Liderul sindical Marius Nistor: Chiar dacă introducem camerele video, stau şi mă întreb acum cum anume vor fi prevenite abuzurile?

Marius Nistor / Foto: Agerpres Foto

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, într-o intervenție pentru B1TV, că „stau şi mă întreb acum cum anume vor fi prevenite abuzurile (din unitățile de învățământ – n.red)”, chiar dacă sunt introduse camere audio-video în școli. Săptămâna trecută, ministrul Educației a anunțat că pot fi instalate camere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor.

Liderul sindical a spus că există posibilitatea să fie foarte multe sesizări și se va bloca „întreaga activitate a unităţii de învăţământ pentru a verifica dacă cel care a făcut sesizare este îndreptăţit, are dreptate sau nu are dreptate”:

„Chiar dacă introducem camerele video, vom monitoriza absolut tot dintr-o instituţie de învăţământ preuniversitar, stau şi mă întreb acum cum anume vor fi prevenite abuzurile? Da, într-adevăr, se limitează accesul la înregistrările respective doar la actele de violenţă. Da, datele sunt stocate doar pe o perioadă de 90 de zile, dar ce faci în situaţia în care, şi cunoaştem foarte bine ce se întâmplă prin şcoli, ne trezim cu o avalanşă de sesizări din partea unor persoane. Nu contează că sunt părinţi sau elevi majori, că la ora nu ştiu care profesorul a spus nu ştiu ce? Da, unele pot fi adevărate, altele pot fi false.

Ce se întâmplă la nivel de unitate şcolară? Eu trebuie să dau curs acelor sesizări şi va trebui să începem să monitorizăm toate înregistrările existente. Dacă va veni o avalanşă de astfel de înregistrări, ce anume facem? Blocăm întreaga activitate a unităţii de învăţământ pentru a verifica dacă cel care a făcut sesizare este îndreptăţit, are dreptate sau nu are dreptate? Poate că povestea aceasta cu camerele video trebuiau să vină la pachet cu altceva”, a precizat Marius Nistor.

Săptămâna aceasta, sindicatele profesorilor nu susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice şi al părinţilor, potrivit unui comunicat de presă. Este vorba despre Federatia Sindicatelor Libere din Învăţământ și Federatia Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”. 

„Considerăm că aplicarea unei astfel de măsuri, fără consimţământul persoanelor supravegheate, reprezintă un atac la drepturile fundamentale ale cetăţenilor români. În acest sens s-au pronunțat și reprezentanți aiAutorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal”, se arată în comunicat.

Președintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, are o poziție radical schimbată, potrivit Euronews România.

„Este o necesitate în momentul de față, fie că nu ne place sau ne place așa ceva. Ținând cont de actele de violență care au loc în spațiile școlare, de multe ori chiar în sălile de clasă, eu, ca și cadru didactic, m-aș simți mai bine protejat în situația în care ar exista un asemenea tip de monitorizare. Atât timp cât eu îmi fac datoria, sunt un adevărat profesionist, nu am de ce să mă tem că într-o sală de clasă există un sistem de monitorizare.”

Informații de context

La începutul săptămânii trecute, Ligia Deca a anunțat că pot fi instalate camere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor: „Am considerat necesară modificarea cadrului legislativ, pentru ca școlile să poată decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video, pentru asigurarea bazei și protecției persoanelor și a bunurilor, precum și ca măsură de prevenție a actelor de violență ce pot apărea în spațiul școlar.”

Psihologul Ioana Podină este de părere că „introducerea camerelor de supraveghere în școli poate schimba modul în care elevii și profesorii interacționează”, după cum a transmis pentru Edupedu.ro.

Președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, a spus miercuri, într-o intervenție la TVR 3, că „aceste sisteme de supraveghere, din punctul meu de vedere, sunt binevenite și vor reduce numărul de incidente” în școli, dar în rândul părinților „există două tabere” pe această temă.

Consiliul Național al Elevilor a anunțat, vineri, că susține măsuri „care să conducă la creșterea gradului de siguranță în școli”. CNE apreciază că aceste camere „sunt un instrument valoros în acest sens, descurajând incidentele negative și oferind probe audio-video pentru investigarea lor. Înregistrările pot ajuta la identificarea agresorilor, protejarea elevilor vulnerabili și eficientizarea procesului de anchetă. Atât timp cât stocarea sigură a imaginilor video va fi o prioritate, nu vor exista probleme.”

Montarea obligatorie în școli a camerelor de supraveghere audio-video și monitorizarea permanentă a elevilor și cadrelor didactice, plus a celorlalți angajați, fără consimțământul acestora, este o îngrădire a drepturilor acestora, spune Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data Protection Officer (DPO) certificat internațional.

Instalarea unor sisteme de supraveghere audio-video în toate școlile, „fără discriminare, fără acordul celor implicați”, reprezintă o măsură „clar neproporțională și în contradicție cu articolul 8 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, care protejează dreptul la viață privată”, a apreciat Bogdan Manolea, director executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI).

Citește și:
Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal o contrazice pe ministra Ligia Deca și spune că nu a fost consultată, ci doar informată de Ministerul Educației că vrea să monteze camere în școli fără acordul nimănui
Sindicatele din Învățământ nu sunt de acord cu introducerea camerelor audio-video în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al părinților: Reprezintă un atac la drepturile fundamentale ale cetăţenilor români
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nu este de acord cu propunerea Ministerului Educației de a introduce camere audio-video în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al părinților – Alina Săvoiu, director juridic al instituției
Școlile să fie dotate cu sisteme de supraveghere audio-video, biblioteci online sau offline cu ghiduri pentru părinți, elevi, profesori și un concurs anual – măsuri propuse în Planul Național de Combatere a Violenței Școlare pe următorii 3 ani – proiect
Ligia Deca: Înregistrările audio-video din şcoli, accesate doar de către poliţie, procuratură, directorul unităţii de învăţământ
Supravegherea audio-video în clase: Un proiect de lege pentru introducerea sistemelor de monitorizare în grădinițe a primit aviz negativ și de la Consiliul Economic și Social, și de la Consiliul Legislativ / Filmarea fără consimțământ „încalcă drepturile individuale, dreptul la confidențialitate și demnitate personală”
Camere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor, anunță Ligia Deca: Școlile nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice
Să introduci camere de supraveghere în toate școlile fără consultarea profesorilor, părinților și elevilor „este, pur și simplu, o inepție” – directorul Asociației pentru Tehnologie și Internet, Bogdan Manolea, despre schimbările propuse de ministra Ligia Deca
Supravegherea permanentă cu aparatură audio-video, în școli, a elevilor și angajaților este o îngrădire a drepturilor persoanelor vizate cu multiple consecințe de ordin juridic, care poate afecta și psihicul acestora, spune Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor
Supravegherea audio-video în toate școlile – Consiliul Național al Elevilor susține inițiativa Ministerului, dar cere reglementări privind amplasarea camerelor, tipul lor, durata stocării și proceduri de acces
Camere de supraveghere în toate școlile: inițiativa „este bună”, dar fără o procedură unitară „va rămâne doar un articol din lege”, pe care directorii „vor avea temeri să-l implementeze” – Iulian Cristache, președintele Federației părinților / Noi discuții cu ministrul Educației, săptămâna viitoare
Psihologul Ioana Podină, despre introducerea camerelor audio-video în școli: Anxietatea poate crește în rândul elevilor când știu că sunt supravegheați, mai ales în momentele de evaluare. Există și riscul ca unele persoane care vor să fie în centrul atenției să se comporte paradoxal
Exit mobile version