Religia, impusă ca disciplină opțională la Bacalaureat pentru elevii de la profilul uman, la proba specifică a profilului sau specializării, prin două amendamente adoptate de Comisia de învățământ în proiectul legii educației

12.555 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Religia a fost introdusă ca disciplină opțională la Bacalaureat, la proba E, proba specifică profilului, potrivit unor amendamente la proiectul legii educației adoptate de Comisia pentru învățământ miercuri la prânz. Proiectul de lege este în dezbatere parlamentară. Articolele care modifică examenul de Bacalaureat, propuse de PSD, au fost asumate de mai multe partide prezente și acceptate de reprezentantul Ministerului Educației, secretarul de stat Sorin Ion.

Vicepreședintele comisiei de învățământ, Odon Szabo, de la UDMR, a anunțat că nu este închis capitolul bacalaureat, pentru cei care mai au amendamente, ci că prin acest vot rapid, care a durat circa 15 minute, pe amendamente amânate zilele trecute, „închidem doar problememe semnalate de cultele religioase“.

Practic, proba opțională de Religie a fost introdusă pentru elevii de la profilul uman, specializările filologie și științe sociale, la proba E.

Articolul 99, alineatul 5 litera c) a fost modificat prin propunerea PSD:

Proba E – probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării sunt desfășurate după cum urmează:

c) pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la istorie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie și științe socio-umane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.

d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică două probe scrise, dintre care o probă obligatorie, la limba și literatura unei limbi de circulație internațională și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între: Istorie, Geografie sau științe socio-umane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie“.

Articol în curs de actualizare


36 comments
  1. Prin Religie intelegem doar religie crestin-ortodoxa? Sunt si alte religii. Cu acei copii cum facem daca ar vrea sa opteze la bac pt proba la religia lor? Cu ce e mai importanta religia unora decat a altora?

  2. Atunci du-te în altă țară unde școlile sunt înființate de biserică și unde dreptul omului este încălcat de toți preoții.
    Ca țară îți recomand Rusia, China sau Coreea de nord!!
    Motivația ta este infantilă și mediocră.
    Religia se face în biserică!!!! Ce nu înțelegi??!!!
    În România sunt peste 28000 de lăcașe de cult, din care peste 18000 sunt biserici ortodoxe iar școli, grădinițe și licee sunt 7089. Asta e o statistică oficială din 2015.

    1. Coreea de Nord!? Religia în școală acolo!?! Mai citiți băieți! Poate descoperiți de unde va vin ideile ateo-comuniste!

  3. Sa nu uitam ca cele mai multe din scolile de top din lume la care copiii nostri doresc sa mearga, sunt infiintate de oameni cu frica de Dumenzeu. Noi ce facem? L-am dat afara pe Dumnezeu din familii, rezultatul: fiecare al doilea copil din scolile noastre face parte dintr-o familie monoparentala sau a trecut prin trauma divortului parintilor. Intr-o societate unde vrem sa-L scoatem afara pe Dumnezeu din scoli ( nu ca am fi noi capabili sa o face, pleaca El pt este un gentelmen), care e rezultatul: fete care-si incep activitatea sexuala de la 13-14 ani, adolescenti sinucigasi, tineri dependenti de droguri, baieti carărora doar ce li s-a mijit mustata fumeaza si se injecteaza la colturile liceelor. Dar stim noi, parintii, aceste lucruri? le stim, dar avem pretentia sau aruncam responsabilitatea scolii, pentru ca suntem prea ocupati sa fim parinti de “cariera”, sa ne educe copiii. Noi vrem sa oferim copiilor libertatea sa aleaga si nu avem timp sa facem temele cu ei, sa le asistam tranzitiile pubertatii. Mai bine sa indentificam oameni capabili, care sa poarte discutii inteligente cu copiii nostri despre Dumnezeu, despre moravuri, despre bun simti, despre viata si cele eterne. Sa fiu bine inteles, nu sunt de acord sa ducem in fata copiilor oameni care sa ii indoctrineze pe copii, sau sa ii “recruteze” intr-un cult sau altul, dar putem sa ii lasam pe copiii sa vina la Dumnezeu, creîndu-le un spatiu inteligent de discutie religioasa? Cred ca domnii ministri, tocmai asta ar trebui sa ajute tinerii: intr-o lume unde lipsa fricii de Dumnezeu a creat monstri, sa ii ajutam pe copiii sa creasca cu frica de Dumnezeu.

  4. Religia este pentru biserică, acolo îi este locul.
    Cine vrea religie, să meargă la biserică sinagogă, moschee ș.a.

  5. O decizie absurdă și ieșita complet din normal. Religia nu are ce căuta în sistemul solar. Cine vrea religie o poate practica și invata în zecile de mii de biserici din România.
    Rușine celor care au acceptat așa ceva. Intrarea cu bocancii religiei în viața copiilor.

  6. mda… Mi se pare putin absurd ce fac astia aici… Biserica incepe sa si-o cam ia in cap cu asta, incepe sa se simta prea importanta. Nu contest importanta ei, dar deja se implica in domenii cu care nu are legatura. La fel cum au eliminat posibilitatea de a se preda diversitatea in scoli (lucru care, zic eu, ar fi fost un plus din multe puncte de vedere). Ce pretentii sa mai am… oricum plec in strainatate, ca tara asta nu mi-a oferit nimic

  7. Total dezacord.Religia nici macar nu are ce cauta in scoli.Viata ,viitorul si supravietuirea omului se bazeaza pe stiiintele exacte si demonstrate.Cine vrea sa aibe o cariera in domeniu,exista scoli si licee specializate,ca si medicina, dreptul si economia Consider ca cele mai importante materii pt bacalaureat sunt romana ca limba materna ,matematica ,fizica si chimia.Optionale pot fi geografia si istoria.Nici sportul sau latina nu au ce cauta la bacalaureat. Un ex : daca baaiatul meu are un handicap si nu poate da bac din sport (unde crede ca e mai usor),se simte dezavantajat pt ca trebuie sa invete fizica .Colegul lui (de ex.)nu cred ca are nici un handicap sa invete fizica.

  8. Slavă Ție, Doamne, în veci, Amin!

    Dacă scoatem de tot religia din scoli (ca doar “nu” suntem stat democratic unde sa fie apreciata libertatea fiecăruia) atunci hai sa mutam toată scoala înapoi la Biserica, întrucât primele scoli au apărut in sânul Bisericii. Da – Biserica Ortodoxa a susținut și promovat știința întotdeauna, precum și egalitatea de șanse și de respect a femeii cu bărbatul. Înainte de anii comunismului, religia se studia in scoli, chiar dacă statul era laic, fiind monarhie.

    Tocmai de aceea, fiind stat democratic, religia nu este impusă, ci este la cerere din clasa pregătitoare pana in clasa a XII-a – la fel, cu mila Domnului, și la Bacalureat (tot la cerere). Hristos nu a impus nimănui credința, cu forța, in Dumnezeu, lăsând oamenilor libertatea de a alege păcatul sau virtutea.

    1. Dacă Hristos nu a impus nimănui credința cu forța, atunci ce naiba cauta biserica să se impună chiar și la Bacalaureat ? Nu e de ajuns ca isi recrutează adepți cu forța încă din clasele primare?
      E drept ca optional, dar în ora in care se face religie ortodoxă, și nu vrei ca al tău copil să participe, scoala nu își asumă nici o răspundere și îți impune sa-ti iei copilul acasă. Astfel orele de religie sunt strategic puse între alte ore și nu la sfârșitul programului școlar, astfel încât să trebuiască să lași copilul și la ora de religie.
      Iar acum treaba cu Bacalaureatul depășește chiar și granițele constitutionale.

    2. Un comentariu in totalitate fals si lipsit de adevar. In Romania sunt peste 28000 de lacase de cult din care peste 16000 doar biserici Ortodoxe (asta e o statistica oficiala din 2015), in replica invatamantul dispune de 7064 (gradinite, scoli si licee). Voi vreti ca si acestea sa le transformati in biserici?!
      Pe bune??!!!
      Nu aveti pic de rusine si limita in a va atrage adepti inca de la varste fragede prin a transmite o frica fata de propria voastra divinitate.

  9. Spiritele se inflamează inutil. Ar fi de comentat aici prezența Geografiei la proba E, profil uman, ea fiind disciplină ce ține de științele exacte, recomandată pentru profilul real. La profilul uman a rămas Limba latină, studiată de elevii claselor cu profil de Filologie-Istorie, Filologie-Limbi străine. În rest, pentru clasele de la Socio-uman apar destule discipline opționale: istoria, logica, psihologia, filosofia, religia (care ține de acest profil). Oare de ce se ignoră voit caracterul latin al limbii române?

  10. Este exact ce ne lipsea! Oare mai spera cineva ca invatamantul romanesc va servi celor intereat – elevi si societate? Vom ajunge o natiune de inculti evlaviosi. Nu contest importanta religiei, dar facuta asa cum trebuie, nu de catre unii fanatici (in cel mai bun caz) sau sectanti.

  11. Religia nu este materie este prostie trecută la rang de materie. Mai bine era dacă alegeau muzică sau desen ca materie de bac.

  12. Nu înțeleg de ce există atâta preocupare din partea ministerului pentru Religie ca materie de examen, chiar și opțională, atât timp cât profesorii de religie nu-și dau nici un interes în procesul de predare al acestei materii. Religia nu-și are locul în școală, pentru că nu sunt cadre competente pentru predare, este o materie complexă, greu de descifrat, nu se învață mecanic. De abia mai găsim oameni de calitate în mânăstiri și biserici, dar în școli? A, ar fi altceva dacă am lăsa deoparte acest tipar de școală, iar acești oameni s-ar întâlni cu tinerii interesați pentru discuții libere pe tema credinței. Au mare nevoie de oameni înțelepți lângă ei! Este jenant ce se întâmplă în învățământul românesc!

  13. in sfarsit o decizie inteleapta legata de a-L aduce pe Dumnezeu mai aproape de viata tinerilor. Poate vor inflori moralitatea ,decenta si bunul simt ca sunt pe cale de disparitie! Bravo! Felucitari!

    1. Scoala e pentru educatie, nu povesti de adormit copii. E gretos ce au facut aici. Cine vrea sa invete religie sa se duca la biserica. Religia nu are ce cauta in scoala si decizii de stat.

      Cum sa elevezi religia la acelasi nivel ca restul – Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie – noaptea mintii, inapoi in evul mediu.

    2. Nu mai visa medieval, totul are in spate cumparea BOR pentru campaniile electorale. Profii de religie sunt praf si pulbere, manualele la fel.

    3. Religia este o inventie, o poveste. Cine vrea sa fie mai aproape de dumnezeu (sau cum s-o numi el) se poate duce in orice biserica, oricand. Moralitatea, bunul simt, decenta se predau acasa timp de sapte ani sau mai mult, daca unii pricep mai greu si la scoala, prin atitudinea profesorilor care dau un exemplu. Religia TREBUIE sa ramana o optiune a omului matur, luata in cunostinta de cauza pentru ca nu are baze stiintifice asa cum e fizica, chimia, biologia etc. Dau doar 2 exemple:
      1. Ce intelege un copil care invata la biologie ca embrionul (viitorul om) provine din fecundarea ovulului cu spermatozoidul daca vine religia si explica cum fecioara maria a ramas gravida cu “sfantul duh”??
      2. La ora de geografie copiii invata despre placi tectonice in miscare de mai mult de 4 miliarde de ani pe suprafata planetei si vine religia care contrazice si spune copiilor ca pamantul e vechi de 6 mii de ani si putin plat.

      adica materia “religie” contrazice textual aproape toate celelalte materii predate elevilor; este imorala, antiumana, antistiintifica, antisociala si mai si prosteste.

  14. Da,dar este doar o oră pe săptămână!Dacă ar fi să opteze pt.alte discipline,multi ar rămâne fără slujbe!Sunteti mai rau ca elevii.La ce ne foloseste?După ei nu le trebuie nimic,asa ca……

  15. După care la mănăstire cu băieții și fetele, scriitori mari contemporani nu am prea auzit și posturile economiștilor sunt deja ocupate de generațiile anterioare de umaniști!

  16. Așa cum logica, economia, istoria, sociologia etc pot fi alese la ultima probă de către elevii de la filologie, in mod simetric ar trebui ca o limbă straina să poată fi aleasa in cadrul ultimei probe de către absolvenții de științe sociale. Ambele țin de profilul umanist, doar.
    Și latina, evident, să poată fi aleasa de orice absolvent al profilului umanist !
    Religia la bacalaureat ..:(..Sunt curioasa cum ar arata un barem detaliat și ce ar face deosebirea între nota 4 și nota 5, de pilda. Sau vor lua toți 10, cum au luat în timpul scolii?

    1. 100% de acord! Nu inteleg de ce nu inteleg asta si cei din Parlament – elevii dedica la filologie cel mai mult timp invatarii limbilor straine, unele licee fac chiar trei limbi straine + latina. De ce nu venim in intampinarea elevilor, ei asta studiaza toti anii de liceu (si in gimnaziu), dar ii testam la discipline pe care le studiaza un singur an (economie, logica etc).

    2. Si de ce la specializarea Filologie nu exista a doua si a treia limba straina studiata printre probele de la ultimul profil?? Limbile straine sunt chiar esenta specializarii cu acest nume, pe langa româna si LATINA !!

      Din pacate, toate au cazut victime (latina – colateral) intr-un razboi mult mai mare, cu o enorma miza financiara, care a avut loc in 2009, cand a intrat in scena parodia competentelor, la care nu vor sa renunte nici in ruptul capului, vad.😒

      Sigur, acum e si religia. Exact ce ne mai lipsea!

    3. Perfect de acord!
      Înțeleg ideea de a opta între cele 7 discipline socio-umane pentru elevii care sunt la Dpecializarea Istorie-Stiinte Sociale, dar pentru elevii de la Filologie aș considera firesc să aibă opțiuni din domeniul filologic, literatură universala, limba latină, limbi străine etc.
      Trebuie să lase libertatea elevului de a alege dintre toate disciplinele de profil, nu trebuie îngrădit să aleagă dintr-o listă de materii considerate de unii mai relevante decât altele.

  17. Bătaie de joc,își cam dau importanta popii ăștia, nu le mai ajunge, își cumpără parohiile, fac tot felul de afaceri, mai vor sa incalece si educația. Oricum,alaturi de matematică și română, doar religia se mai studiază 12 ani.Sa nu punem la socoteală că dau numai note de 10 ca sa opteze elevii pentru studiul disciplinei cu pricina.E un afront la adresa disciplinelor din aria curriculară “Om societate “.

    1. La felul în care vorbiți și defrișați logica, sper din tot sufletul să nu fiți ceea ce scrie în titlu că sunteți,

      iar

      dacă sunteți într-adevăr profesor, sper din tot sufletul să nu vă exprimați la catedră în felul în care o faceți aici,

      iar

      dacă faceți asta, sper din tot sufletul să se întâmple ceva pentru a opri astfel de manifestări neprofesionale și înjositoare la adresa vocației pedagogice.

  18. De unde până unde “impus” este echivalent cu “la alegere între …”

    Pur și simplu lista de materii la alegere pt proba E a fost extinsă de la:
    “Geografie și științe socio-umane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie”
    la
    “la alegere între Geografie și științe socio-umane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie”
    Acum elevul va putea alege, dacă vrea, una dintre cele 7 materii (în loc de 6 în trecut).

  19. Termenul de impusă e cumva forțat.
    E la alegere din aria Socio-umane.

    Cel mai probabil opțiunea va fi folosită de maxim 10% dintre elevii care vor susține Bacalaureatul in 2028.

    1. impusa sau la alegere? Scarbele de popi s-au bagat si in politica si mai nou in invatamant?
      Doamne, numai nu ne mai aperi daca existi!

    2. Câtă ură aveți în voi! Sunteți total ilogici, cerând diversitate,ca apoi să contestați dreptul unui elev de a alege ceva diferit de ceea ce vă convine vouă. Cu ce va deranjează daca un absolvent vrea sa aleaga sa dea examen la religie? Religia este propusă la bacalaureat ca probă la alegere pentru profilul uman, nu este impusă. În acest sens, titlul articolului mi se pare malițios.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com

Doar profesorii din București, Vaslui și Tulcea au fost puși de inspectorate să aducă adeverințe de nesancționare de la toate școlile în care au predat în ultimii 6 ani școlari / Restul inspectoratelor au cerut doar pe 2 ani, așa cum e prevăzut în modelul publicat de Minister

Doar 3 inspectorate școlare au cerut profesorilor la înscrierea la concursul de Titularizare 2024 o adeverință de nesancționare disciplinară pe 6 ani și nu pe 2 ani, așa cum este…
Vezi articolul

Filosoful Mihai Șora, despre prezența și discursul oamenilor politici la festivitățile școlare: Politicianul nu poate călca în incinta școlii decât în calitate de părinte, însoțindu-și copilul, fără sloganuri și “fraze sforăitoare”

Oamenii politici nu au ce căuta la festivitățile de deschidere a anilor școlari, să-și “facă campanie electorală”, să “bombeze pieptul” și să “blocheze microfonul”, scrie, într-o postare pe Facebook, filosoful…
Vezi articolul

Elevii și copiii de grădiniță intră în vacanță peste o săptămână, la finalul primului modul. Al doilea modul începe pe 31 octombrie / Structura completă a anului școlar 2022-2023

Elevii și copiii de grădiniță sunt în vacanță în perioada 22 octombrie – 30 octombrie, potrivit structurii anului școlar 2022-2023. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de…
Vezi articolul

Mircea Dumitru: CNATDCU nu a primit nicio sesizare până acum pentru analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode / Dacă analiza stabilește că este un plagiat, ministrul Educației decide retragerea titlului de doctor

“Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) verifică tezele de doctorat cu suspiciuni de plagiat doar dacă cineva face o sesizare, oamenii ar trebui să sesizeze…
Vezi articolul