Fără Biologie, Istorie și Geografie în clasa a XII-a la specializarea Mate-Info, prevede proiectul de planuri-cadru 2025 lansat vineri seară, 31 ianuarie, în dezbatere publică de ministerul Educației, până pe 6 martie. Cele trei discipline, potrivit analizei Edupedu.ro, nu apar nici la trunchi comun (TC), nici la curriculum de specialitate (CS), astfel că nu au alocate ore în clasa a XII-a. Alte modificări propuse sunt la numărul de ore de Informatică sau de Limba și literatura română – mai jos pe larg.
Edupedu.ro a analizat propunerea de plan-cadru pentru specializarea matematică-informatică, profil real, filiera teoretică, în comparație cu planul-cadru aprobat prin ordin de ministru din anul 2009.
- Pe baza acestor planuri-cadru care prevăd numărul de ore pentru fiecare disciplină în fiecare clasă, școlile își vor crea orarul pentru elevi și profesori. Aceste planuri-cadru ar urma să fie aplicate din septembrie 2026 pentru actualii elevi de clasa a VII-a care vor intra atunci în clasa a IX-a.
- Vezi și analiza comparativă: Fără Limba latină, Literatură universală și ora de Științe ale naturii la specializarea Filologie – Uman, prevede proiectul de planuri-cadru 2025. Crește la cinci numărul de ore de Română în fiecare clasă, Istoria are mai puțin în clasa a X-a
În proiectul de planuri-cadru liceu 2026-2030, elevii ar urma să aibă cu o oră mai puțin de Fizică și de Limba română în clasele XI-XII, adică câte două, în loc de trei câte sunt în prezent. În schimb, crește numărul de ore de Informatică la IX-X, de la câte una la câte două, însă scade în clasele XI-XII (de la patru din prezent, la câte trei pe săptămână).
Redăm analiza integral (foto document mai jos în articol):
La limba și literatura română, elevii ar urma să aibă câte 3 ore pe săptămână în clasele IX-X. În prezent, sunt 4 ore pe săptămână la clasa a IX-a și 3 în clasa a X-a. La clasele XI-XII, în varianta proiectului lansată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) scade numărul de ore din prezent de la 3 la 2 ore pe săptămână.
În ceea ce privește matematica, elevii care intră la liceu în septembrie 2026 ar urma să aibă câte 4 ore pe săptămână în fiecare clasă. În prezent, aceștia au tot 4 ore pe săptămână în clasele IX, X, XI și XII.
Numărul de ore de limba străină 1 propus este de două în fiecare an, ca în prezent. Scade în schimb numărul de ore de limba străină 2, care ar urma să fie doar o oră pe săptămână în loc de 2 câte sunt în prezent.
Elevii de la mate-info care încep liceul în septembrie 2026 ar urma să facă săptămânal, potrivit propunerii Ministerului Educației și Cercetării de plan-cadru, 3 ore de fizică în clasele IX-X și 2 ore de fizică în clasele XI-XII. În prezent, elevii de liceu au, pe planurile-cadru din 2009, 3 ore de fizică în fiecare an de studiu.
Chimia ar urma să fie studiată două ore pe săptămână în primii doi ani de liceu, apoi numărul de ore se reduce la una în clasele XI-XII. În prezent, numărul este de două ore este la fel ca cel din propunere – 2 ore / săptămână la clasele IX-X și câte una, apoi, în ultimele două clase de liceu.
Numărul de ore de Biologie din prezent este de două pe săptămână la clasele IX și X și câte una în clasele XI și XII. Proiectul de plan-cadru lansat de MEC pe 31 ianuarie prevede o singură oră pe săptămână de Biologie în clasele IX-XI și niciuna în clasa a XII-a.
Elevii de liceu de la matematică-informatică ar urma să studieze Istorie și Geografie o oră pe săptămână doar în clasele a IX-a și a X-a, conform proiectului. În prezent, ei au câte o oră de istorie și de Geografie pe săptămână la toate clasele de liceu. La clasa a XI-a se păstrează ora obligatorie de Istoria Evreilor. Holocaustul, iar la clasa a XII-a – pe cea de Istoria comunismului din România.
Religia rămâne ca în prezent cu câte o oră pe săptămână, la fel și Disciplina Socio-umană (Logică, Psihologie, Economie, Filosofie) și Educația fizică și sportul. În ceea ce privește Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC), elevii ar urma să aibă constant câte o oră pe săptămână pe parcursul liceului. În prezent, numărul de ore alocat este de două în clasa a IX-a, una în clasa a X-a și zero în clasele XI-XII.
La Informatică, proiectul de planuri-cadru 2025 pregătit de Ministerul Educației și Cercetării pentru a intra în vigoare în septembrie 2026 pentru actualii elevi de clasa a VII-a (2024-2025) – la Mate-Info prevede două ore de Informatică în clasele IX-X și câte 3 în clasele XI-XII. În prezent, planurile-cadru în vigoare din 2009 prevăd o oră pe săptămână la clasele IX-X și patru la clasele XI-XII.
Ora de muzică sau de desen, alternativ, ar rămâne ca în prezent: una pe săptămână în clasele IX-X și apoi zero în clasele XI-XII.
- Citește și:
FOTO DOCUMENT Proiect planuri-cadru de liceu 2025 – Matematică-Informatică (sursa):
FOTO DOCUMENT Planuri-cadru liceu 2009 – Matematică-Informatică (comun la clasele IX-X cu Științe ale naturii) (sursa):
- DESCARCĂ Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 (208 pagini):
În prezent, sunt în vigoare planurile-cadru din 2004 și 2009, în funcție de filieră. Reforma curriculară trebuia să fie făcută încă din 2020 pentru tinerii care între timp au terminat liceul în 2024. Reforma a fost însă oprită succesiv de politicieni, sub diverse pretexte, cel mai recent la finalul anului trecut, cu 4 rânduri de alegeri. Informații de context mai jos în articol.
Elevii care au început clasa a VIII-a pe 9 septembrie 2024 ar fi trebuit să învețe la liceu după programe școlare noi și să dea un Bacalaureat cu cel puțin 5 examene scrise și 4 de competențe, potrivit Legii Deca-Iohannis. Însă în lipsa unor planuri-cadru noi, vizați de schimbările propuse în documentele de mai sus sunt actualii elevi de clasa a VII-a.
La nivel de liceu, lansarea noilor planuri-cadru a fost amânată în mod repetat pe parcursul ultimului an, sub diverse pretexte, în condițiile valului de alegeri programate în 2024 – locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale, o ultimă țintă propusă pentru punerea lor în consultare fiind ianuarie 2025.
Propunerile pentru noile planuri-cadru de liceu au fost făcute joi, 30 ianuarie, în conferință de presă la Ministerul Educației și Cercetării. Printre noutăți:
23 comments
o adevărată revoluție la clasele de matematică-informatică:
– clasa 9 acum = 1 oră – modificat in 2 ore
– clasa 10 acum = 1 oră – modificat in 2 ore
– clasa 11 acum = 4 ore – modificat in 3 ore
– clasa 12 acum = 4 oră – modificat in 3 ore
————————
TOTAL acum= 10 ore – modificat 10 ore (identic adică)
Deci adaptare la nou, la zilele noastre, la cerințele pieței = ZERO
Mi se pare o prostie să scoți biologia de la profilul mate info deoarece este o materie reală și sunt copii care se răzgândesc în a 12 a și se duc la medicină sau la facultatea de biologie ,un exemplu este fiica mea care a terminat la mate-info ,iar în a clasa 11 a deja s-a hotărât să meargă la facultatea de biologie și acum este biolog și cu pedagogia făcută un viitor profesor .
Ca profesor de geografie, constat cu mare dezamăgire lipsa de reacție a geografilor cu privire la propunerile din planurile-cadru. Felicitări colegilor din aria curriculară!
Manualul si disciplina pentru clasele XI si XII se numesc “Istoria evreilor. Holocaustul”.
Puteti cumpara manualul si de pe net. Sunt mai multe variante, scoase de mai multe edituri. Costa in jur de 40 de lei.
Religia , Disciplina socio-umana și sportul rămân neschimbate.
Un număr uriaș de profesori vor rămâne fără locuri de muncă prin restrângerea activității. Cate o ora in minus , aproape toate catedrele nu își vor mai completa norma didactică.
Ați schimbat mereu ba structura anului școlar, ba structura examenelor, ba ați introdus vacante peste vacante, Săptămână Altfel și Săptămână Verde(fara a fi ajutați în implementarea lor), ați distrus sistemul de învățământ al României și acum reducem totul la cate o oră sau chiar eliminam.
Domnule ministru al învățământului daca ești român și vrei binele acestui popor creste numărul orelor de istorie a României și lasă și geografia și de asemenea orele de religie!!! Mulțumesc
Nu se poate să scoți geografia și istoria, peste tot în lumea asta se studiază. Și ce să faci, psihologie? Eu am impresia că domnul ăsta și cu ai lui nu au toate țiglele pe casă! Dacă le scoți aceste discipline, ce fac? Poate ăsta este scopul, să îi faci dobitoci, ca să vină unul ca Kremlin Georgescu să le spună tot ce dorește și ei să creadă! Rușine, domnule ministru!
Nu vad logica acestor schimbări și nu găsesc argumentația de ce vor sa facă asa.
Nu doar copiii de la științe ale naturii vor medicina. Se introduce o specializare forțată în ciclul superior al liceului. Se închid ușile pentru copiii care vor să meargă la medicina si de la alte profiluri. Exista tâmpenia cu repartizarea automata în clasă a VIII-a. Sunt copii care nu si-au dorit profilul respectiv și din varii motive nu reușesc sa se transfere. De la liceele teoretice se putea pleca mai departe, oriunde, pentru ca nu erai frustrat de lipsa niciunei materii. Cereți copiilor sa se hotărască mult prea devreme! Un copil de la științe sociale care ar dori sa meargă către medicina, nu mai are nicio șansă! Dati-le sansa sa mearga! Ii fortati prea devreme sa se hotarasca asupra studiilor superioare. Ei au nevoie de o baza teoretică indeajuns sa le permita indreptarea catre o paleta mai larga de facultati. Va stăteau în gat clasele de matematica-informatică, cei care ați făcut aceste planuri cadru mizerabile? Le-ati aranjat și pe ele. Printre cele mai bune clase sunt acestea. Deranjează odată ce le sunt tăiate materii importante pentru viitorul lor.
Mi(ni)sterul a fost rezolvat. Afland ei ca deja nu mai au profesori suficienti de fizica/chimie, ce le-a fatat lupoaica dacica (eventual cand sarea peste turma de oi)? Ca nu e nevoie ca tinerii urmasi ai dacilor sa mai invete aceste materii globaliste, ei vor dobandi cunoasterea din aurul monoatomic si apa!
Minister, somn usor!
La profilul mate-info și științele naturii 70% dintre elevi optează pt inginerie. La Politehnică nu termini facultatea dacă nu sti fizică. Lăsați-i sa studieze materiile importante pt viitorul lor.
Poate ar fi bine sa creasca numarul de ore de Religie ca tot vom avea in persoana lui Georgescu un presedinte mai mult decat religios si credincios….si poate face un referendum si cerem sa fie trecut in Constitutie ca suntem un stat religios, nu, laic….
Muzica si desen la clasa a IX-a de mate-info? Pentru ce? Mai bine cate o ora de mate si una de info in locul lor ca este profilul clasei. Daca vrei muzica si desen atunci sa aleaga profilul de arte si nu mate-info!
Cum sa scoți istoria, geografia și sa menții religia plus și istoria evreilor!!!De unde vin acești oameni care se vor ministrii invatamantului?? Sa fie demis acest incapabil
Alta Marie, cu alta palarie! Cate experimente se vor mai face pe copii.Pana in 1989 exista treapta I, examen treapta aII a, unde elevii erau triati ,cei mai buni mergeau mai departe ,altii catre scoli profesionale sau seral.Existau extemporal,note oral si teza care definitiva media dar si baza de cunostinte acumulate.
5module, 9note, iote bursa nu e bursa, acordata peste 9,50dar numai 30% si din acestia, profesori care nu tin orele cursiv.Bietul copil spune nu fac penultima ora de la 13-14, atunci nu mai stau degeaba o ora ,pt ca ultima ora14-15 am …desen,muzica .etc….plec iau o absenta.Dar profii care nu vin la ora???? Sau care vin la si jumatate si preda o ecuație pe repede inainte?!Ministrii mirobolanti au distrus sistemul, fiind un sistem varza ce pretentii sa avem la copiii nostri?!
Pacat…de tot ce ni si li se intampla noua si copiilor nostri! Rusine alesilor pt indiferenta si incompententa!
Facem religie 12 ani de școală dar istoria natională, nu. De ce ne mai mirăm că alte popoare țin la identitate lor natională. Hai să “facem” istoria evreilor, că de parcă sunt in Israel. Rușine!
Nu exista materie istoria evreilor, ci holocaustul si holocaustul a implicat evrei, tigani, polonezi, romani etc. Dintre ei cei mai asupriti au fost evreii si tiganii adica 2 etnii foarte ample in Romania acelor ani. Si tre’ sa stie elevii, ca altfel il vor venera pe Hitler si vota pe CG.
Matematica devine proba obligatorie la examenul de BAC pentru cei de la stiinte-sociale si filologie, in schimb geografia si istoria dispar complet din orarul celor de la mate-info.
Mi se pare corect
Macar geografia trebuia sa ramana in orar ca sa stim toti unde e Germania pe harta cand plecam
De ce fără istorie, geografie și biologie? 🤣🤣🤣Va spun eu de ce! Pentru că nu mai au profesori pentru aceste materii… pentru că profesorii sunt plătiți mizerabil, iar în învățământ nu mai vrea sa vină nimeni…Asta e motivul real! Au deficit de profesori, cum aveau și de medici… Învățământul e subfinantat de zeci de ani…Tara e condusă de incompetenți și inculți care habar n au cum sa gestioneze tara asta…Cu cât mai tâmpiți, bolnavi și săraci, mult mai ușor de manipulat și de prostit…Asta vor,, pro-europenii” ăștia mizerabili…
Și la Tehnologic de ce au tăiat ore de cultura generala dar au dublat numărul de ore de practică iar noi acum nu avem personal care sa acopere nici ce se face acum.Au profesorii de practică dubla catedră, mulți sunt pensionari.Care este logica?
sunt suficienti profesori pentru materiile respective ,profesori care au conversii profesionale.Nici o schimbare nu are legătură cu profesorii ci cu ,,prostirea ,,
generațiilor viitoare.Cine știe ceva istorie și geografie are ceva cultura .Ei au nevoie de forță de muncă ieftină pregătită prin orele de practica Nimeni nu spune că și la liceul tehnologic sunt aceleași aberatii
La clasele de bio -chimie ar trebui reduse numărul de ore de matematică, fizică și să se pună mai mult accent pe biologie și chimie. Elevii au ales acest profil pentru admiterea la medicina.
Religia rămâne ca în prezent cu câte o oră pe săptămână.
Dar: Fără Biologie, Istorie și Geografie în clasa a XII-a la specializarea Mate-Info
De unde rezulta ca legatura cu un Dumnezeu (al oricarei Religii) este fundamentala pentru elevii Mate-Info pentru ca acestea dau notiuni de biologie suficiente-Creatia omului de ex sau miturile (istorice) fundamentale cu preciazarea locurilor-geografice (chiar daca multe ne descoperite nici in prezent).