Învățarea de zi cu zi, uitată în orașe din cauza că oamenii nu se mai întâlnesc față în față, potrivit cercetătorilor finlandezi

1.603 vizualizări
SURSA: pexels.com
Fragmentarea grupurilor de oameni și scăderea întâlnirilor față în față nu sunt prea bune pentru învățarea informală sau de zi cu zi,potrivit unui articol din Elm Magazine, revista Fundației Finlandeze pentru Învățarea pe tot Parcursul Vieții. Ca urmare a migrației, diferențele dintre țări, orașe și regiuni cresc, iar barierele dintre oameni sunt din ce în ce mai mari.

„Comunitățile locale sunt considerate importante, dar, în același timp, lumea din afara lor se detașează de viața de zi cu zi a oamenilor și aceasta este văzută ca necunoscută sau ciudată”, spune Timo Aro, cercetător în dezvoltare regională și a populației. Din perspectiva învățării, o astfel de separare este deosebit de dăunătoare, potrivit autoarei.

Cercetător, director de dezvoltare al unei fundații, profesor și membru în conducerea Universității din Helsinki, Minna Mattila – Aalto și-a scris teza de doctorat pe sociologia interacțiunii. A cercetat cozile de la pâine, forma populară de ajutor pentru sărăcie din Helsinki, ca locuri pentru învățare comunală și a identificat realități de învățare paralelă în orașe.

Ea spune că, în Finlanda, învățarea este încă privită ca fiind foarte formală și ierarhică.

„În orașe nu mai există voința de a găsi loc pentru învățarea de zi cu zi,” apreciază Minna. „Pe de o parte sunt cei educați și care au profesii respectate, și pe de alta cei care sunt în afara învățării și a societății. Unii oameni sunt foarte departe de prototipul tradițional al unei persoane foarte educate”, subliniază aceasta.

Tensiunile dintre oameni sunt în creștere

Mattila-Aalto lucrează pentru și pentru TTS (Työtehoseura), care oferă companiilor pregătire profesională și servicii de cercetare și dezvoltare, este interesată, printre altele, de învățarea informală sau de zi cu zi, care are loc în comunitățile de lucru.

În 1938, sociologul Louis Wirth a scris într-un articol că, în orașe, apropierea fizică crește tensiunile între oameni și îi îndepărtează unii de ceilalți. Experiența realităților paralele este o consecință a acestui fapt. Inabilitatea oamenilor de a se întâlni unii cu alții formeză o barieră în învățarea informală.

Mattila-Aalto susține că orașele și zonele urbane din zilele noastre experimentează aceleași idealuri de a se descurca de unele singure, cum fac și oamenii de rând mai nou. 

“Ca să trag o concluzie, aș putea spune că indivizii sunt încurajați să se dezvolte pe ei înșiși, mai degrabă decât să dezvolte o comunitate. Istoric vorbind, totuși, am fost în stare să supraviețuim doar pentru că am fost o comunitate”, spune cercetătoarea.

Ca soluție la această „separare” a oamenilor cercetătorul Timo Aro sugerează că oamenii ar trebui să se întâlnească mai des, să existe „puncte” sau „zone de întâlnire” în locurile „cu vad”.

“Vorbim mult despre învățarea pe tot parcusul vieții care se schimbă ca să devină o bucată din viața noastră de zi cu zi. Lucrurile care țin de altceva decât muncă și de educație sunt din ce în ce mai prețuite, mai importante”, susține Timo Aro.

Mattila-Aalto spune că oamenii de toate vârstele și cu tot felul de background-uri educaționale ar trebui să fie invitați să contribuie la dezvoltarea unor servicii. Societatea a fost îndelung formată pentru câte un grup țintă: copii, tineri, adulți și seniori, dar o asemenea gândire trebuie acum respinsă.

Punctele de întânire sunt necesare seasemenea la serviciu. 

“Există oameni educați care nu mai vor să învețe sau să investească în educație, pentru că nu simt nevoia să mai facă asta”, spune Mattila-Aalto.  “Viața la serviciu are, clar, niște lipsuri în materie de învățare”.

Annu Griñan

NOTĂ: Elm Magazine (European Lifelong Learning Magazine) este o revistă online despre învățarea pe tot parcursul vieții și educația adulților. Redacția este în Helsinki, Finlanda și principalul editor este Fundația Finlandeză Pentru Învățare Pe Tot Parcursul Vieții, KVS.

Articolul original este semnat de Annu Griñan care face parte din redacția revistei Elm și este manager de comunicare al Fundației Finlandeze Kansanvalistusseura (KVS).

FOTO: Photo by Pixabay from Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Noul an școlar: ministrul Cîmpeanu și guvernul susțin cu proptele de paie idealul școlii normale, fără niciun progres relevant pe fronturile vaccinării, testării Covid-19 sau al planului B – școala online

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și guvernul din care face parte pregătesc redeschiderea școlilor cu acțiuni minime sau inexistente în puncte esențiale. Iau măsuri standard de protecție epidemiologică, își asumă logica…
Vezi articolul

Cariera viitoare și capacitatea de a se descurca la școală – principalele preocupări ale elevilor care intră la liceu, conform unui studiu realizat în Bihor / Ce spun participanții despre siguranța la clasă, meditații, dorința de a munci în străinătate și școala online

Cea mai acută îngrijorare a elevilor care au participat la un recent studiu pe teme educaționale, organizat la nivel local, este aceea că nu vor reuși să aibă cariera pe…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ce a făcut Portugalia, deținătoarea recordului de imunizare împotriva Covid-19, să vaccineze “aproape complet” profesorii și 9 din 10 elevi de 12-17 ani – explicațiile Ministerului Educației din Lisabona

În Portugalia, țara cu cea mai avansată rată de vaccinare din Europa, imunizarea împotriva Covid-19 în rândul profesorilor este “practic completă”, iar 9 din 10 elevi cu vârste de 12-17…
Vezi articolul