Miercuri, 8 aprilie, zi de salariu pentru profesorii și angajații din Învățământ, potrivit unui ordin al Ministrului Finanțelor

1.700 de vizualizări
Foto: 42651535 | Atm © Keng Po Leung | Dreamstime.com
Pe 8 aprilie, profesorii și angajații din Învățământ primesc salariile, potrivit unui ordin al Ministerului Finanțelor publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 393 din 2 aprilie pentru stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor aferente lunii martie 2026 la Ministerul Educației și Cercetării și instituțiile publice din subordine.

La finalul lunii martie, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au transmis verbal inspectorilor școlari că ziua de 8 aprilie va fi zi de salariu pentru angajații din Învățământ, dupa cum a scris Edupedu.ro.

An de an, Guvernele devansează termenul de plată a salariilor de la buget și a pensiilor, în jurul sărbătorilor legale.

Recent, aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou actualizată și a fost introdus un câmp nou numit „inflație”, în privința sentințelor judecătorești, potrivit unui document ajuns în școli. Școlile pot să facă statele de plată pentru salariile aferente lunii martie, pe care le primesc profesorii în luna aprilie.

Edupedu.ro a scris că procedura de plată din 2026 a sumelor datorate personalului din învățământul preuniversitar de stat în baza hotărârilor judecătorești definitive privind drepturi salariale și dobânzi aferente acestora a fost publicată în Monitorul Oficial.

Despre plata sentințelor judecătorești

Procedura de plată din 2026 a sumelor datorate personalului din învățământul preuniversitar de stat în baza hotărârilor judecătorești definitive privind drepturi salariale și dobânzi aferente acestora a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba de Ordinul nr. 3226 /2026 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii de către unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat în anul 2026.

Profesorii vor primi diferențe de natură salarială, cât și despre daune-interese sub forma dobânzii legale, rezultate din hotărâri judecătorești definitive.

Plățile restante din 2025 se achită în prima parte a anului 2026, conform ordinului

Tranșele aferente anului 2025, prevăzute în Ordinul nr. 5200/2025, vor fi incluse în statele de plată ale unităților de învățământ în semestrul I din 2026 și vor fi achitate la datele obișnuite de plată a salariilor.

Tranșele scadente în 2026 trebuie plătite până la 31 decembrie 2026.

Edupedu.ro a scris, pe 3 octombrie, că, fără niciun avertisment public, fără consultări, fără comunicat de presă, Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate de angajații din educație prin hotărâri judecătorești definitive – diferențe salariale stabilite de instanțe și recunoscute de stat, pentru care, potrivit surselor Edupedu.ro, fondurile necesare fuseseră deja transferate la inspectoratele școlare.

În luna noiembrie 2025, Daniel David a spus că Ministerul Educației a transferat, inițial, banii pentru plata deciziilor judecătorești câștigate de profesori, dar, după ce Guvernul a adoptat OUG nr. 52, „bani au trebuit să fie retrași”. La prezentarea raportului săptămânal, Daniel David a anunțat că așteaptă un răspuns de la Ministerul de Finanțe în privința plății, „în condițiile în care Ministerul Educației avea banii în buget”.

În octombrie 2025, SIPA Muntenia cerea ca sumele pentru plata hotărârilor judecătorești câștigate de profesori să fie repuse în bugetele inspectoratelor școlare.

Sindicatele din educație au protestat marți, 7 octombrie, în fața Ministerului Finanțelor față de decizia Guvernului de a amâna până anul viitor plățile aferente hotărârilor judecătorești câștigate de profesori.

Potrivit sindicatelor, ceea ce a decis guvernul în privința plăților rezultate din hotărâri judecătorești „este o bătaie de joc la adresa salariaților din învățământ, după măsurile iresponsabile luate împotriva sistemului educațional prin Legea nr. 141/2025”, după cum notează Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, într-un mesaj pe Facebook. 

Sindicatele din Educație au solicitat deblocarea imediată a plăților hotărârilor judecătorești câștigate de profesori, potrivit unui comunicat de presă. „Considerăm că ceea ce face Executivul este fără precedent și că România nu mai este un stat de drept! Suntem în plină „dictatură guvernamentală“!”, conform sindicatelor.

Foto: 42651535 | Atm © Keng Po Leung | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Salariile profesorilor vor fi plătite pe 8 aprilie 2026, înainte de Paște


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoară de Matematică, despre creșterea normei didactice de predare: Mă gândesc cu groază la momentul în care o să am de corectat lucrările la 5 clase de elevi. Stau, uneori, până la ora 2 noaptea, dacă vreau să corectez de astăzi pe mâine

O profesoară de Matematică de la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea a vorbit despre cum o afectează creșterea normei didactice de predare. „Eu mă gândesc cu groază la…
Vezi articolul

Premierul Bolojan își păstrează poziția în scandalul acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu: „Am încercat să îmi evaluez miniștrii după ce fac în timpul mandatului” / Alți doi foști miniștri, Dragoș Anastasiu și Ionuț Moșteanu, au plecat din guvernul Bolojan din cauze fără legătură cu mandatele de ministru

Premierul Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Educației, a declarat vineri, la Radio România Actualități, că „am încercat să îmi evaluez miniștrii după ce fac în timpul mandatului.…
Vezi articolul

Joi va fi vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, anunță ministrul Educației. Vaccinarea peste numărul estimat, un element foarte important în a permite elevilor din anii terminali să vină fizic la școală, indiferent de scenariu

Mâine, 4 martie, va fi vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o declarație la B1TV. Oficialul a spus că a discutat cu colonelul Gheorghiță,…
Vezi articolul