LISTĂ Directorii Caselor Corpului Didactic, numiți din pix de ministrul Educației și Cercetării de la 1 septembrie 2026

Foto: © Serghei Starus | Dreamstime.com

Lista directorilor Caselor Corpului Didactic numiți de la 1 septembrie 2026 a fost solicitată și obținută de Edupedu.ro la începutul acestei luni. Acești profesori au fost numiți din pix de ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian.

Cadrele didactice numite la conducerea Caselor Corpului Didactic au fost „detașate în interesul învățământului”, adică numite din pix de ministrul Mihai Dimian.

Întrebat dacă noile numiri la inspectorate sunt politice, ministrul a subliniat că „propunerile vin din preuniversitar, de la oamenii care cunosc aceste lucruri. Nu mă apuc eu să fac propuneri”.

LISTĂ Directorii Caselor Corpului Didactic de la 1 septembrie 2026
  1. Alba: Dărămuș Eugenia Marcela
  2. Arad: Vlad Roxana Gabriela
  3. Argeș: Badea Ana
  4. Bacău: Andone Mariana
  5. Bihor: Serte Marilena Georgia
  6. Bistrița-Năsăud: Manea Angelo-Aurelian
  7. Botoșani: Luca Sorin
  8. Brăila: Anton Cristina Elena
  9. București: Briciu Nicoleta
  10. Buzău: Torcărescu Ștefan
  11. Caraș-Severin: Gârtoi Viorica
  12. Călărași: Croitoru Camelia
  13. Cluj: Popescu Mihaela
  14. Constanța: Artagea Andreea-Mihaela
  15. Covasna: Barabás Andrea
  16. Dâmbovița: Gheorghe Ana Maria
  17. Dolj: Jianu Mihaela-Roxana
  18. Galați: Costea Selena
  19. Giurgiu: Olteanu Tehodora Mirela
  20. Gorj: Găvan Elena
  21. Harghita: Ferencz-Salamon Alpár-László
  22. Hunedoara: Iacobescu Raluca-Silvia
  23. Ialomița: Borodea Gabriela-Profira
  24. Iași: Farcaș Genoveva Aurelia
  25. Ilfov: Liscan Mariana Marcela
  26. Maramureș: Costin Hendea Anca Minodora
  27. Mehedinți: Ghițoaica Florica
  28. Mureș: Fodor Alexandru-Iosif
  29. Neamț: Laiu Elena
  30. Olt: Bălașa Marius
  31. Prahova: Cazacu Daniela Mariana
  32. Satu Mare: Por Mihaela Simona
  33. Sălaj: Matyas Marius-Mirel
  34. Sibiu: Zaharescu Nicoleta Diana
  35. Suceava: Pușcă Traian-Alin
  36. Teleorman: Soare Tatiana-Mihaela
  37. Timiș: Bejan Simona-Ecaterina
  38. Tulcea: Nichifor Gabriela
  39. Vaslui: Rusu Vera-Lia-Anca-Maria
  40. Vâlcea: Dobrete Florentina Adina
  41. Vrancea: Dumitrache Ionica
Ce este Pixiada și de ce se întâmplă în august

Fenomenul pe care Edupedu.ro l-a numit Pixiada este mecanismul prin care directorii, directorii adjuncți, inspectorii școlari generali, inspectorii generali adjuncți și inspectorii de specialitate ajung în funcții de conducere nu prin concurs, ci prin detașare în interesul învățământului – o măsură gândită de lege ca excepție temporară, devenită însă, în lipsa concursurilor organizate la timp, principalul instrument de numire a conducerii sistemului preuniversitar.

Toate aceste detașări sunt valabile cel mult un an școlar, deci expiră automat la final. Asta înseamnă că, pentru ca școlile și inspectoratele să aibă conducere de la 1 septembrie, toate numirile trebuie reînnoite în fiecare august – indiferent dacă persoana rămâne aceeași sau este schimbată.

Mecanismul funcționează în cascadă:

  1. Ministrul Educației numește, prin detașare, inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți la nivelul fiecărui județ – funcții ocupate, în marea majoritate a cazurilor, de oameni politici, afiliați partidelor aflate la guvernare sau în coaliție.
  2. Inspectorii școlari generali și adjuncți, odată numiți, numesc la rândul lor, tot prin detașare, întreaga structură a inspectoratului: inspectorii școlari de specialitate pentru fiecare disciplină, precum și inspectorii responsabili de proiecte sau de management școlar.
  3. Aceste echipe de inspectori, astfel constituite, numesc apoi, tot prin detașare, directorii și directorii adjuncți ai școlilor din județ, acolo unde posturile nu sunt ocupate prin concurs.

Practic, fiecare vară repetă același ciclu: politicul numește șefii inspectoratelor, aceștia își numesc propria echipă de inspectori, iar inspectorii numesc, la rândul lor, conducerile școlilor.

De ce nu s-a mai organizat concurs pentru șefii inspectoratelor din 2018 încoace

Vârful piramidei de numiri politice (după ce a numirilor directorilor de școli) – inspectorii școlari generali și adjuncți – funcționează exclusiv prin detașare de aproape opt ani. Ultimul concurs pentru aceste funcții a avut loc în 2017, iar mandatele obținute atunci au fost valabile între 2018 și 2021. Din 2021, când acele mandate au expirat și ar fi trebuit organizat un nou concurs, Ministerul Educației a refuzat constant să îl mai facă – sub trei miniștri diferiți, toți membri sau numiți de PNL: Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca, Daniel David și, în prezent, Mihai Dimian.

Motivele invocate s-au schimbat de la un ministru la altul, dar rezultatul a rămas același: controlul politic asupra acestor instituții deconcentrate. Cîmpeanu promitea, în ianuarie 2021, organizarea de concursuri „în primăvara aceluiași an”, deși la acel moment 85% dintre inspectorii aflați în funcție fuseseră puși tot politic, cu un an înainte. Concursurile nu s-au mai făcut niciodată sub mandatul său, iar motivul oficial a devenit așteptarea noii legi a Educației, promisă „cel mai devreme în septembrie 2022, cel mai târziu în septembrie 2023″. Ligia Deca a preluat același argument în 2023, invocând reforma legislativă. După ce Legea nr. 198/2023 a intrat totuși în vigoare, motivul s-a schimbat din nou: legea prevede desființarea actualelor inspectorate școlare și înființarea unor Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar (DJIP/DMBIP), a căror înființare a fost însă amânată succesiv, mai întâi până în iunie 2025, apoi, prin Legea nr. 141/2025, Legea Bolojan, până la începutul anului școlar 2027-2028.

Daniel David și-a schimbat el însuși poziția pe parcursul mandatului său de un an: dacă la început vorbea despre organizarea unor „concursuri pe bune” pentru inspectori, în raportul de diagnoză al sistemului a scris ulterior că „trebuie asumate numirile politice ale inspectorilor generali și adjuncți”, iar în mai 2025 a propus ca șefii inspectoratelor să fie numiți oficial politic, iar doar restul inspectorilor de specialitate să dea concurs. În aprilie 2026, secretarul de stat Sorin Ion a mers mai departe, declarând că, din cauza prorogării reorganizării inspectoratelor, „tehnic și legal, în acest moment, organizarea concursului pentru inspectorii școlari este imposibilă„.

Sub Mihai Dimian, ministrul aflat acum în funcție, confuzia dintre cele două categorii de inspectori pare cultivată deliberat. Pe 15 iunie 2026, ministerul a pus în consultare publică un proiect de metodologie de concurs – însă documentul vizează exclusiv inspectorii școlari de specialitate din viitoarele Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar (DJIP/DMBIP), structuri a căror funcționare a fost amânată, prin Legea nr. 141/2025, până la începutul anului școlar 2027-2028. Metodologia nu conține nicio prevedere pentru inspectorii școlari generali și generali adjuncți – șefii instituției, cei care numesc, de fapt, întreaga structură prin detașare.

Întrebat direct pe Facebook, pe 23 iunie 2026, când va organiza concurs pentru inspectorii școlari generali, ministrul Dimian a răspuns: „Stimată doamnă, am pus în transparență decizională metodologia de concurs pentru posturile de inspectori.” Este un răspuns care ocolește întrebarea – metodologia respectivă nu are nicio legătură cu funcțiile de conducere ale inspectoratelor. Persoana care a pus întrebarea a insistat: „Stimate domnule ministru, ce faceți cu inspectorii generali? Ei nu mai dau niciodată concurs conform legii educației sau îi va numi tot așa ministrul după criterii numai de el știute?” Răspunsul nu a mai venit. [Sursa, detalii]

Foto: © Serghei Starus | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
LISTĂ Inspectorii școlari generali și generali adjuncți din fiecare județ, numiți din pix și detașați politic în funcție de la 1 septembrie 2026

Roxana Pațurcă, consilier județean PNL, revine la conducerea inspectoratului școlar din Călărași / Noua numire a fost făcută în contextul în care județul are cele mai slabe rezultate din țară la Evaluarea Națională, spune ministrul Mihai Dimian
Șefii inspectoratelor școlare din Caraș-Severin și Mehedinți, de la PSD, schimbați cu doi de la PNL / Ministrul Dimian susține că nu s-au încadrat în bugetul alocat
Luminița Barcari, fost secretar de stat în Ministerul Educației și fost deputat PNL, a fost numită din nou inspector școlar general în Ialomița / Aceasta și-a dat demisia din partid la începutul anului, după ce un preot a fost numit la conducerea inspectoratului

Pixiada 2026. Începe sezonul numirilor din pix ale directorilor și inspectorilor școlari / Miza uriașă e organizarea și influențarea concursului de directori de școli de către politicieni
Pixiada 2026: Noua conducere a Inspectoratului Școlar Buzău susținută de PNL și USR, scrie presa locală
Pixiada 2026. Ministrul Educației, Mihai Dimian, păstrează aceeași conducere la Inspectoratul Școlar Județean Suceava
Florentina Nicoară, al treilea inspector școlar general adjunct numit din pix la ISJ Constanța, membru USR / Conducerea Inspectoratului Școlar Județean rămâne în rest neschimbată
Exit mobile version