Elevii de la clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au protestat timp de 2 zile în fața școlii, săptămâna aceasta, pe motiv că profesoara de limba română le predă printre altele mesaje pro-legionare. „La lecția din Moromeții ne-a fost arătat un documentar, în care au apărut figuri cu asocieri dubioase în care au fost promovate mesaje pro-legionare”, a spus o elevă pentru Digi24. Contactat de Edupedu.ro, inspectorul șef adjunct al ISJ Timiș, Cosmin Hogea, spune că profesoara a fost cercetată disciplinar și „a primit o sancțiune, însă nu s-a putut merge până la desfacerea contractului de muncă, pentru că nu este o situație prin care legea să prevadă acest lucru”. El spune că ISJ și-ar dori ca „legislația să le dea pârghii pentru situații similare. De exemplu, dacă am putea suspenda profesorul acuzat pe perioada cercetării disciplinare”.
- „În prezent are loc o nouă cercetare disciplinară după ce părinții elevilor de clasa a IX-a au făcut o reclamație privind comportament abuziv al doamnei profesoare”, spune inspectorul adjunct școlar Cosmin Hogea.
- Profesoara vrea să depună dosar pentru a se muta la o școală unde sunt ore libere, precizează Hogea.
Mai mulți elevi de la clasele a XI-a și a XII-a de la liceul Lenau din Timișoara au protestat în fața școlii, săptămâna aceasta, pe motiv că profesoara de limba română le predă printre altele mesaje pro-legionare.
Acuzațiile la adresa profesoarei de limba română nu sunt noi dar în ultima vreme elevii spun că s-a acutizat comportamentul ei la ore și încearcă să le predea o retorică pro-legionară, printre altele. De altfel, părinții elevilor au întocmit o sesizare către conducerea liceului în care susțin mai multe nemulțumiri ale elevilor, potrivit Ziua de Vest.
Contactat de Edupedu.ro, inspectorul general adjunct al ISJ Timiș, Cosmin Hogea, a spus că școala a făcut cercetare disciplinară și „unele acuzații reclamate s-au dovedit a fi reale”.
Întrebat care au fost acele acuzații, Cosmin Hogea nu a putut să dea detalii, însă a precizat că a fost sancționată disciplinar profesoara, cu avertisment și posibil cu tăiere din salariu. „Nu vă pot spune acum exact sancțiunea, conducerea școlii este cea mai în măsură să vă spună”, a precizat Hogea. Profesoara are timp acum să conteste în instanță decizia, între timp, un alt grup de părinți de la clasa a IX-a a făcut reclamație la adresa profesoarei, iar comisia de disciplină face o nouă anchetă. „Acești părinți au acuzat cazuri de abuz din partea profesoarei, note mici date nejustificat la ore”, spune inspectorul șef adjunct.
Ce spun elevii despre cum se desfășoară orele
„Profesoara deviază de la subiect. Începem o poezie, de exemplu, și deja se ajunge după 10 minute la cu totul altă temă”, spune o elevă.
O altă elevă spune că: „A venit cu pretextul că vom învăța despre legionari ca să înțelegem mai bine romanul „Moromeții” și ne arăta mai multe cărți, unde se vorbea despre Zelea Codreanu, că este un idol și că a avut vise frumoase și că, de fapt, nu a fost un criminal”.
„Noi trebuia, teoretic, să ne pregătim pentru Bacalaureat studiind „Moromeții”. Acest lucru nu s-a întâmplat! Ne-a fost arătat un documentar, în care au apărut figuri cu asocieri dubioase în care au fost promovate mesaje pro-legionare”, acuză un elev. „Asociază cam orice operă literară cu religia și, în opinia mea, la BAC, dacă o să scriem așa ceva, nu prea o să fie acceptat”, mai spune o elevă care a participat la protest.
Legat de acuzațiile privind mesajele pro legionare la ore, inspectorul șef adjunct al ISJ Timiș spune că „poliția are un dosar pe rol și nu mă pot pronunța, dar știu că dânsa are reprezentare juridică, are avocat care o reprezintă în instanță și bineînțeles, în relația oarecum și cu noi”.
Directoarea liceului Lenau, Mateiu Gabriela spune pentru Ziarul de Vest că “mai multe clase acuză aceleași lucru. E clar că materia nu a fost parcursă în ritmul care trebuia. Ce s-a dat la simulare în urmă cu două săptămâni nu s-a predat la clasă. Trei clase acuză același lucru și nu pentru prima dată. Acuzațiile sunt de ani de zile. Am purtat discuții și la Inspectoratul Școlar Timiș. Acum situația se acutizează și elevii nu mai vor să intre la clasă”.
Inspectoratul școlar Timiș cere ajutor Ministerului Educație pentru a avea mai multe pârghii în astfel de cazuri
Inspectorul școlar adjunct, Cosmin Hogea spune că „sperăm că dacă s-ar modifica puțin legislația pentru a avea pârghie mai ușor de aplicat pentru o astfel de situație cum este a noastră aici, lucrurile ar fi mult mai benefice pentru elevi.
Pe perioada desfășurării unei cercetări disciplinare, în funcție de situațiile semnalate să avem posibilitatea de a suspenda cadru didactic de la clasele respective și sigur că probabil că termenii în care se poate desfășura o cercetare să se scurteze. Am putea să desfășurăm o cercetare mult, mult mai obiectivă. De luni vom contacta Ministerul în acest caz”, spune Hogea.
Ce prevede legea Educației
Legea Educației nu prevede desfacerea contractului de muncă decât în anumite situații grave, iar suspendarea din funcție a profesorului anchetat se face doar în cazurile de violență și dacă este acuzat de „orice fapte sau atitudini care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a antepreșcolarilor/preșcolarilor/ elevilor”; (Art 209, alin 5 din Legea Educației nr 198/2023)
Art 210
(1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertisment scris;
b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control ori a unei funcții didactice superioare;
d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
(2) Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 209 alin. (2) lit. a) și b) se pot aplica cumulat sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) sau cea prevăzută la alin. (1) lit. e). Pentru celelalte abateri se poate aplica sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) ori una sau mai multe cumulate dintre sancțiunile prevăzute la alin. (1).
(3) În funcție de gravitatea abaterii disciplinare, la aplicarea sancțiunilor prevăzute la lit. b)-e) se dispune și măsura retragerii decorațiilor, ordinelor, medaliilor, titlurilor primite de cadrul didactic în conformitate cu prevederile art. 218.
4 comments
D-na profesor este bine pregătită profesional… Cred că are și doctorat în filologie… Vine cu explicații extra și cu asocieri originale. Acesta este un pretext pentru a elimina de la catedră un profesor titular,capabil. D-na profesor este mama a trei copii și are un soț care a suferit două intervenții chirurgicale pe cord… Cred că ar trebui analizată situația și găsită o soluție rezonabilă…
Respect doamnei profesoare! Pentru că spune adevărul despre eroii neamului romanesc, despre cum au pătimit Martirii..Dar inca se propagă minciunile cu acele acuzații, care, daca dorește cineva sa cunoască, au fost dezmințite.
Dragilor, locul vostru este in dictatura pe vremea lui Ceausescu! acolo meritati sa traiti.
Legislația din educație este făcută în bătaie de joc, fără viziune și fără grijă reală pentru elev. Profesorii titulari devin practic de neclintit, cu posturi garantate pe viață, indiferent de conduita lor. Directorii, odată numiți, ajung să-și prelungească mandatele în aceeași școală ani la rând, până când își consolidează poziția de putere și devin adevărați patroni. Într-un astfel de sistem închis, lipsit de responsabilitate și transparență, elevul nu mai are nicio protecție reală. Abuzurile sunt trecute sub tăcere, iar interesul copilului este ultimul pe listă.