Marile companii de tehnologie din China și-au oprit funcțiile de inteligență artificială în timpul examenelor de admitere la facultate – Gaokao 2025. Peste 13 milioane de tineri participanți

820 de vizualizări
Gaokao 2025 / Foto: Xinhua/ Li Ziheng via AGERPRES
Peste 13 milioane de liceeni chinezi susțin, timp de patru zile, examenul național de admitere la facultate, cunoscut sub numele de „Gaokao”, în condiții de securitate tehnologică fără precedent, scrie Agerpres. Mari platforme de inteligență artificială, inclusiv aplicații dezvoltate de ByteDance, Alibaba și Tencent, și-au dezactivat funcțiile în timpul examenului, în încercarea de a preveni frauda, scrie The Guardian.

Peste 13 milioane de studenți din toată China participă în acest an la examenul național de admitere la universitate, care are loc începând de sâmbătă. Însă, pentru prima dată în opt ani, numărul solicitanților a înregistrat o scădere, informează EFE.

Potrivit datelor Ministerului Educației, numărul elevilor înscriși la examenul din 2025 cunoscut sub numele de „gaokao” a scăzut cu aproximativ 70.000 față de recordul stabilit în 2024.

  • Experții citați de presa locală atribuie declinul atât evoluțiilor demografice ale țării, cât și reformelor educaționale din unele regiuni, care au restricționat admiterea studenților care aleg să dea din nou examenul pentru a-și îmbunătăți notele.

Pentru a proteja integritatea și corectitudinea examenului, autoritățile au lansat recent și o campanie de eradicare a conținutului ilegal și înșelător legat de „gaokao” online. În cadrul acestei inițiative, indivizii și organizațiile care răspândesc zvonuri, oferă materiale false sau promovează înșelătorii de admitere au fost avertizate că orice întrebări de examen, predicții de rezultate sau oferte frauduloase de admitere la universități constituie înșelătorii, potrivit sursei citate.

Mai multe regiuni din țară au anunțat introducerea sistemelor de monitorizare bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a detecta potențiale tentative de fraudă în timpul examenelor. Provincia Jiangxi (centru) a anunțat că va implementa un sistem de supraveghere în timp real folosind camere conectate la algoritmi care recunosc comportamentul anormal.

În provincia centrală Hubei, în centrele de examen va fi implementat un sistem capabil să identifice comportamente care ar putea indica intenția de a copia, schimbul de obiecte sau comunicarea neautorizată între candidați și va anunța imediat supraveghetorii, a informat recent ziarul local Global Times.

  • Între timp, autoritățile din orașul Yangjiang (sud-est) au dat asigurări că sistemul lor, bazat pe algoritmi de recunoaștere a modelelor și analiza megadatelor, va putea alerta în legătură cu orice gest suspect în mai puțin de o secundă.

Autoritățile locale au adoptat diferite măsuri pentru a asigura un mediu adecvat în zilele de examen: localități precum Keshan (nord-est) au suspendat activitățile culturale și sportive în piețele publice pentru a preveni zgomotul excesiv. Alte orașe, precum Gongyi (centru), au interzis utilizarea echipamentelor de sunet în locuri publice și activitățile de dans în aer liber, o distracție populară printre chinezii în vârstă, mai scrie Agerpres.

Numeroase instituții media publică totodată hărți meteorologice cu prognoze pentru zilele de examen, astfel încât studenții să poată ține cont de vreme atunci când își planifică deplasările și studiul. În timp ce elevi din orașe precum Beijing și Tianjin (nord-est) se vor bucura de vreme „adecvată” pentru examen, colegii lor din Wuhan sunt sfătuiți să aibă mai multă apă la ei în așteptarea unor temperaturi ridicate, iar celor din Hangzhou li se recomandă să sosească devreme la școală din cauza prognozei de ploi abundente.

Pe rețeaua de socializare chineză Weibo, „Gaokao” a fost principalul subiect de discuție sâmbătă dimineața, cu multe videoclipuri care oferă ultimele sfaturi elevilor de liceu. „Nu pot dormi înainte de Gaokao” a fost printre căutările de top pe platformă cu o seară înainte.

Un candidat „veteran” atrage atenția presei

Presa locală îl urmărește pe Liang Shi, un cetățean în vârstă de 58 de ani care susține examenul pentru a 29-a oară. Liang încearcă de ani de zile să ia examenul, hotărât să intre la prestigioasa Universitate Sichuan, care acceptă doar candidați cu scoruri mai mari decât le obține bărbatul de obicei.

„Examenul de admitere la universitate este corect pentru toți candidații. Nimeni nu primește puncte suplimentare sau admiteri speciale doar pentru că are o anumită vârstă sau pentru că s-a prezentat de nu știu câte ori”, a declarat el, citat de Shangyou.

Inteligența artificială suspendată în timpul probelor

Companiile mari de tehnologie din China par să fi dezactivat anumite funcții ale inteligenței artificiale pentru a preveni frauda în timpul examenului național extrem de competitiv de admitere la universitate, scrie The Guardian.

În capturi de ecran distribuite online, un utilizator chinez a postat o fotografie cu o întrebare de examen în aplicația Doubao, deținută de ByteDance, compania-mamă a TikTok. Aplicația a răspuns: „În timpul examenului de admitere la facultate, conform cerințelor relevante, serviciul de răspuns la întrebări este suspendat”.

Când utilizatorul a încercat să spună aplicației „aceasta nu este o întrebare de la examenul de admitere”, a primit același răspuns, mai notează publicația britanică.

Potrivit Bloomberg, Yuanbao (deținută de Tencent), Qwen (de la Alibaba) și Kimi (de la Moonshot) și-au dezactivat funcțiile de recunoaștere a imaginilor în timpul orelor de examen.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 45% dintre fetele care au devenit mame sub vârsta de 15 ani în 2020 în statele UE provin din România, arată datele Eurostat / Caravana Salvați Copiii aduce medici în zonele rurale din 3 județe, iar tinerele primesc analize medicale gratuite și consiliere

Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie, potrivit unui…
Vezi articolul

UPDATE Olimpiada de Limba franceză 2025, etapa națională Ploiești. Subiectele și baremele de corectare de la probele scrisă, orală și audio au fost publicate de organizatori / Poveste inspirată de volumul „Jacaranda” finalist Goncourt 2024, cerință la clasa a X-a

Subiectele și baremele de corectare de la probele scrisă și audio, de la Olimpiada națională de Limba franceză – ONLFR 2025, au fost publicate de organizatori pe site-ul competiției. La…
Vezi articolul

Colegiul Psihologilor din România nu a avizat sistemul de scanare a palmelor ce ar fi urmat să fie folosit de inspectoratul școlar Cluj pe 100 de elevi pentru determinarea profilului de orientare în carieră / În 2018 a recomandat ca dispozitivul să nu fie utilizat de către psihologi

Dispozitivul de scanare a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră care ar fi urmat să fie testat pe 100 de elevi din județul Cluj nu a fost avizat…
Vezi articolul