Linie telefonică pentru sprijinirea părinților români și ucraineni cu nevoi speciale, la care răspund specialiști în analiză comportamentală, psihoterapie și consiliere psiho-emoțională

90 de vizualizări
Foto: Autism Voice
Părinții copiilor cu nevoi speciale, atât români cât și ucraineni, pot suna la o linie telefonică lansată de Asociația Autism Voice, unde o echipă de specialiști în analiză comportamentală, psihoterapie și consiliere psiho-emoțională îi ajută să facă față situației actuale din Ucraina.

„De la debutul acestei crize ne-am arătat oficial disponibilitatea de a sprijini copiii cu nevoi speciale astfel încât să ajutăm concret refugiații cu expertiza specialiștilor din Autism Voice. Am realizat însă că nu doar acești copii și părinți au nevoie de suport, căci un asemenea pericol afectează mult și părinții din România. Ne dorim să oferim ce știm noi mai bine – suport psihologic, cu ajutorul unei echipe de specialiști foarte implicați, atât pentru părinții și copiii refugiați, cât și pentru părinții și copiii din România,” declară Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice.

Părinții din România și Ucraina pot suna zilnic, între orele 9:00 și 18:00, la numerele de telefon 0751274628 și 0723586284 și fizic la nevoie, în centrele Autism Voice, din București, zona Piața Muncii.

Specialiștii asociației vor răspunde părinților la întrebări precum:

  •   Cu ce mă afectează războiul?
  • Cum îi explic copilului meu ce se întâmplă?
  •  Ce fac atunci când copilului îi este frică?
  • Cum fac eu față situației când îmi este frică?
  • Cum îmi duc mai de parte viața de zi cu zi?
  • Aș vrea să ajut, nu pot/nu știu cum, și mă simt vinovat din cauza asta. E normal?
  • Sunt într-o țară străină cu copil cu nevoi speciale/autism și are nevoie de ajutor. Unde mă duc? Cine mă poate ajută?

Programul ajută cu analiză comportamentală, psihoterapie și consiliere psihologie orice părinte care se află în nevoie, atât din România, cât și din Ucraina. Direcțiile de acțiune din acest program de utilitate publică sunt:

·         *Evaluare, analiză comportamentală și terapie gratuită pentru copii ucraineni cu autism

·         Consiliere psihologică și suport pentru părinții copiilor ucraineni

·         Suport psihologic pentru părinți (fie că au un copil cu nevoi speciale sau un copil tipic)

*în limita locurilor disponibile 

Despre Autism Voice: Asociația Autism Voice, fondată în 2008, este prima asociație specializată în recuperarea copiilor cu autism, care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuților. De peste 13 ani, Autism Voice oferă programe complexe de recuperare a copiilor cu autism, în centre sau la domiciliu, iar 87% dintre copiii aflăți în recuperare sunt incluși în programe sociale și școlare. Asociația dispune de două centre de terapie, unde 400 de copii cu tulburări beneficiază anual de servicii de recuperare și ajutor specializat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Senatorul PSD Robert Cazanciuc, despre tentativa Ligiei Deca de a se dezice de promisiunea ca profesorii debutanți să aibă 4.600 lei salariu net din ianuarie: Doamna Deca era foarte solidară cu domnul Budăi, pentru că i-a dat niște foi să citească el cifrele

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, a criticat-o pe ministra liberală a Educației Ligia Deca pentru încercarea de a se dezice de promisiunea ca profesorii debutanți să aibă…
Vezi articolul