Inspectoratul Școlar Buzău va fi condus de profesoara Gina Manea, care în până în prezent a fost inspector adjunct în instituție și Felicia Boșcodeală, potrivit unui comunicat de presă al ISJ Buzău. Atât inspectoarea generală cât și adjuncta sa sunt susținute de PNL, scrie presa locală. Cele două numiri vin în locul conducerii PSD a Inspectoratului Școlar Buzău: Daniela Palcău și Dan Popescu, ambii membri PSD.
- De menționat, fosta șefă a inspectoratului școlar județean Buzău din 2022, Daniela Palcău este membră PSD, care a candidat la alegerile pentru Senat în 2020, iar adjunctul său, Dan Popescu era membru în același partid
- Ultimul concurs pentru inspectorii școlari generali și adjuncți a avut loc în 2017, iar de la expirarea mandatelor, în 2021, patru miniștri consecutivi au refuzat, pe motive diferite, organizarea unui nou concurs.
Gina Manea este noua inspectoare școlară general a ISJ Buzău începând cu 1 septembrie 2026 și o înlocuiește pe Daniela Palcău (PSD), iar Felicia Elena Boșcodeală și Liliana Șerbănică vor avea funcția de inspectoare adjuncte.
„Inspectoratul Școlar Județean Buzău anunță numirea prin ordin de ministru a unei noi echipe de conducere, începând cu data de 1 septembrie 2026. Astfel, funcția de inspector școlar general va fi exercitată de profesoara Gina Manea, iar funcțiile de inspectori școlari generali adjuncți vor fi ocupate de doamna profesor Felicia Elena Boșcodeală, responsabilă de domeniul Management instituțional, și de profesoara Liliana Șerbănică, responsabilă de domeniul Curriculum și inspecție școlară”, scrie în comunicatul de presă al ISJ.
Potrivit presei locale, Gina Manea (învățătoare) și Felicia Boșcodeală (profesoară de istorie) ar fi susținute de PNL.
Felicia Boșcodeală este soția fostului primar Constantin Boșcodeală, care a avut 5 mandate, din partea PSD până în 2016, când a fost și condamnat pentru fapte de corupție.
Până în prezent, Gina Manea a fost inspector școlar general adjunct, fiind numită în funcție de PNL, la începutului lui octombrie 2024, potrivit Reporter Buzoian. Este învățătoare și a fost directoarea Școlii Gimnaziale din Puiești. A ajuns în inspectorat în octombrie 2024 în locul lui Cătălin Zaman, potrivit presei locale.
Felicia Boșcodeală este profesoară de istorie la Colegiul Național Spiru Haret din Buzău, iar din septembrie 2025 a fost numită inspector școlar pentru istorie cu atribuții suplimentare pentru Geografie.
Liliana Șerbănică este psihopedagog în cadrul Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe de Auz, potrivit Campus Buzau.
Edupedu.ro a scris despre „Pixiada 2026″ – sezonul numirilor din pix ale directorilor și inspectorilor școlari: Miza uriașă e organizarea și influențarea consursului de directori de școli de către politicieni
ISJ Buzău menționează că „în toate situațiile menționate, numirea prin detașare în interesul învățământului este valabilă până la organizarea concursului de către Ministerul Educației și Cercetării, dar nu mai târziu de încheierea anului școlar 2026-2027, cu rezervarea catedrelor la care persoanele numite sunt titulare”.
Ce este Pixiada și de ce se întâmplă în august
Fenomenul pe care Edupedu.ro l-a numit Pixiada este mecanismul prin care directorii, directorii adjuncți, inspectorii școlari generali, inspectorii generali adjuncți și inspectorii de specialitate ajung în funcții de conducere nu prin concurs, ci prin detașare în interesul învățământului – o măsură gândită de lege ca excepție temporară, devenită însă, în lipsa concursurilor organizate la timp, principalul instrument de numire a conducerii sistemului preuniversitar.
Toate aceste detașări sunt valabile cel mult un an școlar, deci expiră automat la final. Asta înseamnă că, pentru ca școlile și inspectoratele să aibă conducere de la 1 septembrie, toate numirile trebuie reînnoite în fiecare august – indiferent dacă persoana rămâne aceeași sau este schimbată.
Mecanismul funcționează în cascadă:
- Ministrul Educației numește, prin detașare, inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți la nivelul fiecărui județ – funcții ocupate, în marea majoritate a cazurilor, de oameni politici, afiliați partidelor aflate la guvernare sau în coaliție.
- Inspectorii școlari generali și adjuncți, odată numiți, numesc la rândul lor, tot prin detașare, întreaga structură a inspectoratului: inspectorii școlari de specialitate pentru fiecare disciplină, precum și inspectorii responsabili de proiecte sau de management școlar.
- Aceste echipe de inspectori, astfel constituite, numesc apoi, tot prin detașare, directorii și directorii adjuncți ai școlilor din județ, acolo unde posturile nu sunt ocupate prin concurs.
Practic, fiecare vară repetă același ciclu: politicul numește șefii inspectoratelor, aceștia își numesc propria echipă de inspectori, iar inspectorii numesc, la rândul lor, conducerile școlilor.