LISTA 44 de universități au fost selectate să acorde burse sociale pentru studenți până în iulie 2026, din fonduri europene / Ce urmează după selecția universităților

1.509 vizualizări
Lista finală a Universităților care vor primi fonduri europene pentru bursele sociale ale studenților
44 de universități de stat din România au fost selectate în urma apelului lansat în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, care vizează acordarea de burse sociale în valoare de 925 de lei studenților din fonduri europene, conform listei finale publicate de UEFISCDI. 
  • BREAKING Burse sociale studenți 2026. Apel deschis pentru universități: timp de 4 zile pot aplica, apoi vor trimite liste de studenți care să primească burse lunare de 925 de lei din fonduri europene 

Apelul de selecție a fost adresat exclusiv universităților de stat, civile și acreditate, care au avut posibilitatea să își exprime intenția de participare prin transmiterea unei declarații până la data de 6 martie, ora 16:00. 

În această etapă nu au depus aplicații studenții, ci instituțiile de învățământ superior, urmând ca acestea să identifice ulterior beneficiarii burselor.

Bursele sociale au un cuantum de 925 de lei pe lună și vor fi acordate în perioada ianuarie – iulie 2026, din fonduri europene. 

Studenții eligibili trebuie să fie înmatriculați la programe de licență sau masterat (nivel ISCED 6–7), la forma de învățământ cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, să aibă vârsta de până la 29 de ani și să îndeplinească criteriile pentru acordarea burselor sociale, conform legislației în vigoare.

Procesul de selecție a studenților va fi realizat de fiecare universitate în parte, în două etape.

  • În prima etapă vor fi incluși studenții care beneficiau deja de bursă socială la începutul anului universitar 2025-2026, aceștia urmând să primească sprijin financiar prin proiect în perioada ianuarie – iulie 2026. 
  • În a doua etapă, universitățile vor organiza o nouă selecție pentru completarea locurilor disponibile, în funcție de numărul de burse alocat ulterior de UEFISCDI.

După publicarea rezultatelor finale, universitățile selectate vor semna acorduri de parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu UEFISCDI, asumându-și implementarea activității A6. 

Ulterior, instituțiile vor încărca în platforma de burse sociale lista studenților eligibili, în vederea creării conturilor individuale. 

Studenții vor completa informațiile solicitate în platformă, iar universitățile vor verifica și valida datele pentru înregistrarea acestora în grupul țintă.

DOCUMENT Lista finală a Universităților care vor primi fonduri europene pentru bursele sociale ale studenților

DOCUMENT Ghid Întrebări și răspunsuri privind apelul de selecție a instituțiilor de învățământ superior UEFISCDI 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Studentul la psihologie David Popovici: Am rămas la o universitate în România pentru că am încredere că sistemul de învățământ românesc poate ajuta și poate începe să investească în tineri și am încredere că putem avea mai multă viziune în sistemul de învățământ

În prima zi de facultate la Universitatea din București, David Popovici își dorește o experiență de student cât mai normală și nu crede că există educație fără sport și sport…
Vezi articolul

Un student are cheltuieli lunare de peste 2.000 de lei, iar valoarea minimă a bursei sociale, de 925 lei, nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru mâncare, arată o analiză ANOSR / Peste jumătate dintre veniturile studenților provin de la părinți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția asupra faptului că bursa socială este de minimum 925 de lei, iar cheltuielile lunare ale unui student depășesc 2.000 de…
Vezi articolul

Universitatea din București îndeamnă la vot duminică și amintește de pericolul regimurilor autoritare trecute: Cine a bătut mai rău studenții? Legionarii, comuniștii și minerii. Nu vrem să repetăm istoria

Universitatea din București (UB) îndeamnă cetățenii să iasă la vot duminică, 18 mai, în turul II al alegerilor prezidențiale, printr-o postare cu mesaj istoric și civic: „Nu vrem să repetăm…
Vezi articolul