Întoarcerea copiilor la clasă e vitală, dar trebuie să se bazeze pe politici și măsuri clare de siguranță, susţine ghidul UNESCO și UNICEF pentru redeschiderea școlilor

4.408 vizualizări
Ghid-cadru pentru redeschiderea scolilor – Sursa: UNESCO
Instituțiile de învățământ și autoritățile în domeniu sunt îndemnate să urmeze un proces sistematic pentru redeschiderea școlilor, într-un ghid-cadru emis pe această temă, vineri, de patru organizații internaționale – UNESCO, UNICEF, Programul Alimentar Mondial și Banca Mondială. Ghidul oferă sfaturi pentru autoritățile locale și naționale, pentru a oferi siguranță elevilor în momentul când aceștia revin la școală. Documentul arată că această revenire este esențială, dar trebuie să urmeze politici bine puse la punct și aplicate de autorități.

Potrivit documentului menționat, închiderea școlilor din cauza pandemiei Covid-19, închidere care afectează 1,3 miliarde de elevi la nivel global în acest moment, a fost decisă în condițiile în care nu se știe exact în ce măsură boala îi afectează și poate fi răspândită de copii. Pe de altă parte, arată comunicatul oficial, este documentată măsura în care ea pune în pericol educația și bunăstarea copiilor, mai ales a celor din zone defavorizate, pentru care școala oferă nu doar educație, ci și servicii de sănătate, siguranță și alimentație.

Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, spune, citat în comunicatul oficial:

  • “Când va apărea unda verde pe frontul sănătății, va fi nevoie ca o serie lungă de măsuri să fie deja aplicate, pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă. Acest ghid oferă sfaturi detaliate pentru guverne și parteneri, pentru a facilita redeschiderea școlilor pentru elevi, profesori și familii. Împărtășim obiectivul de a proteja și promova dreptul la educație pentru fiecare elev.”

Ghidul oferă sfaturi pentru trei momente – înaintea deschiderii școlilor, în procesul de deschidere, respectiv după ce acestea sunt deschise.

Prima fază:

Înaintea deschiderii – să fie stabilite politici esențiale, proceduri și planuri de finanțare pentru îmbunătățirea educației, cu accent pe siguranță, inclusiv prin întărirea practicilor de învățare la distanță

În timpul procesului de redeschidere – să fie abordată proactiv problema reintegrării copiilor marginalizați. Să se investească în igienă. O atenție mai mare pentru educației pierdute.

După redeschiderea școlilor – Monitorizarea activă a indicatorilor de sănătate, atenție mai mare pe bunăstarea și protecția elevilor. Întărirea actului pedagogic, inclusiv prin adaptarea educației la distanță pentru o predare combinată

Ghidul prezintă pe categorii sfaturile-cadru pentru diverse tipuri de priorități, urmărind aceeași structură (înaintea redeschiderii, în timpul procesului, după redeschidere):

  • Primele măsuri – siguranța operațiunilor
  • Concentrarea pe actul de predare
  • Bunăstare și protecție
  • Reintegrarea copiilor marginalizați

Măsurile vizează, la nivel cadru, teme precum:

  • Reforma politicilor educaționale
  • Nevoile financiare pentru redeschidere și recuperare
  • Siguranța operațiunilor
  • Compensarea învățării
  • Extinderea măsurilor de protecție și a serviciilor de sănătate și alimentație pentru elevi
  • Măsuri pentru susținerea copiilor marginalizați

Citește integral ghidul pentru redeschiderea școlilor 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele de merit „Ligia Deca” pentru medii școlare de 1, 2, 3 și 4 nu vor mai fi acordate din septembrie 2024. Dispar cele peste 8.500 de burse de merit pentru medii sub 5, pentru care elevii încasează anul acesta 450 de lei pe lună dintr-o gafă a ministrului

Premiera înregistrată de educația din România și semnalată de Edupedu.ro în noiembrie 2023 și-a dovedit falimentul 5 luni mai târziu: este vorba despre bursele de merit „Ligia Deca”, pentru elevii…
Vezi articolul

Oana Moraru, despre Evaluările Naționale: În nicio școală de stat din România, profesorii nu sunt evaluați oficial și cu niciun fel de consecințe pe ce efect au ei în clasă în mințile copiilor / Profesorii, cu câteva excepții, nu știu să predea la alt nivel decât “explic, înțeleg, identific, subliniez, definesc”

Oana Moraru, educatoare, expert educațional și director de școală privată, a explicat de ce elevii nu mai învață lecția în clasă, așa cum ar trebui: profesorii sunt slab pregătiți, iar rezultatele…
Vezi articolul

Premierul Ciucă să trimită copii după teza de doctorat membrilor CNATDCU, Agenția Universitară a Francofoniei și Consiliul Rectorilor să-l schimbe pe Cîmpeanu de la conducere – printre cererile din “decalogul” profesorului Preda pentru “un plus de credibilitate a lumii universitare”

Premierul Nicolae Ciucă ar trebui să trimită copii ale tezei sale de doctorat membrilor CNATDCU pentru a o verifica, miniștrii acuzați de fraude universitare ar trebui să fie chemați la…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Nu avem suficienți profesori și resurse ca să asigurăm integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul clasic / ANALIZA reformei educației speciale care nu a mai avut loc

„Nu avem suficienți profesori și resurse ca să asigurăm integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul clasic”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la prezentarea raportului săptămânal. …
Vezi articolul

Financial Times: Femei sfidătoare luptă cu autocrați îmbătrâniți și politicieni de camarilă: Maia Sandu în Moldova, Svetlana Tihanovskaia în Belarus, Zuzana Caputova în Slovacia, protestele femeilor în Polonia

Faptul că Maia Sandu a devenit duminică prima femeie aleasă în funcția de președinte al Moldovei ilustrează o tendință care se extinde și dincolo de granițele acestei foste republici sovietice…
Vezi articolul