Lia Olguţa Vasilescu recidivează: “Peste 1.700 de kilometri de reţea de apă a fost construită doar în ultimii 2 ani.” Documentul oficial arată ZERO proiecte finalizate

1.155 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Ministrul Muncii a pus din nou pe Facebook 20 de fotografii cu liste ale proiectelor locale de canalizare sau reţele de apă potabilă, desfăşurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, al Ministerului Agriculturii. Lia Olguţa Vasilescu scrie că “Peste 1700 de km de rețea de apa, in mediul rural, a fost construită doar in ultimii doi ani și doar pe fonduri de la Ministerul Agriculturii, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală“. Afirmaţia vine după ce acum câteva zile Edupedu.ro semnala că Lia Olguţa Vasilescu prezintă peste 300 de şcoli şi grădiniţe construite în ultimii doi ani, în vreme ce lista oficială a obiectivelor finalizate arăta de fapt zero proiecte finalizate.

Potrivit postării de pe Facebook a Liei Olguţei Vasilescu, în care aceasta prezintă cu liste şi tabele fotografiate că “peste 1700 de km de rețea de apa, in mediul rural, a fost construită doar in ultimii doi ani și doar pe fonduri de la Ministerul Agriculturii, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală”, aceste proiecte fac parte din submăsura 7.2  numită “Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – infrastructură de apă/apă uzată“. Este aceeaşi submăsură în cadrul căreia autorităţile locale pot depune proiecte pentru modernizarea infrastructurii şcolare sau a grădiniţelor.

Textul Ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu se încheie cu o frază inclusă într-un haştag, frază pe care a scris-o şi în postarea cu şcolile: #pentrumincinosiicarespuncaguvernareapsdnuaconstruitnimic.

Am consultat portalul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, care arată stadiul proiectelor la data de 1 noiembrie 2018. Potrivit documentului oficial, atât pentru infrastructura de apă, cât şi pentru cea de apă uzată, numărul proiectelor finalizate în exerciţiul financiar 2014-2020 este 0 (zero).


Reamintim că Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a scris tot pe Facebook că atunci ”Când vrei să ataci un ministru și să spui că minte și că în doi ani s-au construit doar două școli în România, informează-te! Altfel te faci iarăși de ras! Nu ca ai fi de fală… Vă prezint mai jos lista cu scoli si gradinite modernizate sau construite, in ultimii doi ani, doar pe fondurile de la Ministerul Agriculturii, in cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.(…) Pentru toți mincinoșii care spun ca nu s-a construit nimic in acești ani!”.În urma acestor afirmaţii Edupedu.ro a arătat că lista proiectelor de şcoli, sau grădiniţe finalizate arată zero.

În privinţa reţelelor de apă şi sanitaţiei, România are una dintre cele mai mari probleme din Uniunea Europeană, strâns legată de cea a Educaţiei.

Potrivit Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă 2030, aprobată de Guvern vineri, pe 9 noiembrie 2018, doar “65,2% din populația României era deservită de sistemul public de alimentare cu apă în 2016, fiind astfel țara din UE cea mai puțin dezvoltată din acest punct de vedere. Situația României este comparabilă cu celelalte state ale UE în ceea ce privește rata conectării la infrastructura de alimentare cu apă în mediul urban, de 94,9%, faţă de 96-100% în celelalte state UE. În schimb, în mediul rural rata conectării este doar de 30,8%, sub nivelul mediei UE.

În privinţa sanitaţiei, România este țara din UE cu cel mai mare procent de populație, care în anul 2015 nu avea acces la o baie, un duș și la o toaletă în incinta casei, respectiv de 30,5% comparativ cu media UE de doar 2,0%. Cu toate că s-a realizat un progres la nivel național în implementarea Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, în perioada 2009-2015 creșterea nivelului de colectare și epurare a acestora s-a înregistrat în special în zonele urbane. Astfel, nivelul de colectare a crescut de la cca. 51% în 2009 la 63,46% în 2015, iar nivelul de epurare a crescut de la cca. 37,5% în anul 2009 la 56,71% în anul 2015, în cazul aglomerărilor mai mari de 2.000 de locuitori.

În zonele rurale însă, gradul de colectare și epurare a apelor uzate este încă foarte scăzut. Una dintre cauze este nivelul mic de conectare a populației la rețelele de canalizare, existând infrastructură fără populație conectată. Populația conectată la sistemele de canalizare în anul 2016 a reprezentat 49,2% iar gradul
de racordare la stațiile de epurare a fost de 47,8%, substanțial sub nivelul atins de alte țări din aceeași zonă. Pe parcursul perioadei 2009-2015 s-au investit din surse de finanțare (naționale și internaționale) circa 4,14 miliarde euro pentru construirea, reabilitarea și modernizarea sistemelor de colectare și epurare a apelor uzate”, se mai arată în documentul citat.

FOTO: gov.ro


1 comment
  1. Am intrat si eu pe pagina respectiva sa-i zic ceva de dulcea onor ministresei, si ce sa vezi, nici vorba sa pot scrie un cuvant. Doamna in cauza a deactivat posibilitatea de a-i mai lasa mesaje la o postare, si nu vezi acolo decat laude desantate si trandafiri!! Mai sa fie, cum sa mearga treaba asta asa? Adica, daca vreau si eu sa comentez o anumita postare pe pagina dumneaei, unde MINTE CU NERUSINARE, gasesc laude, trandafiri si imposibilitatea de a scrie un mesaj? N-am inteles cum stau lucrurile, si m-am dus si eu pe pagina, mai la vale asa, ca sa vad cum sta treaba cu diversele comentarii, si-am vazut cam aceleasi nume. Ba chiar mi le-am notat, ca sa fac si eu o analiza, si ca sa inteleg metoda prin care se bucura madam ministru numai si numai de trandafiri si laude, cand activitatea este absolut nula si complet idioata, tinand cont de ce ne asteapta pt maririle iresponsabile de pensii si salarii. Am descoperit urmatorul lucru : exista un numar de vreo 22-25 de persoane, cam aceleasi, care posteaza mesaje laudative, si care la semnal – adica o postare noua, apar imediat cu laudele si trandafiri, apoi gata, se suspenda posibilitatea de a mai scrie un mesaj, ramane activata doar distribuirea, care functioneaza exemplar si duce stirea falsa pe facebook. Eeee, pe cat de perversi, pe-atat de destepti, da” tot dreaq va duceti, bai psd-alde!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Senatorul PSD Robert Cazanciuc, despre tentativa Ligiei Deca de a se dezice de promisiunea ca profesorii debutanți să aibă 4.600 lei salariu net din ianuarie: Doamna Deca era foarte solidară cu domnul Budăi, pentru că i-a dat niște foi să citească el cifrele

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, a criticat-o pe ministra liberală a Educației Ligia Deca pentru încercarea de a se dezice de promisiunea ca profesorii debutanți să aibă…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mușamalizarea unui nou caz de nepotism la olimpiadă. Inspectoratul școlar Caraș-Severin și Ministerul Educației nu au luat nicio măsură până acum, deși știau de 4 luni că un profesor de muzică din Arad a fost evaluator la olimpiada națională, faza zonală, deși nepotul era înscris în concurs

Un profesor de muzică de la Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad a fost membru în comisia Olimpiadei Naționale de Muzică, faza zonală (zona 5 – Vestul țării),…
Vezi articolul
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com

Asociația Școlilor Particulare: Cerem demisia conducerii Agenției care acreditează școlile private și de stat. Dacă sunt prevederi legislative periculoase, ARACIP ar trebui să nu se ducă la unitatea de învățământ să îi dea în cap, ci la legiuitor să ceară lămuriri

Asociația Școlilor Particulare îi cere demisia președintelui agenției care evaluează și acreditează școlile și grădinițele, în contextul anunțului ministrului Educației cu privire la debirocratizarea din educație. ARACIP a trecut sub…
Vezi articolul

Peste 40 de profesori din liceul unde predă Carmen Iohannis intră în grevă. Director: Cei care vor să intre la ore, probabil că vor face online / Surse G4Media spun că soția președintelui nu e membru de sindicat

Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, va susține de luni orele de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, de acasă, în sistem online, scrie G4Media.ro. Directorul colegiului, Gabriel Negrea,…
Vezi articolul

România în PISA – rezultatele la cele 6 testări, din 2006 până în 2022, arată ca o pâlnie inversată care conservă mediocritatea într-o zonă a analfabetismului funcțional

România stagnează față de precedenta sesiune, în privința rezultatelor la testarea standardizată internațională PISA, potrivit datelor publicate marți de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru ediția din 2022 a…
Vezi articolul