Meseria de lutier, introdusă oficial în școală. România este cel mai mare exportator de viori din Uniunea Europeană

6.535 de vizualizări
Foto: Consiliul Judetean Mures
Standardul de pregătire profesională pentru calificarea profesională de lutier a fost publicat în Monitorul Oficial introducând astfel această meserie în învățământul profesional, din România, inclusiv cel dual. Măsura vine la 9 ani după ce calificarea de lutier a fost recunoscută și aprobată de Autoritatea Națională pentru Calificări și în condițiile în care România are nevoie mare de asemenea meseriași, fiind cel mai mare exportator de viori din Uniunea Europeană, în afara spațiului comunitar, potrivit Eurostat.

Școala unui lutier înseamnă 930 de ore pe an de pregătire practică, din care 300 de ore la compania care a făcut parteneriat cu școala pentru pregătirea meseriașilor, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial.

Ce este acela un lutier: lutierul confecţionează instrumente muzicale cu coarde şi arcuş: viori, viole, violoncei şi contrabaşi şi accesorii pentru acestea, folosind cu preponderenţă unelte de lucru manuale.

Instrumentele confecţionate de lutier cuprind studiul modelului de instrument, respectarea anumitor standarde de calitate şi gabarit corespunzătoare modelului de instrument confecţionat, dar şi o importantă componentă decorativă rezultată din aplicarea tehnicilor tradiţionale de confecţionare şi ornamentare.

Spre deosebire de tâmplarul manual/artizanal, lutierul realizează instrumente muzicale al căror principal scop este obţinerea unui sunet plăcut al instrumentului. El foloseşte ca materie primă lemnul şi în foarte mică măsură produsele prefabricate din lemn.

Ocupaţia de lutier este practicată preponderent în ateliere mici, de tip familial, dar şi în ateliere
complexe şi fabrici în care sunt organizate secţii de lucru speciale pentru executarea acestui tip de lucrări. Calificarea de lutier a fost introdusă în România în 2011.

Planul de învățământ arată 40 de săptămâni de școală, ca în tot învățământul profesional. Specializarea lutier poate fi aleasă de către elevii de la profilul „Fabricarea produselor din lemn”.

Pe lângă materia specifică, elevii de la această specializare trebuie să învețe la mai multe discipline, toate având legătură cu această meserie de lutier. De exemplu, la Matematică să știe să facă anumite calcule aritmetice și geometrice, măsurători, la fizică să știe proprietățile fizice și mecanice ale materialelor și corpurilor. Elevii mai trebui să știe și biologie, precum și limba și literatura română.

Lutierul trebuie să deprindă o serie de competențe în formarea sa, pe parcursul unităților de învățare. De exemplu la capitolul Finisarea instrumentelor muzicale, competențele de alfabetizare și cele științifice, dar și competențe de sensibilizare și expresie culturală sunt esențiale.

România produce viori la Reghin, în județul Mureș, un oraș cu o tradiție în acest domeniu din 1954. Pe 13 decembrie 2019, de Ziua mondială a viorilor, Eurostat a anunțat că România este cel mai mare exportator de viori al UE în restul lumii.

Cei mai mari exportatori de viori din UE către restul lumii sunt

  • România (14.000 viori exportate în statele din afara UE, sau 28% din exporturile extracomunitare de viori în 2018),
  • Danemarca (12.200, 24%),
  • Germania (6.400, 13%),
  • Marea Britanie (5.000, 10%),
  • Cehia (2.900, 6%),
  • Franţa (2.700, peste 5%),
  • Italia (2.500, 5%) şi
  • Belgia (1.800, 4%).

Aproape jumătate dintre viorile exportate de UE au mers către două ţări: SUA şi Coreea de Sud (11.900 viori fiecare, sau 24% din exporturile extracomunitare de viori). Acestea au fost urmate de Japonia (6.700, 14%), Canada (2.900, 6%), Australia (2.300, 5%), Elveţia (2.100, 4%), Hong Kong (1.800, sub 4%), China (1.700, 3%), Rusia (1.600, 3%), Norvegia (1.200, 2%) şi Serbia (870, sub 2%).

Producerea instrumentelor muzicale în orașul Reghin a început în anul 1951, când la Reghin a ajuns lutierul Roman Boianciuc cel care înființează în cadrul fabricii de prelucrare a lemnului din Reghin, o secție de instrumente muzicale, fiind singura secție de acest fel din țară, devenită în prezent Fabrica de Instrumente Muzicale Hora, prima fabrică de instrumente muzicale din oraș, potrivit Reghincity.ro.

Venit din Bucovina, dar școlit la Praga, Roman Boianciuc este considerat cel mai dibace lutier român și fondatorul industriei lutiere din Reghin.

Foto: Consiliul Judetean Mures


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apelul „primei școli silvice din România”: Legea Bolojan „afectează direct unități de învățământ cu profiluri unice, strategice, cum este cazul Colegiului Silvic „Theodor Pietraru” din Ilfov / Acesta cere excluderea liceelor silvice de la măsurile de comasare

Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești, județul Ilfov, care se prezintă ca „prima școală silvică din România, fondată în 1893 prin decret regal”, lansează un apel ca liceele silvice să…
Vezi articolul

Subiecte și bareme Olimpiada de Limba engleză 2026 – faza locală. Descarcă cerințele primite de elevii din județul Maramureș, clasele VII-XII, studiu normal sau intensiv – bilingv

Subiectele și baremele pentru clasele VII-XII, de la etapa locală a Olimpiadei Naționale de Limba engleză (ONLE) 2026, din județul Maramureș, au fost publicate de Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Municipiul Baia…
Vezi articolul

Profesorul Liviu Papadima îi răspunde dur președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în dezbaterea pe programa de română: Declarațiile dvs. sunt împânzite nu numai de interpretări hazardate, ci și de evidente inadvertențe de documentare

Replică a universitarului Liviu Papadima în dezbaterea pe programele de limba și literatura română la clasa a IX-a – 2026. Profesorul îi reproșează președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, că intervenția…
Vezi articolul

Profesori și specialiști, nume de rezonanță, au elaborat și anul acesta pentru Editura Corint cele 17 manuale câștigătoare la licitația Ministerului Educației / Elevii vor avea o experiență de învățare profundă, autentică și creativă (P)

Editura Corint continuă să performeze, obținând și în acest an rezultate remarcabile în cadrul licitației organizate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru clasele I, a VIII-a și a XII-a – 17…
Vezi articolul

VIDEO Un elev de liceu către premierul României: La școală, la ore, mi se pare că învățăm foarte multă teorie și prea puțină practică, puteți face ceva? / Răspunsul lui Nicolae Ciucă: Vouă, la școală, în curriculă trebuie să vă introducă toate acele materii și toate acele activități care să vă pregătească pentru ceea ce urmează să faceți în viitor

„Vouă, la școală, în curriculă trebuie să vă introducă toate acele materii și toate acele activități care să vă pregătească pentru ceea ce urmează să faceți în viitor”, le-a spus…
Vezi articolul