Maia Morgenstern, director onorific la noul Centru de Studii Evreiești lansat de Universitatea de Vest din Timișoara

182 de vizualizări
Foto: UVT / Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) lansează Centrul de Studii Evreieşti şi Israeliene, care îşi propune studierea şi promovarea interferenţelor culturale dintre comunitatea evreiască şi cea română, date fiind legăturile istorice strânse existente între cele două în Banat, relatează Agerpres, care citează un comunicat al UVT.

Inițiatorii proiectului sunt profesori şi cercetători din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, iar Maia Morgenstern, deţinătoare a titlului de Doctor Honoris Causa al UVT, va fi directorul onorific al acestei noi instituţii.

Centrul, care îşi va începe activitatea în acest an, are ca obiective dezvoltarea şi promovarea de proiecte culturale şi de cercetare româno-israeliene, construcţia unei biblioteci de specialitate, colaborarea cu Comunitatea Evreilor din Timişoara şi de pretutindeni, organizarea de expoziţii şi evenimente cu teme evreieşti, precum şi realizarea de schimburi de experienţă între comunităţile academice din cele două ţări, potrivit sursei citate. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consorțiul Universitaria cere deblocarea concursurilor de angajare în universități și sprijin financiar pentru studenți, inclusiv fonduri pentru bursele celor pe locuri cu taxă / Rezoluția reuniunii de la Craiova

Consorțiul Universitaria solicită deblocarea urgentă a concursurilor de angajare din învățământul superior, în contextul blocajului instalat prin Legea 141/2025 (Legea Bolojan), precum și creșterea sprijinului financiar pentru studenți și exceptarea…
Vezi articolul

Ministrul Educației Daniel David: Măsurile fiscale asumate de Guvern nu sunt măsuri care eficientizează Educația. Sunt măsuri care nu ies din niște practici europene, însă ne salvează pozițiile pe care le avem, salariile și bursele din toamnă

Ministrul Educației Daniel David a spus „noi nu facem aceste modificări pentru a moderniza educația în momentul acesta, modernizarea educației ar fi ținut de raportul QX”. În intervenția de la…
Vezi articolul

Primăria unei comune este executată silit pentru o datorie la lăutari, iar microbuzele şcolare au fost scoase la licitaţie de executor. Primarul comunei Suteşti: Avem 140 de copii la şcoala gimnazială şi probabil că mulţi vor alege să meargă la şcoli din localităţile învecinate unde au transport

Primăria comunei Suteşti din județul Vâlcea este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare care a cântat acum aproape nouă ani la o sărbătoare a localităţii şi…
Vezi articolul

Lista celor peste 14.000 de posturi de profesori desființate de Ministerul Educației după aplicarea Legii Bolojan, pe județe, în rural și urban / Aproape 2.500 de suplinitori, dați afară – DOCUMENT

Aproape 1.000 de posturi didactice au dispărut în anul școlar 2025-2026 din școlile din București, cele mai multe din țară, potrivit datelor dintr-un răspuns transmis de Ministerul Educației și Cercetării…
Vezi articolul