Noile planuri-cadru de liceu recent lansate în consultare publică au apărut din cauza învățământului universitar, care a abdicat de la standarde în pregătirea studenților viitori profesori, este de părere profesoara Irina Căpățînă. Aceasta, care predă Limba și literatura română la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, scrie într-o postare pe Facebook că nemulțumirile generale ale elevilor față de modul de predare vin în principal din cauza pregătirii din universități a profesorilor; iar asta ar genera și o stare de respingere față de discipline și orar, consideră Irina Căpățînă.
Profesoara menționează inclusiv faptul că elevii ar avea nevoie de un trunchi comun pentru o cultură generală solidă și mai departe de vârsta de 16 ani, treaptă la care s-ar opri prin noile planuri-cadru lansate în dezbatere de ministerul Educației și Cercetării (MEC). „Nevoile copiilor sunt un aspect, nevoile societății sunt un altul. O societate sănătoasă are nevoie de un trunchi comun pe care să-l duci până în clasa a XII-a, pentru că un principiu pedagogic esențial spune că educația trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă ale elevilor. La 16 ani, capacitatea cognitivă nu este aceeași cu cea de la 18 ani”, scrie Irina Căpățînă.
„Să închei expunerea la cultura generală la 16 ani, când abia încep să se formeze mecanisme superioare de gândire, înseamnă să încalci acest principiu. Dar când profesorii nu vin cu bagajul necesar în fața elevilor de liceu, greșelile, neștiința, permisivitatea lor se traduc în atitudinea refractară a copiilor față de școală. Copilul (și nu zic eu, că-s anacronică, îmi spun ei an de an) are nevoie de autoritatea bazată pe profesionalism. Altfel, contestă școala și cer schimbare”, continuă ea în postare, pe care o puteți citi integral mai jos în articol.
„Profesorii sunt acum, sub emoția momentului, tentați să-și plângă pierderile disciplinelor lor. Dar ăsta e momentul cel mai important în care ar trebui să facă front comun și să înțeleagă că nicio disciplină nu e mai importantă decât alta, dacă încă mai vrem să facem educație pentru o societate normală. Programe regândite ale materiilor din TC [N. Red. trunchiul comun] și demersuri didactice sănătoase, profesori competenți și testați riguros – în facultate și după terminarea ei – și am, din nou, curajul să spun că aceea e schimbarea de care au nevoie și elevii, și societatea”, mai punctează cadrul didactic din Craiova.
Reacția integrală a profesoarei Irina Căpățînă după punerea în consultare publică a planurilor-cadru de liceu 2025 – proiect:
„Aceste planuri-cadru nu au apărut pentru că au nevoie copiii de schimbare. Am curajul să spun că aceste planuri-cadru au apărut din cauza învățământului universitar. Care a făcut în toți acești ani două lucruri păguboase:
- a abdicat de la standardele de calitate în ceea ce privește pregătirea studenților care urmează cariere didactice,
- a tratat pregătirea profesorilor pentru evoluția în carieră prin grade didactice ca pe un favor pe care îl face preuniversitarului, ca pe o activitate-apendice inferioară preocupărilor academice.
Nu vorbesc vrute și nevrute, știu bine cum arată mulți profesori tineri. Girul academic dat unor astfel de absolvenți se vede în învățământul preuniversitar. E foarte convenabil și dă foarte bine în ochii opiniei publice să spui acum că schimbarea propusă reflectă nevoile copiilor. Nevoile copiilor sunt un aspect, nevoile societății sunt un altul. O societate sănătoasă are nevoie de un trunchi comun pe care să-l duci până în clasa a XII-a, pentru că un principiu pedagogic esențial spune că educația trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă ale elevilor. La 16 ani, capacitatea cognitivă nu este aceeași cu cea de la 18 ani. Să închei expunerea la cultura generală la 16 ani, când abia încep să se formeze mecanisme superioare de gândire, înseamnă să încalci acest principiu. Dar când profesorii nu vin cu bagajul necesar în fața elevilor de liceu, greșelile, neștiința, permisivitatea lor se traduc în atitudinea refractară a copiilor față de școală. Copilul (și nu zic eu, că-s anacronică, îmi spun ei an de an) are nevoie de autoritatea bazată pe profesionalism. Altfel, contestă școala și cer schimbare.
La fel cum nu vorbesc vrute și nevrute când spun că nu ceea ce se predă acum în școală e buba educației, ci felul în care se predă. Și asta din cauza celui de-al doilea lucru păgubos făcut de universitar. Care, prin acordarea gradelor didactice cu lejeritate, în cascadă, a validat formări dubioase prin cursuri „bune”, cu credite, la care se înscriu hoarde de profesori, dacă au diplome și nu solicită prezență. Așa s-a ajuns la „predare” prin „copiere din manual” și prin dictare sau la evaluare prin ascultarea/reproducerea, în scris, la virgulă.
Planurile-cadru se schimbă. Dar eu văd în asta doar o schemă de tratament care ameliorează niște manifestări ale bolii, lăsând, pe mai departe, cauza netulburată. E greu să tulburi un sistem așezat pe un piedestal. Ruptura asta între universitar și preuniversitar e marele rău al educației românești.
Până la urmă, nici nu trebuie să fie vorba despre un număr de ore la o disciplină sau alta. E vorba despre viziune și despre coerență. Despre a avea profesori care să înțeleagă că literatura nu se poate înțelege în afara istoriei, a filosofiei, a geografiei, a limbilor străine și nici în afara matematicii sau a fizicii. După cum nici acestea din urmă nu pot fi înțelese fără studiul limbii, al logicii, al istoriei și tot așa. Profesorii sunt acum, sub emoția momentului, tentați să-și plângă pierderile disciplinelor lor. Dar ăsta e momentul cel mai important în care ar trebui să facă front comun și să înțeleagă că nicio disciplină nu e mai importantă decât alta, dacă încă mai vrem să facem educație pentru o societate normală.
Programe regândite ale materiilor din TC și demersuri didactice sănătoase, profesori competenți și testați riguros – în facultate și după terminarea ei – și am, din nou, curajul să spun că aceea e schimbarea de care au nevoie și elevii, și societatea.
Altfel, rămânem în două lumi ce nu se vor mai vedea niciodată, dar vom mai fi bifat o reformă și vom aștepta să vedem cu ce rezultate”.
Informații de context. Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost lansate în dezbatere publică vineri, 31 ianuarie, la ora 18:00, după cum a relatat Edupedu.ro Acestea vor fi aplicate în forma care va rezulta după dezbatere începând cu anul școlar 202-2027. Elevii care vor intra anul viitor în clasa a IX-a vor fi primii care vor susține primul Bacalaureat modificat pe baza actualei legi a Educației.
În momentul de față, curriculumul pentru liceu este organizat respectând planurile-cadru adoptate în 2004 și 2009, în funcție de filieră. O reformă curriculară ar fi trebuit să fie făcută încă din 2020, însă aceasta a fost amânată în mod repetat de politicieni.
Edupedu.ro a semnalat cele mai importante schimbări din planurile-cadru, comparativ cu cele anterioare, care au generat nemulțumire în rândul specialiștilor din țară.
- O analiză a Facultății din Istorie din cadrul Universității din București arată că este imposibil ca istoria românilor și cea universală să fie parcursă în doar doi ani, cu o singură oră de istorie pe săptămână și că, cel mai probabil, elevii vor deveni analfabeți funcțional din punct de vedere istoric.
- Facultatea de Litere din cadrul universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a criticat eliminarea limbii române din trunchiul comun al liceului, cu excepția specializării Vocațional – Teologic și a tras un semnal de alarmă cu privire la importanța studiilor clasice în combaterea extremismului ideologic.
Modificările vizează și domeniul științelor exacte: fizica, chimia și biologia sunt eliminate din trunchiul comun pentru liceenii de la filiera real, în clasele a XI-a și a XII-a, iar biologia, istoria și geografia sunt scoase de la clasa a XII-a la profilul Mate-Info. Noile planuri-cadru prevăd o creștere a numărului de ore de informatică în clasele IX-X la Mate-Info, de la una la două, scăzând apoi de la patru la trei în clasele XI-XII, în timp ce la profilul filologie sunt prevăzute mai multe ore de limba română.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că aceste modificări urmăresc descentralizarea curriculară și încurajarea performanței, dar a precizat că limbajul final al planurilor-cadru va fi stabilit după consultări suplimentare. În acest context, rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, spune că noile planuri-cadru de liceu sunt prilej de dezbateri pentru profesori, inspectori și academicieni, care încearcă să demonstreze că „fără materia lor, elevii sunt pierduți în haosul ignoranței universale”. Ministerul Educației a mai anunțat că elevii pot propune în școală studierea limbii latine ca materie opțională, însă acest lucru rămâne la latitudinea fiecărei unități de învățământ.
6 comments
“…la 16 ani, când abia încep să se formeze mecanisme superioare de gândire”.
La 16 ani, doamnă? Dar noi cum rezolvam la 13 ani probleme cu loc geometric la mate și aveam hărți mentale sa ajungem pe jos acasă (toți!), cum puteam sa clasificăm nu știu câte, să facem discriminări între una si alta, să relaționăm concepte. Nu cumva cu toate procesele gândirii, cu strategii mentale, toate formate mult mai devreme de 16 ani? In ce calitate vorbiți, doamnă profesor? Cât de interactive aveți lecțiile să știți că abia la 16 ani ating acest prag? Câte flipped classrooms ati susținut la școală? Considerați că cei care spun în lume că la 14 ani minorul e responsabil pentru acțiunile sale sunt proști? Toți de pe mapamond? Ce doriți să obțineți? Aveți vreun beneficiu prin a vă poziționa astfel față de profesorii tineri? Chiar sunt toți mai slabi ca dumneavoastră? (Nu sunt profesor)
Desigur, este ușor sa dai vina pe alții. Doar ca, in aceasta poveste, riscam sa intram într-un cerc vicios: vinovatele universități vor spune ca au lucrat cu ce le-a livrat preuniversitarul, oferind ce putea mai bine pornind de la marfa pe care au lucrat.
De fapt, povestea este mai veche, si are un nume comun: mecanismul de finanțare. Atâta vreme cât finanțarea se bazează pe număr de studenți (sau elevi) înmatriculați, toate sistemele vad in aceasta metoda o presiune pe promovarea celor cu probleme. Pierderea unor studenți (sau elevi) înseamnă pierderea unor sume importante.
Schimbați finanțarea, așa cum a fost gândită inițial in legea… 1/2011, si vor putea prea efectele, într-un univers de 5-10 ani.
Oricum, tot mai multe Universități au fost năpădite de non-valori, “profesorali” care nu produc nimic, dar care sunt extrem de apreciați de către studenți pentru ca dau notele extrem ușor. Este un caz in care toată lumea se simte bine, dar nimeni nu transmite/primește vreo informație cu adevărat utila.
E vina școlilor ca îi accepta pe cei cu diplome dubioase si mai ales a guvernanților ca nu investesc în educație! În învățământul preuniversitar vin tot felul de absolvenți slab pregătiți. Până prin anii ‘90 cariera didactică a atras absolvenții mai buni de prin universități. Azi, cam 60% din profesorii de preuniversitar au cel puțin o diplomă luată pe repede înainte de pe la universități private dubioase. Cat despre ideea ca preuniversitarii ar fi un “apendice”, realitatea e ca mulți profi din preuniversitar nu sunt interesați să învețe și aleg programele de formare care îi solicită mai putin și le oferă diploma mai ușor.
Studentii NU aleg cariera didactica. O spun ei direct, din cauza salariilor mici. Si a hartogaraiei. Ne-au văzut destul pe noi, dirigintii, cate hartii cerem parintilor dar si lor sa completam diverse ineptii ale incompetentilor din minister.
Profesoara are perfecta dreptate. Insa coalitia PSD – PNL doreste ca din scoala tinerii sa iasa cat mai prosti, deoarece cu cat ai mai multi prosti, cu atat mai bine ii manipulezi si faci ce vrei.
Zice si bine, dar bate si campii. Problema nu e neaparat ca toti absolventii universitatilor ar fi slab pregatiti ( o generalizare gresita), ci faptul ca cei foarte bine pregatiti nu mai aleg si nu vor mai alege invatamantul! Din motive lesne de inteles: salarii modeste, conditii proaste de lucru, consum nervos mare, lipsa de respect din partea tururor! Credeti ca studentii care ar vrea sa se faca profesori si vad acum ca dintr-un pix de la minister cariera lor se poate narui, ptr ca sunt taiate ore sunt tentati sa mai vina? Te pregatesti ani de zile, te perfectionezi, ptr ce? Ma indoiesc! Se adauga acum si instabilitatea. Sa vii ca sa afli in fiecare an daca mai ai ore, in functie de cum elevii au ales sau nu optionalele tale?
Doamna gandeste fantezist…nu vor mai veni absolventi foarte buni, ea zice de testare dar nu va mai avea pe cine testa! Si sa fim seriosi, in licee nu se preda materie de facultate, nu asta e problema. Nu de asta nu invata elevii nici minimul absolut, ca nu a fost proful lor de 10 in facultate. ..chiar si absolventii mediocri de facultate pot fi profesori decenti, la cat de putin si usor a ramas totul astazi, si se va reduce si simplifica si mai mult!
Deci dna e pe o pista gresita Nu are dreptate nici cu gradele, la grade esentiale ar trebui sa fie inspectiile, care sunt facute 90% de oameni din preuniversitar!