LISTĂ Rezultate Bacalaureat 2023, sesiunea pentru olimpici. Doar un candidat a luat media 10, iar aproape 20% dintre elevi nu au luat examenul

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com

Rezultatele înainte de contestații la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2023 au fost publicate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Prahova. 163 de olimpici sportivi au luat parte la această sesiune. Dintre ei, 32 au medii sub 6.

Ministerul Educației anunță că 131 de elevi au promovat și este o rată de reușită de 80,37%.

Pe tranșe de medii se înregistrează următoarea situație: 47 de medii între 9 și 9.99, 35 de medii între 8 și 8.99, 26 de medii între 7 și 7.99, respectiv 22 între 6 și 6.99.

Un singur candidat a promovat examenul cu media generală 10, anunță instituția. Nu s-au înregistrat eliminări din examen.

Rezultatele au fost afișate astăzi, 26 mai, înainte de ora 12:00, în format letric la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (centrul de desfășurare a sesiunii speciale) și online, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

Tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 14:00, eventualele contestații la probele scrise se depun sau se transmit prin mijloace electronice la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Candidații care doresc reevaluarea lucrărilor și se prezintă fizic la centrul de examen, vor avea asupra lor cartea de identitate și vor completa declarația-tip. 

Candidații care vor transmite cererea online vor completa declarația-tip, o vor scana și o vor transmite, însoțită de copia scanată a cărții de identitate, pe un cont de e-mail special creat de organizatori.

Cine a participat la această sesiune

Probele sesiunii speciale din acest an s-au desfășurat în perioada 11 – 25 mai 2023 la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (județul Prahova). Această sesiune este destinată absolvenților de liceu participanți la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de bacalaureat 2023 (sesiunea iunie-iulie) și/sau pentru absolvenții de liceu care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii, mai anunță Ministerul Educației.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev sădescarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sesiunea specială a examenului de BAC 2023 continuă pentru cei 163 de candidați, susține șefa Inspectoratului Școlar Prahova: Dacă au fost colegi care au intrat în grevă, au fost modificate comisiile
Sesiunea specială a examenului de BAC 2023 continuă cu examenele orale. Candidații susțin vineri, 19 mai, proba orală la Limba română
Subiecte BAC 2023, sesiunea specială, Limba română. Candidații de la real au avut de ales între George Bacovia și Lucian Blaga
Transparență zero la Bacalaureatul olimpicilor 2023. Ministerul Educației tratează examenul celor mai buni elevi și sportivi din România ca și cum nu ar exista
BAC 2023 – sesiunea specială. Elevii susțin joi, 18 mai, proba scrisă la Limba română. Candidații vor avea asupra lor doar cartea de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă de culoare albastră
Subiectele și baremele pentru Sociologie, Geografie, Logică și Psihologie, BAC 2023 – sesiunea specială
BAC 2023 – sesiunea specială. Subiectele și baremele pentru Informatică, Fizică, Chimie, Biologie și Anatomie, publicate de Ministerul Educației
BAC 2023 – sesiunea specială. Miercuri este organizată proba la alegere a profilului și specializării. Timpul de lucru este de 3 ore
Subiectele și baremul de la Istorie – BAC 2023, sesiunea specială
BAC 2023 – sesiunea specială. Subiectele pe care le-au primit elevii la Matematică, publicate de Ministerul Educației
BAC 2023 – sesiunea specială. Elevii susțin proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie
BAC 2023 – sesiunea specială. Subiectele și baremele pentru Limba maternă
BAC 2023 – sesiunea specială. Luni are loc proba scrisă la Limba maternă
BAC 2023 – sesiunea specială. Lista documentelor pentru înscrierea candidaților, potrivit Ministerului Educației. Înscrierea elevilor se face în zilele de 11 și 12 mai, la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești – document
Exit mobile version