VIDEO Profesorilor le va fi interzis prin lege să facă meditații cu elevii de la clasă. Cîmpeanu: Prevederea ar putea intra în vigoare încă din anul școlar 2022-2023. Vom introduce obligația ca profesorii să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare

15.382 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educației a anunțat că propune introducerea în Legea Educației a interdicției ca profesorii de la clasă să facă meditații cu elevii lor. Sorin Cîmpeanu a spus la Digi24 că noul pachet legislativ ar urma să intre în vigoare în septembrie 2023, dar că prevederea legată de interdicția meditațiilor la clasă ar putea fi aplicată mai devreme, chiar din septembrie 2022.

„Vrem să avem relevanța notelor și vrem să avem respectarea condițiilor de etică în sistemul de educație. Relevanța notelor are de suferit atunci când un profesor face meditații cu un elev de la clasă pe care apoi îl notează. Pe de altă parte, în activitatea de predare și evaluare la clasă îi este interzis, dorim să propunem prin lege, se desfășoare meditații cu elevii de la clasă având ca obligație de diligență să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare, la modul general, și asta pentru atinge profilul de competențe ale absolvenților din ciclul în care predă.

România Educată are ca obiectiv transpunerea obiectivelor într-un pachet legislativ. Pachetul legislativ trebuie să poată fi aplicat începând cu septembrie 2023 la nivel de planuri-cadru, curriculum și tot felul de alte lucruri de interes maxim pentru tinerele generații. Ca să se poată aplica în septembrie 2023 avem nevoie de pregătire pentru legislația subsecventă. Deci pachetul legislativ ar trebui să intre în vigoare în acest an, iar prevederea despre care discutăm, cu interdicția de a face meditații cu proprii elevi de la clasă, sunt convins că poate să intre încă din anul școlar 2022 – 2023, foarte rapid”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

„Cu siguranță sunt sancțiuni pentur nerespectarea legii” (…) „nu pot să vă dau exemple de sancțiuni, în momentul de față sunt juriștii cei care stabilesc sancțiuni în corelație cu gravitatea abaterilor”, potrivit ministrului.

În prezent profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.

Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

Intervenția video poate fi urmărită aici:

Articol în curs de actualizare


19 comments
  1. Stimate dle ministru, cu afterscool-urile din mediul privat care încasează bani grei de la parinti, prin concursul tacit al unor dne. invatatoare(incluzând clasa pregatitoare, 1-a, a 2-a etc) angajate la aceste unități private și care efectuează cu copii de la clasa, in regim diferențiat, pregătirea de baza de la școlile de stat, contrar normelor deontologice și legale in vigoare, ce facem???? Nu ne atingem de dânșii, ca activează in mediul privat și procedează după bunul plac?? Ce părere aveți, de-altfel f. importantă??

  2. Si eu care doream sa fac meditatie la mate cu profu meu.Campeanu e o rusine la adresa invatamantului,un mincinos etc.La fel CA TOATA CLASA POLITICA!!!RUSINE!ROMANIA EDUCATA A LUI IOHANNIS E O EPAVA CE SE SCUFUNDA IN MINCIUNA SI PROSTIE.Cu alte cuvinte,un DEZASTRU!!!!!!!

  3. Cand cei din generatia mea erau elevi,profesorii erau niște personaje care si schimbau costumele în fiecare săptămână, cancelariile erau un spectacol de stofe,mătăsuri, pur si simplu ii savuram pe profesori pentru ținută prin care impuneau respect,acesta este si motivul pentru care am ales profesoratul, acum cancelariile arată groaznic…

  4. “Vom introduce obligația ca profesorii să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare”. Parlamentul a introdus prin lege obligatia ca voi (guvernul) sa dati 6% din pib la educatie. Cu ce drept mai cereti de la profesori sa respecte “obligatiile” pe care le puneti in carca lor, daca voi care ar fi trebuit sa fiti un exemplu incalcati legea in fiecare an? Sunt de acord ca profesorilor sa le fie impozitate meditatiile, dar numai dupa ce au reusit sa stranga si ei suficienti bani ca sa isi cumpere 6 case.

  5. Da, In fiecare zi sunt propuse solutii ,dar cea adecvata nu soseste niciodata .Una este mai stupida ca alta .Adica elevul sa faca meditatii cu altcineva din afara profesorilor de curs ,sa fie in capul lor mai multe metode pedagogice ,sa-i ameteasca de tot .Dar daca, de pilda un profesor de matematica ar face pregatire separat de orele de curs cu elevii clasei lui ? Ar fi nelegal ,da? Eu cred ca mai adevarata scoala era cea din antichitate si nu gresesc .Daca Pitagora pregatea un invatacel sigur acela isi insusea pentru totdeauna teorema .

  6. Ministrul Câmpeanu își dovedește incompetența în mod constant. Prioritățile sistemului de învățământ sunt cu totul altele. Pe primul loc se află subfinanțarea cronică. 2,4 la sută din PIB pentru cel mai amplu sistem instituțional gestionat de guvern. Lipsit de bune intenții, ministrul Câmpeanu aruncă mereu anatema pe profesori, dorind astfel să își câștige simpatia elevilor codași. Cea mai bună reformă pe care trebuie să o aplice este să meargă la catedră și să înceapă să muncească cu adevărat.

  7. @Gavril G, saracu de tine.. ce ar fi sa te muti mataluta in privat, daca tot esti atat de competent si oropsit de postul caldut de bugetar. ultima data ” ati scos” din nou 40%+ analfabeti functionali.. sa te vad cat stai pe un post in care 40% din timp dai gherle.
    NU TE TINE MA NIMENI CU JAPCA LA LOCUL DE MUNCA.. daca nu iti convine, iti poti prezenta DEMISIA.

    1. @jiji mchammer
      Bai Gigele, esti mai pe faza decat catelul lui Pavlov! Partea proasta e ca nu te ajuta neuronul si debitezi de un an si ceva aceeasi prostie, semn ca ti se invarte discul cerebral in gol. Nici de trol nu esti bun. Macar aia mai schimba narativul la doua-trei zile. Tie ti s-a blocat ambreiajul! Vezi sa nu te ineci, privat mic!

    2. @ gigi ciocan
      …dă-i prostului un ciocan și toate lucrurile din jur vor deveni cuie – spune o lege a lui Murphy
      Frustrarea ta vine din faptul că nu ai fost capabil să promovezi un concurs național cum este cel de titularizare ? Sau orice fel de concurs ? Ghinion ! Tot timpul vor fi alții mai deștepți ca tine ! Rămâi unde ești , noi lucrăm unde ne este locul !

      1. @Elisabeta Bathory, asa e cand prostia e mai mare ca tine. nu am promovat examenul de titlarizare pentru un motiv foarte simplu.. numai gandul ca as putea activa printre scursuri ca voi, scursuri de care m-am lovit toti anii de invatamant.. 12 clase, facultate+master,asa ca am ales alt domeniu, unde voi nulitati absolute abia de ajungeti pe la poarta si aia din intamplare, sau pentru ca drumul spre casa trece pe langa o astfel de poarta. cat despre inteligenta, bine ar fi fost sa fiti voi mai destepti ca mine, atunci n-ar mai fi trebuit sa platesc cu jumate din salariu niste gunoaie care stau pe bancile scolii pentru a trece timpul si a da anual 40, 50% din elevi ca masa de votaci pentru PSD, partid cu aceleasi personaje scarboase ca voi si care va cimenteaza pe veci locurile de munca.

        1. @mchammer ghe
          Aaaa, pai abia acum spui, mai Gheo? Deci era cat pe ce, daca erai neatent si nu-l citeai la timp pe Sartre (stii tu, ala cu Greata) sa devii si tu un paduche-gunoi bugetar? Bai Gigica, mare noroc avusi! Se duceau naibii aia 12 ani + de scoala grea! Gata, nu mai transpira, ai scapat! Fii vigilent si stai de straja la poarta aia! Sa nu cumva sa treaca vreun picior de paduche si sa nu-l prinzi, master commander!

  8. Nu l-am vazut pe Cimpeanu si pe cei din sindicate sa se bata pentru legea salarizarii cand bubuia economia. Ce fraieri credeti ca mai gasisti sa invete elevii?

  9. Rusine lui Cimpeanu, pentru ca profesorii traiesc de pe o zi pe alta. Sindicatele stau ca la cinema. Vizionare placuta!

  10. Domnule ministru ar fi bine daca s-ar face si manualele astfel incat sa nu fie necesar sa mai cumparam si inca doi, trei sau patru caiete auxiliare la fiecare materie care copilul trebuie sa-l care in spate zi de zile. Si da pe vremuri un dascal era apreciat si respectat din toate punctele de vedere , si isi preda ora astfel incat sa inteleaga toti sau cei care nu au inteles ramanea dupa program si le explica pana ce toti au inteles toti.
    Sunt de acord cu interzicerea meditatiilor de catre profesori la clasele care preda , dar imi pun intrebarea ca cine cunoaste mai bine lipsurile si punctele forte a unui elev ?

  11. Iar pentru a da o “lovitura” meditatiilor, ar fi suficient ca dl ministru sa se zbata si pentru mărirea salariilor profesorilor din preuniversitar.
    Daca ar obtine pentru acestia salarii ca ale profesorilor universitari sau ca ale medicilor, nici un profesor normal la cap nu ar mai da meditatii.
    De ce sa se chinuiasca in timpul liber cu elevi lenesi si dezinteresați (numai pentru ca parintii vor sa ii mediteze)?
    De ce sa riste comotie cerebrala ca dupa ce zilnic lucreaza la școală /liceu cu sute de elevi, sa isi continue ziua cu a-si chinui neuronii in timpul liber?
    Deci odata cu marirea substanțiala a salariului, profesorii insusi vor da lovitura de gratie meditatiilor cu oricare elevi.

  12. Propun ca fiecare profesor sa fie pazit de un politist local. S-ar crea locuri de munca bine platite (un politist local castiga mai mult decat un profesor), prin urmare economia va creste, iar primarii vor avea mai multi oameni care sa supravegheze desfasurarea corespunzatoare a alegerilor locale.

    Domnule ministru, salariile profesorilor trebuiau marite de doi ani! V-ati batut joc de ei, i-ati pus sa faca scoala online pe banii proprii, si acum ii puneti si la colt! Imbuibatii natiunii au ajuns profesorii, stav-ar pensiile speciale in gat!

  13. Cei care isi obliga copiii sa faca meditatii, incarcandu-le programul si obosindu-i, sunt parintii.
    In loc sa ii dea cu forta la meditatii, ar fi mult mai normal ca parintii sa isi sfătuiască copiii sa fie atenți si activi la orele de curs, ca sa înțeleagă lectia din clasa, fara sa le ofere alternativa.

  14. ministrul Campeanu e în univers paralel cu tot ce înseamnă educație.
    În toată lumea există cerere de meditații pentru diverse discipline.
    Nu e firesc ca profesorii să facă pregătire cu elevii ce-i au la clasă, însă există locuri, nu puține , în care e singurul profesor în localitate.
    A legifera tot felul de idioțenii dă liber altor încuiați la minte ce merg “în aplicarea legii’.
    Nu este cazul să vorbesc despre câte legi trebuiau aplicate și suferit sau încă sunt amânate

  15. Nu am dat in viata mea meditatii. Aaaa, nu e bine cu bani, dar fara bani in afara programului peste 18 ore e bine, nu? Cum obligati profesorii cu examene nationale. Si controale daca se respecta programul de pregatire si documentele. Asa e bine, nu? Pe degeaba nu mai aveti nicio problema, nu? Ma uit la colegii cu probleme financiare, rate, copii la liceu. Ar fi in stare sa lesine in scoala de oboseala sa mai faca niste ore suplimentare, un banut in plus. Credeti ca de drag? De nevoie. Am ajuns cu 17 ani vechime sa am 2600 lei salariu. Ma imbrac de la second, nu merg la mall. Trebuie sa am o haina cat de cat, nu sunt zilier la capsuni, elevii te analizeaza. Mananc din reduceri, iau pe datorie uneori pana la salariu, strang din dinti sa-mi incarc imprimanta, sa-mi platesc internetul. Merg in vacanta doar cu vouchere si nu mananc niciodata la restaurant. Nu-mi permit la 2600 de lei salariu. Dati salarii decente si apoi veniti cu fitze! Si un gunoier are salariul mai mare decat mine. Am fost intr-un schimb Erasmus si am fost intrebat de un partener de proiect din Turcia cat castig si mi-a fost rusine, am intrat in pamant. Ma gandeam sa nu considere ca sunt vreun necalificat sau cu studii neterminate. Ati pus la pamant invatamantul asta si continuati sa-l ingropati cu 2 la suta din PIB timp de 50 de ani. Rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO „Am putea redeschide şcoala în siguranţă la sfârşitul lui martie – începutul lui aprilie”, a declarat Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19

Redeschiderea școlilor, adică revenirea la scenariul verde, s-ar putea face abia în urma vaccinării cadrelor didactice şi persoanelor din categoriile vulnerabile, ceea ce ar însemna undeva la finalul lunii martie,…
Vezi articolul

Ligia Deca: Reiterez angajamentul ferm al Guvernului cu privire la creșterea atractivității carierei didactice. Avem nevoie de un echilibru între îmbunătățirea performanțelor cadrelor didactice și investiții

„Reiterez angajamentul ferm al Ministerului Educației și al Guvernului cu privire la creșterea atractivității carierei didactice. Pe lângă creșterile salariale, avem nevoie de un echilibru între îmbunătățirea performanțelor cadrelor didactice…
Vezi articolul

Școlile trebuie să identifice și să raporteze numărul elevilor în situații de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I. Cîmpeanu: Vom stabili un plan de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar

Ministerul Educației va dispune către toate unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare, identificarea și raportarea până la 11 ianuarie 2021, a numarului elevilor aflați în situație de risc cu…
Vezi articolul
Silviu Iordache si Sorin Cimpeanu in iunie 2021 / Foto: Facebook.com/Iordache Silviu

VIDEO Silviu Iordache, noul președinte ARACIP: În ultimul an Agenția a devenit mai mult decât independentă și cumva a fost scăpată de sub ochiul celor care conduc în realitate învățământul preuniversitar / Nu mi se pare normal ca prin niște hârtii, școlile private să nu primească acreditare. Miza din spatele acreditărilor – 36 miliarde de euro pe an

Principalele probleme manageriale erau legate de gradul foarte mare de independență pe care această instituție și l-a luat față de Ministerul Educației, a declarat președintele interimar al Agenției Române pentru…
Vezi articolul