Mai multe asociații de elevi condamnă decizia Ministerului Educației de a anula olimpiadele școlare

381 de vizualizări
educația ecologică
Foto: Pexels.com
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) contestă decizia luată la începutul lunii de Ministerul Educaţiei şi Cercetării de a proroga desfăşurarea olimpiadelor şcolare, potrivit unui comunicat de presă preluat de Agerpres.

Organizațiile citate afirmă că „aceste competiţii se pot susţine într-un mod sigur, fără a încălca normele de siguranţă şi prin intermediul dispozitivelor din unităţile de învăţământ”.

Ele propun ca olimpiadele să se susţină în unităţile de învăţământ, cu măsurile de protecţie necesare şi sub supravegherea cadrelor didactice. „Ceea ce trebuie modificat la vechiul format este deplasarea elevilor pentru etapele judeţene/naţionale. O soluţie ar fi ca elevul să susţină probleme în unitatea de învăţământ la care este şcolarizat, ori în localitatea de domiciliu”, scriu asociațiile de elevi menționate.

Eliminarea sporului de doctorat în sistemul public, cu câteva excepții, și un registru electronic al tuturor diplomelor din 1990 până în prezent – printre solicitările lansate de 50 de personalități din mediul academic și societatea civilă către viitorii parlamentari

Ele mai scriu că etapele internaţionale au fost organizate în contextul pandemiei din perioada martie 2020 până la data prezentă, prin platforme digitale, iar la acestea au participat ţări vecine României (Republica Moldova, Serbia, Bulgaria şi Ucraina), precum şi alte ţări afectate de acest virus (Spania, Italia, SUA şi China). „Având în vedere faptul că suntem printre singurele ţări care au luat măsuri de suspendare a acestor concursuri, solicităm ferm desfăşurarea olimpiadelor şcolare”, arată ele.


1 comment
  1. Eu nu imi mai trimit elevii la nicio olimpiada. Sa faca asta cei care primesc subiectele prin email cu o seara inainte de examen si, apoi, au indrazneala sa se laude cu rezultate la concursuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Calificativele pentru sport, muzică și desen: ministerul va înlocui “Admis/Respins” cu “Foarte Bine, Bine, Suficient și Insuficient”, anunță ministrul Cîmpeanu și profesorii de sport, după discuțiile de luni / Condițiile în care ministerul corelează în continuare notele cu bursele de merit

“Reprezentanții Ministerului Educației au concluzionat că numărul de burse de merit acordate elevilor este mult prea mare (…) și au decis introducerea calificativelor la disciplinele pe care le considerau “răspunzătoare”…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David: Cum e posibil să ai într-un an școlar puține ore raportat la normele OCDE, dar să ai multe ore într-o zi? Simplu, fiindcă noi am ales / Pot să fiu de acord să reducem numărul de ore pe parcursul săptămânii dar atunci va trebui să reducem și numărul săptămânilor de vacanță. Nu poți să ai și una și alta

Ministrul Educației, Daniel David, spune că motivul pentru care avem mai puține ore într-un an școlar față de media OECD dar în același timp avem multe ore într-o zi, este…
Vezi articolul