Liderii celor trei mari federații sindicale din educație, Simion Hăncescu (FSLI), Marius Nistor (FSE „Spiru Haret”) și Anton Hadăr (Alma Mater), au fost primiți luni la grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților, în cadrul demersurilor de contestare a măsurilor adoptate prin Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”.
Potrivit informațiilor obținute de Edupedu.ro, delegația sindicală s-a întâlnit cu deputații PSD Adrian Solomon, Florin Manole, fost ministru al Muncii, și Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții PSD le-au transmis liderilor sindicali că vor încerca să faciliteze o întâlnire cu președintele partidului, Sorin Grindeanu, și cu vicepremierul Marian Neacșu, pentru a discuta revendicările angajaților din educație și efectele măsurilor adoptate de Guvern asupra sistemului de învățământ.
Întâlnirea are loc în contextul marșului și protestului declanșat de sindicate miercuri, 17 iunie, în București. Profesorii au început anul școlar în stradă, cu protestul după intrarea în vigoare a Legii 141/2025, act normativ care a majorat norma didactică, a modificat regulile privind organizarea școlilor și clasele de elevi, a redus unele beneficii pentru personalul din educație și a schimbat sistemul de burse pentru elevi. Profesorii au terminat cursurile anului școlar în stradă, aceasta fiind ultima săptămână de cursuri. În timpul anului au fost zeci de proteste, însă până acum nicio măsură luată în iulie 2025 nu a fost modificată.
Potrivit surselor Edupedu.ro, liderii sindicali își continuă luni seria de consultări politice. De la ora 15:00, aceștia sunt așteptați la o întâlnire cu grupul parlamentar AUR din Senat.
Sindicatele din educație au anunțat că vor continua protestele și demersurile de dialog cu partidele parlamentare, în încercarea de a obține modificarea prevederilor contestate din Legea 141/2025.
2 comments
Acest an școlar este singurul care a început (8 sept 2025) și s-a sfârșit cu un protest mare al cadrelor didactice. Sa fie o coincidenta faptul ca prim ministru a fost și este Bolojan, groparul învățământului preuniversitar romanesc?
Pe scurt, trădătorii din sindicat s-au întâlnit la negocieri cu agramații din parlament…
Speră cineva din învățământ la vreo soluție pozitivă?