Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023, după ce mai mult de 20 de ani a avut o pondere la media finală

Foto: Angelo Brezoianu - Agerpres Foto

Media claselor gimnaziale nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu. Ordinul ministrului educației 5.243 din 31 august 2022 a eliminat media claselor V-VIII din calculul mediei pentru admiterea în clasa a IX-a. La acea vreme, Sorin Cîmpeanu era ministru al Educației. Schimbarea a venit după ce mai mult de două decenii media elevilor din ciclul gimnazial a avut constant o pondere în media de admitere la liceu.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională”, conform documentului publicat în Monitorul Oficial.

Media claselor gimnaziale poate fi folosită la departajarea candidaților cu medii egale de admitere. În cazul în care doi candidați au medii de admitere legale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii, potrivit art. 2 alin. (7):

În mai 2022, Sorin Câmpeanu, ministru al Educației, spunea că mediile din gimnaziu “mai degrabă nu” ar trebui să conteze pentru admiterea la liceu: „În lipsa unei evaluări standardizate, notele și-au pierdut foarte mult din relevanță. Dacă și-au pierdut foarte mult din relevanță, să le mai și premiem, luându-le în calcul la examene din momente importante ale copiilor, nu cred că este fair (n. red. corect).”

Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a avea o pondere de 20% în calculul mediei de admitere la liceu (media de la Evaluarea Națională având o pondere de 80).

Amintim că eliminarea mediei din clasele de gimnaziu pentru admiterea la liceu a fost luată în calcul de fostul ministru al Educației, Monica Anisie, înainte de criza produsă de pandemie, la sfârșitul lui 2019, dar premierul de atunci, Ludovic Orban, a spus atunci că orice schimbare în organizarea examenelor trebuie făcută la început de ciclu.

„Prin urmare, orice schimbare în organizarea examenelor trebuie făcută la începutul ciclului, cu o perioadă de timp înainte, astfel încât să permită adaptarea fiecărui elev sau student, dacă e cazul, la astfel de modificări,” a declarat la acea vreme Orban.

În ordinul nr. 4624/06.10.1999 privind Regulamentul de admitere la liceu apare menționat că „admiterea în liceu și școala profesională trebuie să ia în calcul și rezultatele obținute de elev de-a lungul ciclului gimnazial, ținând cont de faptul că printre finalitățile gimnaziului se află dobândirea capacităților de baza și a limbajelor fundamentale necesare pentru continuarea studiilor.”

Informații de context

Mediile elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a pot fi încheiate până la finalul acestei săptămâni, potrivit unui ordin de ministru care a modificat calendarul anului școlar 2022-2023, publicat luni în Monitorul Oficial.

Înscrierile la BAC 2023 și la Evaluarea Națională 2023 s-au prelungit până la data de 16 iunie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, duminică, după ședința de Guvern.

Calendar Evaluarea Națională 2023

NOTĂ: La solicitarea comisiilor județene/Comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, în situații excepționale, prelungirea/reducerea perioadelor de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor.

Citește și:
OFICIAL Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023. Cum se calculează media de admitere / Calendarul admiterii
iunie 2022 – ANALIZĂ Devalorizarea notelor la Evaluarea Națională: Poziția în ierarhia de la Evaluarea Națională, în București, s-a schimbat anul acesta cu peste 1.200 de locuri față de anul trecut pentru un elev cu media 9, de exemplu / La media 7, diferența e de aproape 3.000 de locuri
mai 2022 – Mediile din gimnaziu “mai degrabă nu” ar trebui să conteze pentru admiterea la liceu, afirmă Sorin Cîmpeanu
Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail
Exit mobile version