Liceenii care nu participă la orele de Religie vor studia disciplina „Perspective globale“, din clasa a IX-a până într-a XII-a, la toate profilurile și specializările, cu excepția liceelor teologice, conform proiectului de planuri-cadru – surse

Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.com

O nouă disciplină apare în planurile-cadru pentru liceu, document draft obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre materia „Perspective globale“, pe care toți elevii, indiferent de profil și specializare, cu excepția celor din învățământul teologic, o vor studia dacă nu participă la orele de Religie.

Alternativa la ora de Religie „se adresează elevilor care nu participă la orele de Educație religioasă“, potrivit indicațiilor din documentul citat. Tinerii ar urma să studieze la această disciplină „tradițiile diverse de pe glob, elemente de cultură și civilizație pornind de la situația globală actuală“, după cum scriu cei de la Ministerul Educației.

Religia este singura disciplină, în afară de Limba și literatura Română și Matematică, care se studiază în toți anii de școală, indiferent de profil, specializare sau ciclu de învățământ. Recent, disciplina Religie a fost votată de parlamentarii din Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților drept disciplină opțională la Bacalaureatul organizat după noua lege a educației, aflată în stadiu de proiect, dezbătută în Legislativ.

„Ora se organizează în paralel cu ora de religie – de aceea, nu schimbă totalul orelor din CDEOȘ și nici pe cel general“. CDEOȘ înseamnă Curriculum la Decizia Elevilor din Oferta Școlii și este un concept nou introdus de proiectul Legii învățământului preuniversitar, care înlocuiește vechiul Curriculum la Decizia Școlii (CDȘ).

Puteți vedea aici documentele de lucru cu planurile-cadru noi, propuse de Ministerul Educației, pentru profilurile real și uman.

Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Logica și psihologia nu ar mai fi studiate la profilurile uman și real, potrivit noilor planuri-cadru de liceu – proiect
SURSE Noile planuri-cadru pentru liceu – profil real. Fizica, chimia, biologia și geografia, eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, și lăsate la decizia elevilor
SURSE Toți elevii de liceu vor avea două ore de matematică, inclusiv cei de la uman, în trunchiul comun, în clasele IX-XII, potrivit unui proiect de modificare a planurilor-cadru
Exit mobile version