La repartizarea pe posturile de profesori suplinitori să conteze mai întâi nota și apoi anul în care a fost susținut examenul de Titularizare – propunere legislativă

1.156 de vizualizări
Foto: © AGfoto | Dreamstime.com https://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-business-man-red-folder-image8279736
Modificarea modului în care sunt repartizați profesorii suplinitori pe posturile vacante din școli, propusă de doi parlamentari USR, astfel încât criteriul principal să fie performanța, nu anul în care a fost susținut concursul de titularizare. Informațiile apar într-un comunicat al formațiunii politice. Proiectul nu a fost încă publicat pe pagina Camerei Deputaților, care ar fi prima cameră sesizată pentru un proiect de modificare a legii Educației, lege organică.

Legislația actuală îi favorizează pe candidații care au susținut recent examenul, chiar dacă aceștia au obținut note mai mici decât alți profesori care au participat în anii anteriori, susțin deputații USR Ciprian Rigman și Ștefan Tanasă, inițiatorii proiectului.

„Vrem să dispară acele situații în care o notă de 5 bate o notă de 10, doar pentru că este mai recentă. Prin proiectul de lege, corectăm situația și încurajăm, până la urmă, candidații cei mai buni să își construiască o carieră profesională pe termen lung în sistemul de educație”, a declarat într-un comunicat deputatul Ciprian Rigman, membru în Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților.

La rândul său, deputatul Ștefan Tanasă subliniază importanța meritocrației în sistemul educațional: „În Educație, nu trebuie să conteze când ai dat concursul, ci cât de bun ești cu adevărat. Nu este normal ca note mediocre obținute recent să cântărească mai mult decât performanța reală.”

Potrivit comunicatului, proiectul propune ca după concursul național de titularizare să fie realizate, la nivel județean, liste unice de ierarhizare pe baza performanței. Astfel, criteriul principal de departajare va fi nota obținută, iar anul susținerii examenului va conta doar în plan secund.

O altă modificare importantă vizează valabilitatea rezultatelor. USR propune ca notele obținute la concursul național să poată fi utilizate timp de trei ani pentru angajarea pe perioadă determinată.

Practic, propunerea ar însemna că într-un astfel de sistem, un candidat care a obținut nota 9 în 2024 ar putea avea prioritate în fața unuia care a luat 7 în 2026.

Inițiatorii consideră că aceste schimbări vor crește șansele ca în fața elevilor să ajungă profesori mai bine pregătiți și vor contribui la creșterea calității actului educațional, prin promovarea performanței în detrimentul criteriilor de ordin administrativ.

Cum funcționează în prezent repartizarea?

Conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2026-2027, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 6695/2025, la art. 74 alin. (2), este prevăzut că „repartizarea posturilor/catedrelor se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare obţinute la concurs”. Însă, ordinea etapelor de repartizare introduce un criteriu esențial: anul susținerii concursului.

Astfel, art. 74 alin. (3) lit. a) stabilește că prioritate au „candidaţii care au obţinut media de repartizare minimum 7 la concursul naţional, sesiunea 2026 ierarhizați în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare”. Cu alte cuvinte, toți candidații din sesiunea curentă sunt repartizați primii, în funcție de notă, dar exclusiv între ei.

Abia după epuizarea acestor etape intră în discuție alte categorii de cadre didactice sau alte situații prevăzute de metodologie. În practică, acest mecanism face ca un candidat cu o notă mai mică, dar obținută recent, să aibă prioritate în fața unuia cu o notă mai mare dintr-o sesiune anterioară.

De aici apar situațiile criticate inclusiv de inițiatorii proiectului legislativ, în care un candidat cu nota 7 în 2026 poate fi repartizat înaintea unuia cu nota 9 în 2024, nu pentru că ar avea o performanță mai bună, ci pentru că se află în etapa prioritară a repartizării.

Foto: © AGfoto | Dreamstime.com / Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Atunci și la pretransfer să se ia în calcul vechimea, gradele, cum ai venit în școala respectivă, prin concurs sau detașare/ restrângere/pretransfer!
    Nu hârtii care nu au nimic valoros în spate! Dacă a venit un reprezentant al vreunei asociații la tine în clasă și a pus un PPT, nu înseamnă că ai făcut vreun lucru de valoare!

  2. Felicitări pentru inițiativa!
    Eu sunt deja titular, dar nu pot sa uit toate vacantele pierdute pt acest examen. Mereu conta nota mai recentă.Nu nota in sine.

  3. Serios?
    Un examen este un examen! Acesta se desfasoara la o data iar cel care are nota maxima ia postul!
    Daca anul acesta nu ia nimeni examenul cu nota peste 7 ca sa ceara titularizare, vor putea ramane pe posturi cei cu note sub 7, de anul acesta sau din ultimii ani.
    Chestiunea a mai fost transata odata de Curtea Constiturionala

      1. In completare, daca tot s-a stabilit ca e neconstitutional sa obtii un post de SUPLINITOR pe baza notelor obtinute in anii anteriori si trebuie sa repeti examenul, – ceea ce e absolut corect si de bun simt – de ce este in regulă sa devii TITULAR daca ai dat concursul in anii precedenti si sa ai intaietate la pretransfer in fata unui candidat care a dat concursul in anul in care a fost vacantat postul? Doar asa, pe baza unui dosar cu mii de hârtii care, chipurile, dovedesc o activitate extrascolara 24/ 7, practic, daca ar fi adevarate…😡

        Poate cere noul ministru, macar de curiozitate, un dosar fruntaș de pretransfer si incearca sa reconstituie cand si cum s-au desfasurat activitatile respective. Tot e sezon… Altfel, se va continua girarea unui fals si a unei nedreptati uriase, oficializate anual cu binecuvantarea tuturor autoritatilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Consiliul Rectorilor

Apel lansat de peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate impus școlii: Educația nu este o povară bugetară, ci condiția dezvoltării unei țări civilizate. Radu Vancu, Mircea Cartarescu, Catinca Draganescu, Mihaela Michailov – printre semnatarii apelului

Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea…
Vezi articolul

Trei universități din Cluj, Iași și Timiș au fost selectate să formeze cadrele didactice din liceele agricole / Listele intermediare pentru apelul PNRR de 600.000 de euro, publicate de Ministerul Educației

Listele intermediare pentru apelul PNRR Program de formare a cadrelor didactice din liceele cu profil agricol au fost publicate de Ministerul Educației. Au fost selectate trei universități din județele Cluj,…
Vezi articolul

Apelul părinților, către Guvernul Orban: Nu mimați descentralizarea! Sunt școli care vor să înceapă în verde, respectă regulile și nu sunt lăsate / Plus: Cum începe o școală în scenariul roșu, pentru că ministerele au întârziat emiterea unui ordin

“Dați drumul descentralizării în sensul adevărat al noțiunii! Nu mimați descentralizarea!”, este apelul lansat către Guvernul Orban de președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, după ce inspectoratele au respins…
Vezi articolul