Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației, despre transferul la primării al palatelor și cluburilor copiilor, pe care tot ministerul spunea acum 3 luni că refuză să îl facă: Prin noua lege nu se face descentralizarea, ci abia după doi ani de la intrarea în vigoare încep procedurile

5.899 de vizualizări
Foto: EduPedu.ro
„Prin noua lege nu se face descentralizarea. Prin noua lege se prevede că, la doi ani de la intrarea în vigoare a legii, vor fi inițiate aceste procese de descentralizare a activității”, a precizat Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației, într-un interviu pentru Edupedu.ro, despre situația platelor copiilor și cluburilor școlare.

Amintim că în proiectul de Lege pentru învățământul preuniversitar apare că palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare vor trece în subordinea Consiliului General al municipiului Bucureşti/consiliilor locale. De asemenea, o altă noutate se referă la faptul că profesorii din aceste cluburi și palate ale copiilor îşi pierd calitatea de personal didactic, dar îşi păstrează dreptul, pentru o perioadă de 10 ani de la momentul transferului, să participe la etape de mobilitate, conform proiectului de lege. Aceste prevederi ar urma să intre în vigoare din septembrie 2023, conform ministrului Cîmpeanu.

Edupedu.ro: 28 februarie 2022 – Ministerul Educației transmite Guvernului, printr-o notă, că nu-și poate asuma descentralizarea palatelor copiilor și cluburilor școlare. Era acolo făcută o analiză, pe baza Strategiei de descentralizare, prin care dumneavoastră ați zis că ați făcut chestionare în teritoriu și că nu va asumați această descentralizare, Ministerul Educației. Acum, în proiect, se descentralizează cluburile copiilor, palatele copiilor și cluburile sportive. De ce la trei luni, cu același guvern, cu același minister, are loc o altă decizie?

Ioana Lazăr: Noi am spus că facem un proces de analiză.

Edupedu.ro: Ați spus că este gata analiza și că în urma ei…

Ioana Lazăr: Dacă citiți legea cu atenție, și sunt convinsă că ați făcut-o, ați văzut că textul prevede că peste doi ani, deci la doi ani de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Educației va iniția actele normative care presupun descentralizarea acestor palate, cluburi. Deci, practic, timp de doi ani de la intrarea în vigoare a legii, activitatea de la nivelul palatelor și cluburilor rămâne, așa cum este și în prezent, la Ministerul Educației. Acum noi vorbim despre o strategie națională…

Edupedu.ro: A descentralizării din 2017.

Ioana Lazăr: Adică, nu este o politică inițiată de Ministerul Educației, este o politică publică normală și specifică unei societăți avansate.

Edupedu.ro: Căreia Ministerul Educației i-a răspuns că nu se poate și acum se face lucrul acesta prin noua lege.

Ioana Lazăr: Prin noua lege nu se face descentralizarea. Prin noua lege se prevede că, la doi ani de la intrarea în vigoare a legii, vor fi inițiate aceste procese de descentralizare a activității. 

Edupedu.ro: Și oamenii care lucrează acolo au dreptul

Ioana Lazăr: Și oamenii care lucrează acolo, timp de 10 ani de la data transferului, adică practic 10 plus 2, până la care se va face, ei rămân în aceste unități.

Edupedu.ro: Și participă la mobilitate…

Ioana Lazăr: Au fost primite la minister foarte multe observații, pe aceste puncte, cred că reforma la nivelul sistemului de învățământ nu neapărat ține de componenta de descentralizare, din contră. Noi dorim să descentralizăm, noi dorim să aducem satisfacerea nevoii lângă elev. 

Edupedu.ro: Sunt, în acest moment, 42 de palate ale copiilor, câte unul pe județ, 169 de cluburi ale copiilor și 128 de cluburi sportive școlare. 339 în total. Am cerut datele acestea de la Ministerul Educației la momentul respectiv (…) Aceste instituții vor rămâne în continuare (la Ministerul Educației – n. red.), timp de doi ani, după care încep procedurile de predare a lor către autoritățile locale.

Iată ce prevede proiectul de lege pentru învățământul preuniversitar, pus în dezbatere publică săptămâna trecută: „Art. 213 alin. (3) Palatul Național al Copiilor, palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare se organizează şi funcţionează ca instituţii publice în subordinea Consiliului General al municipiului Bucureşti/consiliilor locale, având personalitate juridică, instituții care desfășoară activități extrașcolare/ cu program sportiv suplimentar”.

La art. 215 din proiectul menționat anterior sunt menționate următoarele:

„(9) Personalul didactic de predare titular existent în cluburile sportive școlare, palatele copiilor şi cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor şi care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar, respectiv pentru activități extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale îşi pierde calitatea de personal didactic, dar îşi păstrează dreptul, pentru o perioadă de 10 ani de la momentul transferului, să participe la etape de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în vederea ocupării de posturi didactice/catedre vacante în unităţi de învăţământ preuniversitar, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(10) Personalul existent în cluburile sportive școlare, palatele şi cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor şi care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar/cu activități 147 extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale își păstrează drepturile salariale avute la momentul transferului.”

Informații de context

În luna martie, Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației „nu-și poate asuma descentralizarea palatelor, cluburilor copiilor și cluburilor sportive școlare”, potrivit unei note privind stadiul procesului de descentralizare la data de 28 februarie 2022, aprobată de Guvern pe 2 martie 2022. – Mai multe detalii aici

Amintim că Edupedu.ro a scris, în luna mai, că palatele copiilor și cluburile sportive școlare vor trece de la Ministerul Educației la primării, potrivit unui proiect anunțat de Sorin Cîmpeanu, care a prezentat drept o „descentralizare” această inițiativă.

Reamintim că, în propunerea de lege a Învățământului preuniversitar, profesorii de la palatele si cluburile copiilor pierd statutul de cadru didactic. Aceștia vor putea rămâne în cadrul instituțiilor nou formate ca funcționari, a explicat într-un articol de opinie trimis Edupedu.ro un cadru didactic de la Palatul Copiilor Vaslui.

Săptămâna aceasta, ministrul Educației a reacționat după îngrijorările profesorilor din cluburile și palatele copiilor. Sorin Cîmpeanu a transmis într-o declarație trimisă presei că „palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare nu se desființează” și a precizat că trecerea în subordinea primăriilor și consiliilor locale face parte din etapa de descentralizare.

Oficialul abordează și problema personalului, și pe cea a terenurilor din patrimoniul acestor instituții, dar spune că toate operațiunile de transfer către autoritățile locale vor începe la doi ani de la intrarea în vigoare a legii: “Personalul didactic de predare titular existent în cluburile sportive școlare, palatele copiilor şi cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor şi care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar, respectiv pentru activități extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale îşi păstrează dreptul, pentru o perioadă de 10 ani de la momentul transferului, să participe la etape de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în vederea ocupării de posturi didactice/catedre vacante în unități de învățământ preuniversitar, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației”.

Profesorii din cadrul palatelor și cluburilor copiilor din țară au revenit cu replică la declarația ministrului Cîmpeanu și au subliniat că palatele și cluburile școlare „riscă să piardă statutul de instituții de educație”: „Cu alte cuvinte, Palatele și Cluburile Copiilor din țară nu se desființează, dar, de fapt, prin prisma noii legi a învățământului, riscă să piardă statutul de instituții de educație, adică exact scopul pentru care există”.

  • Producție realizată cu sprijinul agenției WebEfektiv.
Citește și:
Profesorii de la palatele si cluburile copiilor pierd statutul de cadru didactic, potrivit proiectului de lege a Învățământului: Aceștia vor putea rămâne în cadrul instituțiilor nou formate ca funcționari – cadru didactic
Palatele și cluburile copiilor nu se desființează, ci se descentralizează, susține ministrul Educației: În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a legii, ministerul va iniția actele normative pentru reglementarea transferului de competențe și de patrimoniu
„Profesorii de la Palatele și Cluburile Copiilor din România educată” revin cu replică la declarația ministrului Cîmpeanu privind descentralizarea instituțiilor și compară ce spune acesta cu ce scria Caragiale
BREAKING Cluburile sportive școlare și palatele copiilor vor trece de la Ministerul Educației la primării, potrivit unui proiect anunțat de Sorin Cîmpeanu: „Cel puțin 10 ani nu își vor schimba destinația”
Ministerul Educației refuză să descentralizeze palatele și cluburile copiilor, pe baza unui studiu care nu a fost aprobat și este ținut secret

Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. ME are o nouă tactică.
    Dar cine a zis că se face de pe o zi pe alta…
    Abia după doi ani, după care mai trec zece.
    Si nu noi, primăriile.
    Unele primării abia așteaptă terenuri si clădiri gratis dar care valorează milioane de euro.
    Restul e intoxicare política asa cum sunt si secretarii de stat numiți.

    1. La Constanța nu ar mai fi existat Palatul Copiilor de acum vreo 15 ani. Iar actuala echipă de la primărie prezintă aceeași încredere. Ne vom trezi că a fost ” retrocedat” terenul. Profesorii de acolo chiar reușesc să îi învețe multe pe copii. Păcat că tara ne vrea prosti și fără vise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
CIVIS Open Lab

UPDATE Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu, concediată de Universitatea de București la începutul anului, după acuzații de comportament abuziv, trebuie reîncadrată în funcție – decizia Tribunalului București / Universitatea va face recurs

Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu, concediată disciplinar de Universitatea din București, la începutul anului, după ce a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, trebuie reîncadrată în funcție, după…
Vezi articolul

ISMB, în cazul conducerii de la Colegiul de Muzică Enescu: Până la comunicarea hotărârii instanţei şi a punerii în executare a acesteia, rămân în vigoare toate actele emise, inclusiv decizia de numire a directorului actual

Actele emise de conducerea Colegiului Național de Muzică George Enescu (CNMGE) din București de după eliberarea din funcție a directoarei Cristina Sebastian, în septembrie 2023, și decizia de numire a…
Vezi articolul

Anca Vasiliu, cercetătoare premiată de Academia Franceză pentru Filosofie în 2022: A face doctorat în Franța este un lux / În momentul în care îl începi, știi că ai în fața ta cel puțin 10 ani de muncă / Dacă plagiezi, ești exclus și nu te mai poți prezenta niciodată cu o lucrare

A face un doctorat în Franța “este un lux” și presupune înainte de toate “un concurs extrem de dificil” pentru accesul la o bursă sau un contract doctoral, spune în…
Vezi articolul

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare vor trimite Ministerului Educației rapoartele cu planul de acțiune ce vizează rezultatele de la simularea examenului de BAC 2024

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației rapoartele cu rezultatele elevilor de la simularea examenului național de Bacalaureat 2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Tot până pe…
Vezi articolul

Școala trebuie să se asigure că pot participa toți elevii unei clase la o activitate care implică costuri din „Săptămâna verde”, părinții pot contribui financiar prin asociația de părinți / Absenţele elevilor se pun în catalog la rubrica „Purtare” – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică Metodologia de organizare a programului „Săptămâna verde”. Școala trebuie să se asigure că pot participa toți elevii unei clase la o activitate care…
Vezi articolul