Învățământul sub asediu / Op-Ed Profesor Andrei Avram

427 de vizualizări
Foto: captură TVR Info
Sistemul educațional din România traversează o criză fără precedent. Situația este gravă, dar nu pare că i-ar păsa cu adevărat cuiva. Moralul cadrelor didactice este, probabil, la cel mai scăzut nivel din ultimele zeci de ani. Au existat și înainte situații incerte, dar, cel puțin în cazul unei minorități, speranța de mai bine o făcea să meargă mai departe. Niciunul dintre miniștrii ultimilor ani nu a reușit să implementeze o reformă care să aducă o îmbunătățire vizibilă a sistemului de învățământ. Însă, cel puțin la nivel de discurs, ni se transmitea că „sistemul educațional este o prioritate națională”.

În prezent, situația este diferită. Nimeni nu se mai străduiește să camufleze nepăsarea. Atacurile au fost directe, vizându-i atât pe profesori, cât și pe elevi. S-a tăiat ca în codru dintr-un sistem subfinanțat cronic. Bursele elevilor au dispărut, salariile profesorilor s-au micșorat, iar normele acestora au crescut. Ni s-a vânturat adesea minciuna conform căreia norma didactică ar fi crescut, însă venitul ar fi rămas constant. Cu alte cuvinte, profesorii doar ar munci mai mult pentru același salariu. Nu. În realitate, profesorii muncesc mai mult pentru o remunerație din ce în ce mai mică. Trebuie să fim primii care atrag atenția asupra faptului că toate acestea înseamnă, de fapt, o educație de slabă calitate. 

Problema nu e reprezentată de reducerile bugetare în sine. Unii dintre noi chiar nu au nevoie să li se amintească că „nu mai sunt bani”. Înțelegem acest aspect și fără să ni se bată obrazul. Cunoaștem că istoria omenirii nu este aceea a unui progres liniar, iar crizele, de diferite tipuri, sunt periodice. Marea problemă constă în tonul și atitudinea sfidătoare a guvernanților. Totul pare o reglare de conturi, nicidecum un demers care solicită solidaritate națională.

Nimeni nu poate nega faptul că situația din învățământ este precară. Unii profesori sunt slab pregătiți, iar prioritățile multor elevi sunt cu totul altele decât cele educaționale. La aceasta se adaugă și numărul din ce în ce mai mare al părinților debusolați. Pentru că societatea e rezultatul sistemului educațional. „Cenușăreasa bugetară” nu avea cum să ofere altceva societății.

Însă există și excepții: elevi pasionați de cunoaștere, ale căror modele sunt altele decât cele livrate de trendurile de pe TikTok, profesori cu drag de meserie, care luminează clasele împreună cu elevii lor, părinți care luptă din răsputeri să înlocuiască lipsurile acute ale unui sistem care, pe plaiuri mioritice, pare defect din fabricație. Aceștia reprezintă locomotivele sistemului de învățământ, iar combustibilul lor a fost speranța de mai bine, iluzia că, în cele din urmă, educația va primi respectul cuvenit. Problema gravă este că elita politică se poziționează împotriva acelora care încă se străduiesc să gândească cu propria minte și să realizeze educație de calitate, în ciuda resurselor precare.

Cei care ar fi trebuit să ne reprezinte nu au făcut altceva decât să ne atace constant: atât pe profesori, cât și pe elevi. Profesorii nu ar fi decât niște leneși, iar elevii niște răsfățați, care s-au obișnuit să fie recompensați pentru puțin. Așadar, guvernanții s-au gândit că educația trebuie pusă la teasc: mai multe ore de predare, plata cu ora aproape în regim de gratuitate, clase supraaglomerate, tineri cu premii obținute la concursuri naționale și internaționale care nu primesc burse din partea statului, mimarea integrării elevilor cu cerințe educaționale speciale, în realitate, crasă nepăsare față de dramele acestora și ale familiilor lor. 

Exemplele rupte din context sunt folosite ca muniție pentru discreditarea profesorilor. Niciun cuvânt despre plata dascălilor din sistemele după care tânjim, nicio referire la numărul profesorilor de sprijin din cadrul acestora sau la grija pe care statele le-o oferă tinerilor prin programe care la noi sunt promise doar în campanie electorală, precum „masa caldă”.

De unde provine această nepăsare cu iz de ură față de sistemul educațional? Care este scopul acestor atacuri? Când lovești sistematic în profesori și în elevi, nu „reformezi” educația, ci te asiguri că sistemul va sucomba.

Actuala clasă politică a reușit o performanță greu de egalat: aceea de a ne fura speranța. Nimeni nu mai crede că ceva ar putea fi salvat, că lucrurile ar putea merge, la un moment dat, spre mai bine. Dimpotrivă, dezastrul pare inevitabil. Iar faptul că de aproape două luni de zile nimeni nu își dorește preluarea portofoliului Educației este dovada clară a colapsului la care s-a ajuns, a politicii distructive îndreptate împotriva prezentului și viitorului țării.

Acest refuz de a prelua conducerea a ceea ce ar fi trebuit să fie unul dintre principalele motoare de dezvoltare ale țării este rezultatul direct al politicii educaționale distructive. Sârgul cu care s-a dat cu barda în sistemul de învățământ nu avea cum să nu producă consecințe, iar acesta este doar începutul. Neîncrederea profesorilor în ministerul care ar trebui să îi conducă a atins cote îngrijorătoare. Mai mult, actualul interimat demonstrează faptul că decidenții nu întrezăresc vreo ieșire la liman. 

Ce au învățat profesorii din învățământul preuniversitar din experiențele recente? Că poziționările lor nu contează. Indiferent de legitimitatea criticilor, de evidențierea nedreptăților, de ieșirile în stradă, malaxorul contrareformist nu a putut fi oprit. Criticile la adresa măsurilor adoptate au fost interpretate drept închistare, incapacitate de adaptare la „spiritul vremurilor”.

De fapt, lucrurile sunt mult mai simple. Puterea de influență a profesorilor din preuniversitar este foarte mică, în ciuda numărului lor. De cele mai multe ori, aceștia nu fac parte din rețelele puterii. Sunt mulți și anonimi. O pradă ușoară pentru vânătorii de resurse bugetare.

Unii vor considera rândurile de față simple lamentări ale unui profesor care nu a avut alternativă și a ales învățământul ca simpla plasă de siguranță. Ale unuia care se plânge în loc să acționeze. E o posibilă cheie de interpretare, pe care nu îmi propun să o demontez.

Cu toate acestea, nu ar trebui ignorat faptul că, pentru „talpa” sistemului de învățământ preuniversitar, acesta pare asediat tocmai de cei care, în mod firesc, ar fi trebuit să-l apere de cataclism. Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte, în adevăratul sens al cuvântului, o prioritate națională a devenit o povară care, dacă s-ar putea, ar fi desființată cu totul.

__________________

Despre autor: Andrei Avram este profesor de Istorie, doctor în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Istorie din Universitatea din București, unde și-a susținut teza în 2019, publicată ulterior în 2021 sub titlul Emil Cioran – de la radicalismul politic la refuzul Istoriei. A debutat în învățământul preuniversitar în 2014, iar în cei 12 ani de activitate a predat atât la gimnaziu, cât și la liceu, în școli din sistemul public și privat. În prezent, este profesor titular la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București și profesor colaborator la Complexul Educațional Laude Reut.

Nota redacției: Opiniile din această analiză aparțin autorului și nu sunt în mod necesar și opiniile redacției.


2 comments
  1. Eu una nu m-am refugiat în învățământ, am ales să devin profesor încă din liceu și am învățat pentru asta. Profesor de științe exacte, chiar, că tot se vorbește atât de mult despre lipsa cadrelor de specialitate.

    Este evident, și era evident de mult, că se mimează interesul pentru educație. Atât din partea guvernanților (nu sunt aceștia primii, sunt doar cei mai cinici și autosuficienți), cât și din partea societății. La fel de evident este că elevii au înțeles într-un final că nu li se va impune niciun standard, că orice-ar face, trec clasa, că cei care învață pentru viitorul lor ajung deseori la cheremul celor care-au stat în baruri în loc să se ducă la școală, așa că pentru ce să se mai complice și ei?

    Și am ajuns aici pentru că în numele reformei s-a tăiat orice, dar absolut orice lucru care ajuta la menținerea (nu spun dezvoltarea) sistemului, în regim de avarie măcar.

    Au fost modificate programe alandala și rupte legăturile logice între discipline, au fost introduse săptămâni de timpi morți nefinanțate sau cu nume de vacanță, au fost scoase jaloanele de verificare pe parcurs (teze, medii trimestriale/semestriale), au fost inventate discipline care nu au nevoie de a fi prezente în trunchiul comun, în dauna unor discipline de cultură generală minimală pentru secolul XXI, au fost încărcați profesorii cu tot felul de sarcini administrative care nu mai lasă loc, timp și energie pentru dezvoltarea unor lecții atractive și adaptate la nivelul elevului din clasa fiecăruia (nu un ”elev” generic din mintea unuia care scrie o programă din amintiri de acum 50 de ani când era la liceu). Ni s-au pus în brațe fără nicio pregătire, materială sau psihologică, toți elevii cu cerințe speciale, care nu din vina lor au nimerit în învățământul de masă, și ni s-a cerut să-i abandonăm practic pe cei fără cerințe speciale, pentru a realiza un minim progres cu copii care au nevoie de ajutor real, de specialitate, nu de pansamente birocratice. Ne-au fost IMPUSE, fără a se mima măcar dialogul cu profesioniștii din sistem, o nouă lege, din care NU SE APLICĂ exact capitolele (puține) favorabile profesorilor, noi planuri cadru (care ciuntesc orice urmă de încercări din partea profesorilor de a mai putea controla căderea liberă a elevului, captiv în același sistem), acum noi programe făcute pe repede-înainte pentru a bifa realizarea, de către un prim-ministru OSTIL învățământului în general.

    Și toate astea însoțite de micile frecușuri care ar duce la nebunie și un sfânt – degradarea statutului social (care pentru mulți compensa alte lipsuri), scăderea reală a veniturilor (de la creșterea normei de predare – care nu e însoțită de timpul necesar pregătirii orelor în plus, cu creșterea sarcinilor administrative în același timp), ambiguitățile sau lipsurile legii care permit de exemplu nedecontarea navetei (am avut chiar în școala mea profesori care și-au dat demisia în mijlocul anului pentru că primăria refuză să deconteze naveta care ajungea să le consume aproape jumătate din salariu.) Lipsa dotărilor (cu excepția tehnologiilor informaționale, sunt ani – foarte mulți – de când școlile nu au fonduri pentru dotarea laboratoarelor de științe, și în multe cazuri, din lipsă cronică de spațiu, acestea au fost oricum transformate în săli de clasă. Creșterea numărului de elevi în clase și așa supradimensionate (”două scaune în plus” opina d-l David cu câteva luni în urmă), din care elevi foarte mulți nici măcar nu sunt evaluați pentru a verifica dacă nu au cumva cerințe speciale (pentru că nu poți face asta fără acordul părinților). Burse tăiate pentru olimpici, dar oferite burse mamelor minore… Și putem continua.

    Concluzia e clară – cei care rămânem am investit prea mult timp din viața noastră în școala românească, altfel am pleca. Dar din urmă, cei care-și doreau să vină se vor gândi de două-trei ori înainte și probabil că vor veni, cum spune și autorul, DOAR DACĂ nu găsesc altceva mai bun. Și vom avea exact profesorii pe care prim-ministrul, guvernul și se pare, societatea, și-i doresc: ieftini, obedienți, dependenți de sistem pentru a nu pierde un salariu – iar pregătirea? Pregătirea, profesionalismul, interesul etc – astea nu sunt între criteriile d-lui ministru.

  2. Dar la un indemn in a schimba guvernul cu partide din opoziție v-ați gândit? la alternanță la guvernare? sau o frecăm cu „partide extremiste”? momentan singura solutie viabila este amenințarea cu schimbarea guvernării. AUR si gata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Irina Căpățînă: Noile planuri-cadru au apărut din cauza învățământului universitar, care a abdicat de la standarde în pregătirea studenților viitori profesori. Copilul are nevoie de autoritate și profesionalism, altfel contestă școala și cere schimbare

Noile planuri-cadru de liceu recent lansate în consultare publică au apărut din cauza învățământului universitar, care a abdicat de la standarde în pregătirea studenților viitori profesori, este de părere profesoara…
Vezi articolul

Copiii din România au înregistrat, în doi ani de pandemie, întârzieri de învățare de 4-6 luni, mai mari decât în cazul elevilor din Europa de Vest sau chiar din Republica Moldova – studiu McKinsey / România – întârzieri similare cu cele din Polonia, Ucraina sau mai multe țări africane

Elevii din România au înregistrat, în primii doi ani de la declanșarea pandemiei Covid-19, întârzieri de învățare de 4-6 luni, mai mult decât media pentru Europa și Asia Centrală, potrivit…
Vezi articolul

EXCLUSIV Peste 11 milioane de lei au fost atribuite direct de școlile din București către firme și ONG-uri legate de actualul inspector școlar general al Bucureștiului, Florian Lixandru, din 2022, când acesta a fost numit secretar de stat în Ministerul Educației

Zeci de școli și grădinițe din București au atribuit, prin achiziții directe, contracte în valoare de peste 11 milioane de lei, în perioada 2022–2025, către firme și asociații în care…
Vezi articolul
Principalii indicatori pentru Educația din România

Numărul real al tinerilor români care nu au competențe de bază este chiar mai mare decât cel raportat în PISA 2022, care nu a luat în calcul elevii pe care școala i-a pierdut pe parcurs, adică 1 din 4 adolescenți în vârstă de 15 ani – concluzie a Raportului național PISA 2022

„Se poate afirma că mai mulți elevi de 15 ani din România nu au atins un nivel de competență de bază la matematică, lectură sau științe”, decât arată cifrele și…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mircea Miclea: Creșterea normei didactice a profesorilor nu este nicidecum o soluție. Un profesor, mai ales în rural, trebuie să predea la 2-3 școli ca să-și facă norma actuală. Creșterea normei ar trimite profesorii să predea la și mai multe școli, ceea ce ar lovi calitatea prestației didactice / Care este soluția pentru scoaterea pilelor baronilor locali care predau acum la plata cu ora

Creșterea normei didactice a profesorilor ar adânci problemele educației și ar lovi exact calitatea actului didactic la care expunem copiii, atrage atenția profesorul Mircea Miclea. Concret, majorarea normei didactice ar…
Vezi articolul