparenței. În lege este prevăzută ca fiind abatere disciplinară activitatea de a medita elevi care sunt la clasa la care predă cadrul didactic. Și atunci, pentru a transparentiza și pentru a crește încrederea în cadrele didactice, s-a instituit introducerea acestui registru al declarării intereselor, în ceea ce privește activitatea de meditații cu elevii, care are un scop preventiv, dar, în același timp, avem și o evidență a cadrelor didactice care prestează aceste activități. 

Edupedu.ro: Și dacă nu vor să se pună acolo (în registrul intereselor – n. red.)? Vor fi descoperite de ANAF?

Ioana Lazăr: Atunci ieșim din zona de prevenție, dacă nu completează acest registru, și se intră în zona de sancțiuni.

Iată ce prevede articolul 134 din proiectul Legii învățământului preuniversitar:

“(2) Personalul didactic este obligat să se abţină de la orice activitate care aduce atingere valorilor și principiilor care guvernează sistemul național de învățământ, acesta trebuie să reprezinte un model de etică și integritate pentru elevi și pentru societate.

(3) Pentru a asigura obiectivitatea în activitatea de predare și evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfășoare meditații cu elevii de la clasă, având obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea profilului de competențe ale absolvenților ciclului la care predă prin activitatea de la clasă .

(4) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (3) la nivelul unităților de învățământ se constituie Registrul declarațiilor de interese. Ministerul Educației emite ordinul de ministru privind procedura de declarare a intereselor și aprobarea modelului Registrului declarațiilor de interese”.

Informații de context

Secretarul de stat Sorin Ion a spus, la Profit News, că a făcut meditații, dar nu a plătit impozit la stat: „Sincer, nu (nu am plătit – n. red.), dar eu n-am făcut din meditații vreodată o a doua meserie. Și, în general, am făcut-o cu apropiați, cunoștințe, de ani buni – zero”. – detalii aici

Șeful ANAF, Lucian Heiuș a declarat recent la Euronews că din 2023 și-ar dori ca “instituția să aibă un sistem performant prin care să trimită un SMS către profesorii care oferă meditații, pentru a le atrage atenția că nu este legal și că reprezintă o infracțiune, dacă primesc bani de la părinții copiilor și nu plătesc impozit pe ei”.

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre fiscalizarea meditațiilor: “Dacă profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată, am oarece întrebări în această speță, însă nu se pot accepta excepții”. – detalii aici

În aprilie, Fiscul a publicat un ghid al profesorului care dă meditații. Cei care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat – document.

Amintim că Edupedu.ro a scris în luna mai că Sorin Cîmpeanu a anunțat că propune introducerea în Legea Educației a interdicției ca profesorii de la clasă să facă meditații cu elevii lor.

„Vrem să avem relevanța notelor și vrem să avem respectarea condițiilor de etică în sistemul de educație. Relevanța notelor are de suferit atunci când un profesor face meditații cu un elev de la clasă pe care apoi îl notează. Pe de altă parte, în activitatea de predare și evaluare la clasă îi este interzis, dorim să propunem prin lege, se desfășoare meditații cu elevii de la clasă având ca obligație de diligență să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare, la modul general, și asta pentru atinge profilul de competențe ale absolvenților din ciclul în care predă”, a declarat ministrul Cîmpeanu. – detalii aici

Ministrul Educației a mai spus că o comisie națională de inspecție școlară va ancheta profesorii care fac meditații cu elevii de la clasele la care predau și îi va sancționa.

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, declara că „nu suntem de acord nici cu ideea de a interzice meditațiile total. Pregătirea suplimentară, pregătirea în privat sunt lucruri care au existat și vor exista întotdeauna. Nu vrem să eliminăm o cerință a pieței”. – detalii aici

De precizat, ministrul Cîmpeanu a îndemnat profesorii să-și facă PFA-uri pentru a da meditații: „Este o modalitate transparentă de a plăti impozit aferent”.

În prezent, profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.

Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

  • Producție realizată cu sprijinul agenției WebEfektiv.
Citește pe aceeași temă și:
Secretarul de stat Sorin Ion spune că a dat meditații și nu a plătit impozit la stat: Dar eu n-am făcut din meditații vreodată o a doua meserie
Iohannis, despre anunțul șefului ANAF că va controla profesorii care dau meditații: Dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată am oarece întrebări în această speță / Dacă ANAF-ul va verifica categoriile unde se realizează evaziune pe scară un pic mai largă, atunci colectarea poate să devină mai eficientă
Nu suntem de acord cu interzicerea totală a meditațiilor, nu vrem să eliminăm o cerință a pieței, spune Radu Szekely, consilier al ministrului Educației
VIDEO Profesorilor le va fi interzis prin lege să facă meditații cu elevii de la clasă. Cîmpeanu: Prevederea ar putea intra în vigoare încă din anul școlar 2022-2023. Vom introduce obligația ca profesorii să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare
VIDEO Profesorii vor fi verificați dacă fac meditații cu elevii de la clasă de o comisie naţională de inspecţie şcolară, spune ministrul Cîmpeanu
“Datorită meditațiilor” elevii se concentrează mai puțin la școală, spune consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil la masă „cum te simți, cum te pot ajuta”, decât plătindu-i meditații
Iunie 2021 – STUDIU: Matematica, disciplina la care fac meditație cei mai mulți elevi / Copiii nu înțeleg informațiile primite la școală, spun părinții / Circa o treime dintre elevii claselor V-XII fac meditații cu 300 de lei pe lună, în medie

36 comments
  1. Cum se face ca in functiile de conducere ajung oameni care au terminat celebra Universitate Spiru Haret ? Ma refer chiar la stimabila Ioana Lazari, dar si la multi alti.

  2. In viziunea d-lui ministru, legea se poate aplica doar profesorilor care dau meditatii fara a avea firma.Profesorul Popescu de la clasa este diferit de PFA Popescu -persoana juridica care da meditatii acasa.In varianta in care d-l Popescu este angajatul sau administratorul unei firme, prestatorul de servicii in cazul nostru-meditatii este firma respectiva nu profesorul Popescu.Nici o lege nu poate interzice doar pentru o categorie de firme relatiile cu o anumita categorie de clienti.
    Sa speram ca d-l ministru nu face o lege pentru o categorie de profesori care tot conform legii nu ar trebui sa existe, respectiv cei care dau meditatii fara a plati taxe la stat.

  3. Stimabila “ana”, cu a mic, sau cum te oi numi… toate cadrele didactice care au comentat aici sub acelasi pseudonim probabil…. constat o agresivitate cu totul iesita din comun. Nu ai argumente demne de luat in consideratie si faci atac la persoana. Pe mana voastra sunt copiii nostri??? Nu vreau sa generalizez, dupa cum am mai scris si intr un alt comentariu, nu va interzice nimeni sa dati meditatii, ci doar sa intrati in legalitate. Dupa modul in care reactionati aici, se vede treaba ca aveti multe de aparat… sau de pierfut. Regleaza ti discursul madame, nu stii nimic despre mine, nu e treaba ta sa ma evaluiezi si oricum habar n ai sa o faci… Adevarul supara! (te supara)

  4. @Alina Constantin: duduie, tot din cauza profesorilor, ți se pare ție că am accent de mahala. Apropo, salut decizia ministerului învățământului, cu toate că nu susțin niciun partid politic, de a vă taxa pentru meditații, căci și voi, profesorii, faceți parte din categoria bugetari de lux și ar trebui să vă mulțumiți cu salariile pe care le aveți, fără să mai faceți încă o gaură la bugetul statului, făcând bani negri din meditații

  5. Nu toti profesorii sunt asa,dar,intr adevar exista u procent mare de profesori care se joaca cu viata copiilor.Simplu,ptr ca ei sunt autoritatea.O autoritate intangibila.
    Eu nu va doresc sa I se puna pata unui profesor pe copilul dvs.Vad asta des.Anul acesta am fost diriginta la o clasa de a 5 a.Unei profesoare I s a pus pata pe doua fetite Inca de la inceputul anului.Si…….ghiciti ce….acum fetitele sunt repetente .

  6. Profesorii sunt de vină pentru modul de predare și comportamentul față de generațiile din trecut, din prezent și din viitor, pentru că nu au habar să se apropie de elevi. Nu știu decât să jignească elevii și să aștepte să le pice ceva, orice, de oriunde

  7. Elevul trebuie sa inteleaga lectia din predarea in clasa. Meditatiile, pentru performanta. Profesorii sa fie mai devotati acestei profesii pe care si-au ales-o, nu i-a obligat nimeni. Iar daca salariile nu reflecta munca, daruirea si efortul lor au parghia legala, democratica pentru solutionare – greva.

    1. Elevul de clasa a III-a pe care nimeni nu l-a putut lăsa repetent în primii doi ani NU poate înțelege din prima lecția, pentru că NU are abilitățile și competențele de bază.

      Iar carențele se acumulează de la an la an, dacă învățătorii nu lasă repetenți ca să nu-și piardă postul, profesorii sunt trași la răspundere dacă lasă corigenți, școala este considerată de mâna a doua sau a treia dacă rămâne careva repetent. Și nici n-am pomenit de telefoane mobile și acces necontrolat la internet, lipsurile de acasă pentru copiii de la țară, nedecontarea abonamentelor în multe locuri, etc.

      Se lucrează cu materialul clientului, din păcate. Cel mai bun profesor la clasa a 7-a n-are cum să ajute un elev care e practic analfabet, n-are nici urmă de vocabular, nu poate nici măcar copia corect în caiet semnele și formulele matematice, să înțeleagă din clasă lecția. Iar acasă elevul respectiv poate nici nu deschide ghiozdanul sau caietul (dacă are caiet).

    2. Profesorii nu vor face niciodata greva! Majoritatea sunt acolo pentru ca nu au alte variante si e un loc caldut, in caz ca nu ati inteles. In conditiile in care avem salarii de mizerie, nu vom avea niciodata concurenta pe locurile disponibile. Ca atare, vom accepta in sistem pe cei care chiar nu sunt capabili de altceva. Foarte putini (as spune un 10% ) sunt aici pentru ca realmente vor sa munceasca si isi pretuiesc munca cu copilul. Castig un rahat dupa 20 ani. Eu mi-am luat jumatate de norma. Daca puteam, imi luam 5 ore maxim, doar ca sa mai fac inca ceea ce imi place aproape pe gratis. Lucrez in alta parte…invatamantul nu merita. Si da, dau meditatii doar pentru drept, unde materia e dubla fata de bac. Rarisim am copii din scoala pentru ca bac-ul il pregatesc cu ei

      1. Daca dumneavoastra, domnule profesor, folositi apelativul “tanti”, voi scrie si eu familiar, ca sa intelegeti:”nenea, nu ti a interzis nimeni meditatiile. Orice venit in plus se impoziteaza. Durerea mare e ca nu mai aveti acces direct la copiii de la clasa. Daca sunteti buni, reclama este sufletul comerțului. Era simplu altfel, doar intindeati mana si culegeati. Asaaa…. raman cei mai buni, care i problema de fapt???

  8. Tanti, daca eu predau la clasa economie aplicata si fac preg de bac, nu de admitere pt drept (unde e toata materia) , cum tratezi chestia asta? Sau! Fac logica si eu am elevul la clasa la economie! Pe bune? Pai eu ma apuc sa meditez gratis o materie pe care nu o am in incadrare?

  9. Dar de profesorii universitari care dau meditatii cu elevii care vor sa intre la facultatile unde ei predau nu spunem nimic? Aici se dau meditatii cu multi elevi si se castiga sume imense, iar dupa parerea mea acesti profesori universitari sunt in conflict de interese.

  10. Îmi amintesc foarte bine ca dnl Preș si-a justificat cele 7 case prin banii obținuți din meditații și nu pot sa ma întreb cum se va face cu impozitul cuvenit din acei bani…În același timp ma uit în curtea medicilor și observ ca, oricât ar avea salariul (și grade dacă vorbim de spitalul militar), aceștia au veșnic buzunare de “popi” și pretind, în continuare, taxe suplimentare, fără sa mai adaugam faptu ca de cele mai multe ori plătești orice analiza/ intervenție pentru ca “nu sunt fonduri”.
    Sa fim serioși! Nu ii interesează bunăstare elevilor/părinților sau caliatea procesului educativ, ci pur și simplu nu știu cum sa mai stoarcă bani, ce sa vezi, tot pentru buzunarele lor, pentru ca acolo nu se face niciodata rabat.
    Cimentarii ca cel al Oanei consider ca aparține unei categorii sociale care a acumulat o multine de frustrări, care nu se da înapoi sa ofere atenții medicilor/asistentelor pt îngrijiri suplimentare sau polițistului/funcționarului public pentru a obține anumite foloase, poate chiar necuvenite, dar care nu se da în laturi sa arunce cu pietre în profesorii, care sătui de prostituția intelectuala pe care o practica zilnic la catedra, aleg sa își suplimenteze venitul cu o munca suplimentara, remunerata în consecință. Medicul care te consulta în spital este plătit sa facă acest lucru bine, dar pentru siguranță pacientului acesta alege sa ii mai ofere și o atenție suplimentara. Oare nu se vede diferența?! Pana la urma și ospătarul primește bacșiș în funcție de modul în care a prestat la masa….VORBIM DE LUCRURI COMPLET DIFERITE! Meditațiile = munca suplimentara, șpagă la medic = nevoia de a fi tratat uman, cadouri medic= bacșiș ospătar= cadou profesor= mulțumesc pt serviciul prestat

  11. Oana,cu cât ești plătită sa le cânți în strună acestor neterminați??? Se vede că ești foarte grijulie și atenta la ce se postează aici , referitor la acest articol! Sau lucrezi la minister,sub acoperire,pe acest site??? Întrebare pentru o super ” deșteaptă” că tine și că acești neterminați: Domnul Klaus Iohannis a dat vreodată declarație, adică cea de la ANAF ,care este trimisa tuturor profesorilor ,daca dau meditații??? NU! Pentru că asta se aplică decât la fraieri,nu, ghinion,nu???? Vai de voi manipulatorilor!!!

    1. Nu sunt plătită de nimeni. Doar că, generația din anii 2000, de liceu, am fost cobaii profesorilor, iar legea educației de acum, este foarte bună. Meritați ce vi se întâmplă

  12. Singura problema de care se mai pot ” scarpina” guvernantii si implicit ministrul ed o constituie meditatiile profilor! Ca sa pice mai mult in dizgratie scoala si educatia in general, in favoarea manelismului si ignorantei- desigur! Discreditarea scolii si profesorilor e calea spre indobitocirea poporului care ,adapat la cultura net , e usor de …supus!

  13. Pe romi de ce nu ii fiscalizeaza nimeni, si nu ii intreaba nimeni de unde au bani pentru nunti cu calesti, limuzine si masini de epoca, case cu trei etaje si garduri de milioane? Cand e vorba de egalitate, ei sunt egali doar in drepturi nu si in obligatiile fata de stat

  14. Foarte bine, toți au aceleasi drepturi, nu trebuie să se facă meditații cu elevii de la clasa unde predau, pentru că vor fi favorizați cei care fac iar ceilalți, Dumnezeu cu mila, nu????? Nu e corect și nici legal. Asta se întâmplă de când lumea, dar nimeni nu a făcut nimic până acum. Nu cred că va exista cineva care să recunoască lucrul acesta, cine se va trece în acel registru????? Nimeni nu recunoaște lucrul acesta, dau vina pe salariile mici nu pe goana după bani și îmbogățirea rapidă…

  15. Nu mai înțeleg nimic ! Daca un profesor are metode bune de a preda, de ce nu le folosește și la clasa ? Sa le priceapă toți elevii și când pleacă la examen, sa plece toți de la linia de start, altfel dam subiecte pentru cei ce se meditează și subiecte pentru ceilalți ….mai puțin norocoși in ale vieții, poate sunt doi , trei la părinți, dam banii pe meditații ? Sa facem profiluri diferite, mă duc la o școală unde se fac meditații, sau nu au părinții bani și mă dau la o școală fără meditații, școală săracilor. Acolo am ajuns ! Meditații se vor face mereu, cine poate , oase roade ! Singura soluție, profesorii să folosească metodele pe care le folosește acasă la meditație, că profesor e la școală nu acasă, iar daca nu, subiectele sa fie cat mai accesibile și nu o sa mai fie nevoie de meditație ! Cine vrea sa invete, învață și fără meditație dacă știe și vrea, mulți elevi merg la meditație și nimic, fără rezultate notabile, părintele e mulțumit că și-a făcut datoria. Daca poate.

  16. Activitatea de PFA este independenta si reglata doar de cerere si oferta ca in orice domeniu.
    Orice interventie a altora de ingradire este abuziva si reprezinta o încălcare a drepturilor de desfasurare a activitatilor independente.
    Oricine persoana are libertatea de a-și alege furnizorul de servicii pe propriile criterii.

  17. Dar sa se spuna exact ce sanctiuni vor primi profesorii…….mai niciuna?
    Sunt de acord cu acest articol de lege.Dar sa se aplice.
    Sunt profesor si cunosc sistemul.Iar,in aceasta perioada chiar ma confrunt cu dilema unui parinte care se gandeste sa si dea copilul de clasa a 12 a la pregatire la profesoara de la clasa doar pentru ca aceasta sa nu l depuncteze sau sa l nedreptateasca asa cum face de obicei cu elevii care nu merg la ea la pregatire….Chiar nu vreau stress in a 12 a.

  18. Dacă învățământul ar fi la nivelul la care copilul nu mai trebuie sa facă.meditatii,as.fi înțeles acest articol.
    Înțeleg totusi ca este vorba de meditati cu copiii din clasa la care preda profesorul,

  19. La 8000 de vizualizari, aveți doar comentariul unei singure persoane?
    De ce, ca va convine?
    Unde este democratia?
    Unde este libertatea presei?
    Am si eu un comentariu si nu mi l-ati postat.

  20. Asteptam cu interes si Registrul declarațiilor de interese pentru medici, in care aceasta dau cu subsemnatul sa mai ia spaga de la bietii pacienti

  21. Completare la comentariul anterior: cu toate că această parte din legea educației este foarte bună, cred că profesorii și directorii instituțiilor de învățământ, nu vor recunoaște niciodată că dau meditații. Sper ca fiecare profesor să recunoască acest lucru. Cine nu recunoaște, ar trebui dat afară din învățământ

    1. Sa recunoască in scris si Ministrul Educatiei, si doamna Inspector, ca profesorii au salarii de mizerie si numai sa păzească sute de elevi zilnic, dar sa mai faca si cursuri cu ei, dar sa mai si corecteze acasa teste ore intregi zilnic.
      Daca ar avea salariu bun, ca al medicilor de exemplu (care tot bugetari sunt, nu consulta acasa pacienții din spital), nici un profesor nu da da meditatii.
      Politrucii ii imping la asta, mentinandu-le un salariu rusinos de mic pentru raspunderea si munca lor.

      1. În blocul unde locuiesc este o profesoară de limba și literatura română care tot timpul mă abordează când ies afară, dacă știu părinți care doresc ca ai lor copii să facă meditații. O ședință de meditație pentru această materie este de la 100 de lei în sus. Această profesoară, are ultimul model de autoturism 4×4, așa că nu vă mai plângeți că aveți salarii mici, că nu aveți. Sunt chiar prea mari

      2. Domnule “profesor”, ti ai ales meseria din vocatie? Cum poti sa te plangi de faptul ca supraveghezi elevii la clasa, ca faci cursuri cu ei, ca le corectezi lucrarile? Nu in asta consta meseria dumitale? Daca nu ti ai incarca timpul de acasa cu meditatii, ai avea timp liber pentru odihna si diverse, te ai pregati mai bine pentru lectiile de la clasa, nu te ar deranja sa ti faci meseria pe care ti ai ales o. Parintii platesc taxe si impozite. Invatamantul trebuie sa fie gratuit si echitabil pentru toti copiii. Nu de la parinti trebuie sa ti completezi veniturile. Dezvolta ti spiritul civic, cere ti drepturile de la stat, nu pedepsi parintii si copiii. Nimic nu lucrati in plus la clasa, predati robotizat si fara empatie si dorinta. Doar pretindeti copiilor dar de livrat….

        1. 100%de acord cu postarea “Observator “, pentru cadrele din educație care sunt nemulțumite pot încerca sistemul de învățământ privat !! Sau angajarea în companii private unde angajatul la stat nu ar rezista mai mult de câteva luni ,sistemul bugetar este în asa fel creat încât toți trăiesc cu senzația ca nu câștiga suficient , faceți un studiu va rog al pieței de profil și poate asa va veți dărui mai mult la clasa !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Grevă de amploare a profesorilor în Franța, după ce măsurile de protecție împotriva Covid-19 din școli “nu le garantează siguranță”, susțin sindicatele / Jumătate din școli, închise astăzi

În fața unor schimbări frecvente ale protocolului sanitar de protecție Covid-19 din școli, din ultimele 10 zile, profesorii francezi de învățământ primar, gimnaziu, dar și de la licee, sunt în…
Vezi articolul

Apel public pentru rescrierea metodologiei Titularizării făcut de profesorul Claudiu Turcuș: „Profesorii au ajuns cobaii unui mecanism birocratic abuziv, ai unei simulări sinistre”

Un apel public pentru rescrierea metodologiei concursului de titularizare din învățământul preuniversitar a fost făcut de către profesorul Claudiu Turcuș, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, membru al CNADTCU. Apelul…
Vezi articolul

Profesorii şi ceilalţi bugetari “pot fi ȋndreptățiţi la solicitarea diferențelor salariale ȋn procent de 21%” după trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator de la 1 ianuarie 2018 – Studiu publicat în Revista Română de Statistică

“Personalul plătit din fonduri publice poate fi ȋndreptățit la solicitarea diferențelor salariale ȋn procent de 21%”, arată un studiu care analizează conflictele de muncă privind aplicarea Legii salarizării în sectorul…
Vezi articolul